Un articol scris de editorialistul Cătălin Sturza scoate în evidență declinul sistemului sanitar românesc, precizând că nu mai sunt suficiente câteva demisii, ci o schimbare urgentă a situației printr-o abordare umană, concentrată pe salvarea vieților, nu pe profitul financiar.
„Ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor ar trebui să reprezinte o linie roșie.
Ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor nu este doar despre incompetența autorităților. Care adesea a avut în ultimul an un preț în vieți omenești. Nu este nici despre lipsa oricărei urme de umanitate – ce altceva înseamnă să scoți pacienți operați, cu branule și perfuzii, la miezul nopții în stradă?
Este foarte probabil și despre interese financiare, sau despre un lobby care se desfășoară de ani de zile.
Când s-au făcut privatizările în România, discursul oficial era că scopul este să devină întreprinderile respective mai eficiente. De multe ori, scopul a fost însă un altul, pe care îl poate recunoaște oricine înțelege cum funcționează economia de piață globalizată în lumea reală. Când multe întreprinderi au fost falimentate urgent și vândute la fiare vechi, scopul a fost adesea eliminarea concurenței pentru jucători care doreau să își mărească cota pe piața din această regiune. Lucrurile nu stau deloc diferit cu sistemul de sănătate, care este un big business, unul dintre cele mai mari din lume, la ora actuală.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Așadar, ar trebui să ne punem serios câteva întrebări:
1. Chiar ne dorim să plătim 400 de lei pentru orice consultație în regim de urgență, cât plătim acum la rețelele de sănătate privată?
2. Chiar ne dorim să plătim 1000 de lei pe ziua de spitalizare în condiții «hoteliere», în vreme ce medicii sau asistentele au adesea o pregătire submediocră? Și pentru lucrurile mai complexe decât o cezariană suntem trimiși tot «la stat»?
3. Chiar ne dorim ca întregul sistem de sănătate să fie precum sistemul cabinetelor de stomatologie, unde nimeni nu se uită la tine și nu îți face un detartraj fără 200-300 de lei? De s-a umplut țara de „știrbi” dezavuabili privirilor de intelectuali fini?
4. Chiar ne dorim ca toate specializările să o ia pe urma ORL-ului, unde trebuie să plătești 200-300 de lei pentru ca un medic cât de cât decent sau măcar interesat de pacientul din fața lui să îți recomande aerius?
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
5. Sau pe urma ginecologiei, unde un control ginecologic a devenit aproape un lux pentru middle class și upper middle class?
6. Chiar ne dorim să facem turism medical, ăia care ne-om mai permite, prin Turcia sau Austria sau Ungaria pentru cele mai banale lucruri?
7. Chiar ne dorim ca întregul sistem medical să se transforme în Regina Maria și Medlife, cu doctori hingheriți să termine orice consultație în 20 de minute, care rezistă maxim 6 luni în astfel de condiții, și unde orice relație serioasă medic-pacient este imposibilă? Când actul de vindecare depinde în așa de mare măsură de relația medic-pacient și de încrederea dintre medic și pacient, ce medicină este aceasta? Vorbim de medicină, sau de fabrici de stors bani de la oameni suferinzi și disperați?
De aceea eu cred că Spitalul clinic de ortopedie Foișor ar trebui să reprezinte o linie roșie. Nu sunt suficiente niște demisii. Spitalul acesta ar trebui să redevină de urgență spital de ortopedie. Iar pacienții Covid să fie tratați în spitalele mobile care deja au fost construite, care au costat milioane de euro din bani publici, dar care înțeleg că stau sub lacăt sau în paragină.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Spitalele care încă funcționează și sunt cât de cât performante trebuie protejate și întărite, nu golite și desființate în miez de noapte. Iar medicina, atât cât mai este ea în România, trebuie să rămână pentru pacienți. Nu pentru întreprinzători șmecheri care nu se uită la tine fără 400 de lei.
Redeschideți cât mai urgent spitalul Foișor pentru pacienții săi. Sunt deja destul de știrbi, bolnavi și loviți zi de zi românii din această țară. Stop acestor jocuri absolut iresponsabile. Nu vă bateți și mai mult joc de noi toți.”, scrie Cătălin Sturza, într-o postare pe Facebook.