ACTUALITATECătălin Sturza scrie despre patru subiecte grave, acoperite cu fumul despre „botezul...

Cătălin Sturza scrie despre patru subiecte grave, acoperite cu fumul despre „botezul groazei”

Publicistul Cătălin Sturza semnalează faptul că pe toate canalele publice, principalul subiect pare să fie „botezul groazei” de la Suceava, în timp ce subiecte mult mai grave sunt trecute cu vederea.

El se întreabă de ce nu scrie nimeni despre incendiul de la Matei Balș, care a făcut până acum 20 de morți sau de recordul de decese din România din lunile octombrie, noiembrie și decembrie, copiii din Galați ajunși la spital după ce au fost expuși la raze UV și copilul mort în Prahova în timpul orelor de curs.

Incendiul de la Matei Balș. Soldat până acum cu 20 de morți; în inima simbolică a luptei anti-covid din România. A auzit cineva de o anchetă în acest caz? De noutăți care să facă lumină despre ce s-a întâmplat acolo? A cerut cineva trimiterea la închisoare a celor responsabili? Sau măcar niște demisii, cu rol simbolic-reparator?

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.

Recordul negru de decese din România din lunile octombrie, noiembrie și decembrie. Am mai citat aici Profit.ro, care arată că doar unul dintre cele trei decese excedentare poate să fie pus pe seama Covid. Este vorba despre un excedent de 36.000 de decese în trei luni; în condițiile în care numărul total de decese Covid DIN ULTIMUL AN este de 19.500. Multe ziare au redat informația în mod ambiguu, lăsând să se înțeleagă că de vină ar fi pandemia Covid. Or, concluzia logică este că pandemia Covid NU poate să fie de vină, cauzele fiind cu totul altele. Pune cineva vreo întrebare despre asta? Se întreabă cineva dacă aceste cauze nu țin în fapt de starea dezastruoasă a sistemului medical, și de lipsa accesului pacienților la tratament, în spitale?

Un copil de 9 ani a murit, marți, în Ploiești la școala Sfânta Vineri, în timp ce se afla la cursuri. Copilul a leșinat, și-a pierdut cunoștința și a făcut stop cardio-respirator. Zvonurile că băiețelul ar fi avut probleme cardiace prealabile au fost între timp infirmate. Se întreabă cineva dacă nu cumva moartea copilului ar putea avea legătură cu unele dintre măsurile anti-Covid din școli? Este, desigur, doar o ipoteză, care nu poate fi însă exclusă fără o investigație serioasă (vedeți și punctul următor din această listă, tot despre astfel de măsuri). Nu este acesta un subiect de interes public? Nu ar putea o anchetă și o dezbatere temeinice să salveze viețile altor copii, dacă unele măsuri luate în cadrul școlilor s-ar dovedi riscante – așa cum s-a spus că practica botezului ortodox ar fi una riscantă?

Trei copii de 10 ani din Galați au ajuns la spital după ce în școală au fost expuși la raze UV. Cineva a uitat deschisă o lampă UV sterilizantă timp de ore în șir, cu elevii în clasă. În mod normal, o astfel de lampă UV se folosește în spitale, pentru sterilizarea sălilor de operație, pentru maxim 15 minute. Nimeni nu are voie să stea în cele 15 minute în aceeași încăpere, cât timp lampa este pornită. Acum imaginați-vă 30 de copii de 10 ani stând toți în sală, timp de ore în șir, cu acea lampă pornită. Sigur, lampa nu este o măsură standard anti-covid, din câte știu aceste lămpi sunt de regulă cumpărate și cerute de părinți, și lăsate apoi pe mâna femeilor de serviciu. Însă tocmai aici e problema: că în școlile în care ne trimitem copiii astfel de echipamente medicale sunt acceptate, apoi ele pot fi lăsate pe mâna femeilor de serviciu și uitate timp de ore în șir aprinse, cu toți copiii în clasă”, scrie Cătălin Sturza.

„Dacă ne pasă atât de mult de copii și de bunăstarea copiilor, nu ar trebui să avem câte un scandal-monstru la nivel național după decesul din Ploiești, respectiv după cazul incredibil din Galați? Dacă suntem apărătorii inocenței și al vieților fragede de care alții își bat joc, nu ar trebui să vedem petiții semnate de zeci de mii de părinți și activiști? Influenceri care își rup cămășile pe Facebook sau prin presă pentru binele copiilor? Care cer desființarea școlilor sau măcar a echipamentelor medicale (dacă tot au cerut desființarea botezului)? Și valuri de indignare, pornind măcar de la ultimele două situații?

Credeți că vom avea vreo anchetă serioasă, legat de oricare dintre punctele de mai sus? Ca să nu mai vorbesc de dezbateri publice? Nu ar trebui oare să avem – nu sunt ele oare subiecte de maxim interes public, nu ne pot ele afecta ele pe toți, începând cu copiii noștri? Cazurile despre care am scris ajung, în realitate, cel mult note de subsol. În timp ce toată lumea îi dă înainte cu părerologia despre ritualul baptismal și cu „botezul criminal”, a încheiat publicistul.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Mai avem nevoie de 9.468 de lei...

Dragi prieteni, dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele...