Scriitorul și editorialistul Cătălin Sturza a publicat un articol în care analizează, pe scurt, câteva probleme ale statului de dincolo de Prut pe care nu le prea discută nimeni.
„Dar despre problemele reale ale Republicii Moldova oare când vorbim?
Văd că e jihad cu trolii „progresiști” care sunt în campanie și se poartă de parcă Dacian Cioloș/ Dan Barna ar fi câștigat chiar ei alegerile din Moldova. Sau chiar alegerile pentru postul de președinte al Planetei. Inclusiv la mine pe pagină s-au găsit câțiva să arunce cu muci verzi, după bunul obicei al vandalilor, pentru simplu fapt că nu am apucat să zic ceva zilele astea și despre acest subiect.
În general, pentru cititorii mei, am mai spus și reiau ideea că nu scriu aici despre orice, această pagină nu este un buletin de știri și sunt domenii la care pur și simplu nu mă pricep. În general mă feresc să scriu despre politică, și în special în ceea ce privește politica spațiului estic există oameni specializați; eu nu sunt unul dintre ei.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Dar dacă tot este să spun ceva despre Moldova, primul lucru care trebuie spus este că Maia Sandu nu promovează agenda USR-PLUS. Și e un fals și o impostură să o confiște pentru agenda lor.
Însă dacă tot vorbim despre Moldova, ce ar fi să vorbim un pic și despre problemele reale din Republica Moldova?”, scrie acesta în introducere.
În cele ce urmează, domnul Sturza enumeră șapte probleme ale Basarabiei, numind Republica Moldova „stat semi-eșuat”.
„1. R. Moldova, oricine ar guverna-o, este până una-alta un stat semi-eșuat. Este un free for all, în care tot felul de grupuri de interese și oligarhii, reprezentând diverse tabere economice sau geo-strategice, sunt amestecate într-o încrengătură căreia îi este greu să îi găsești capul sau coada. O picătură, o victorie politică, fie și a Maiei Sandu, nu va face primăvară. Să ne amintim că au mai fost astfel de victorii aparent providențiale în anii 90, și apoi am văzut ce s-a ales. Poate acum va fi altfel, însă rămâne deocamdată de văzut.
2. Toată lumea are păreri ferme despre ce ar trebui să se întâmple în Republica Moldova, mai puțin românii – că deh, noi nu avem vreun interes să avem vreun punct de vedere ferm vizavi la frații români, pardon, vecinii dughiniști vorbitori de limbă moldovenească de peste Prut.
3. Dar ce se ascunde în spatele acestei bătălii permanente, cu răfuieli între politicieni și grupări vizibile sau invizibile purtate, de multe ori, cu bâta și toporul și în cel mai pur stil mafiot? Da, există foarte multă sărăcie, într-o altă „săracă țară bogată”. Da, țara se sfâșie din interior și din exterior, și e o ilustrație a zicerii: „când caii dau din copite, puii de găină sunt striviți”. Însă dezastrul social și uman este mult mai grav decât își imaginează cei mai mulți dintre noi, și mai nimeni nu vorbește niciodată despre asta. Iată principalele coordonate ale dezastrului.
4. În primul rând, un milion de basarabeni – din trei milioane, fără Transnistria – sunt plecați la muncă peste hotare. Dintre aceștia, mai mult de jumătate sunt femei: care își lasă, de voie de nevoie, copiii să fie crescuți de soți, bunici, unchi, cine s-o nimeri; soții de multe ori nu fac față situației și devin alcoolici cronici, când nu își pun direct capăt zilelor (sinuciderile nu sunt deloc rare nici printre copiii „orfani de lux”).
Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.
5. Dar asta nu e cel mai grav. Știți ce e cel mai grav? Că peste 500 de mii de femei au dispărut din Republica Moldova începând cu 1991 – într-o țară cu trei milioane de locuitori. Se estimează că aceste fiice ale Moldovei sunt victime ale sclaviei sexuale, prostituției, și ale traficului de persoane – mărfuri umane desfăcute pe piața din Rusia, dar și pe piețe europene.
6. Nu știu dacă ne dăm seama de ce înseamnă asta. Nu știu dacă ne putem imagina măcar ce înseamnă ca o treime din mamele unei țări să-și lase copiii și să ia calea bejeniei, și o altă treime din fiicele unei țări să fie duse în sclavie.
7. În secolul XXI, sub ochii noștri, și ai tuturor celorlalți „actori mondiali” de acolo. Și peste toate astea, o bătaie jalnică, sinistră pe resturile care mai sunt de împărțit. Și toate astea la o aruncătură de băț, peste Prut.”, spune Cătălin Sturza.
În încheiere, acesta subliniază faptul că Maia Sandu nu este progresistă, nefiind reprezentativă pentru agenda USR-PLUS, cu toate că mulți oameni politici din respectiva formațiune se asociază cu ea.
„M-ați întrebat de ce nu vorbesc despre Republica Moldova. Avem curaj să vorbim cu adevărat despre problemele din Republica Moldova? Că altfel, aruncare cu sloganuri goale și manipulări grosiere de tipul „progresismul a câștigat prin Maia” am tot văzut. Nu am nimic cu Maia și, după cum am zis, ea nu reprezintă în nici un fel agenda USR-PLUS. Ideea este însă aici următoarea: nu cred că „progresism” îi lipsea acum Republicii Moldova. E o impostură la care mi se întoarce pur și simplu stomacul.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Păstura crudă și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Iar dacă ne amăgim că „nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva, noi nu putem deveni Republica Moldova” – putem să ne amăgim în continuare.”, conchide domnul Sturza.
Ei, astea-s fleacuri. Important e că au democrație și pot să tot voteze din ce li se oferă, căci alegerile nu se fraudează, și așa sigur se schimbă lucrurile. Sigur nu e nimeni în spate la butoane care să preîntâmpine asta.
Important e și că noi suntem adevărați oameni de dreapta și nu colectiviști care să asculte de vreunul să le ordone să treacă nedemocratic și necivilizat Prutul.
O scurta analiza destul de corecta. R. Moldova are o situatie extrem de dificila din toate punctele de vedere. Practic RM traverseaza acum perioada anilor 90 din Romania. Pentru Romania si UE, unirea e o utopie, este nevoie si se doreste o zona-tampon cu Rusia, astfel incat idealul unirii este un vis indepartat si chiar nedorit de oficialii de la Bucuresti. Dincolo, peste Prut, situatia asta gri convine de minune pescuitorilor in ape tulburi, grupurilor de interese, cu ramificatii mafiote, politico-economice ,indiferent de unde ar fi…si nu sunt putine…va recomand sa vizionati si filmul What a wonderful world, un film care desi se refera la evenimente din trecut este si acum extrem de actual…
https://www.youtube.com/watch?v=lq9AIWQWHec