luni, iunie 24, 2024
OPINIICare mai sunt astăzi „Les enfants de la Patrie”?

Care mai sunt astăzi „Les enfants de la Patrie”?

Ziua națională a Franței a fost sărbătorită anul acesta în tensiuni sociale cu miros de gaze lacrimogene, fum și cocktailuri Molotov. La o primă vedere, pare că Franța e prietenă mai mult cu haosul și anarhia decât cu ordinea și armonia.

O afirmație parțial adevărată. Probabil că de când a ținut cu tot dinadinsul să se despartă de Dumnezeu, societatea franceză nu și-a mai găsit liniștea. O dată cu Revoluția de la 1789, ideile iluministe au început să pună stăpânire pe mentalul colectiv francez. Omul poate atinge orice doar prin capacitatea sa rațională, nu mai avem nevoie de Dumnezeu în viața noastră, știm povestea.

Ei, bine, contează mai mult faptele, nu vorbele, iar faptele grăiesc de la sine: pământul Hexagonului a fost îmbibat în sânge, după masacre precum cel din Vandeea, ori la Nantes, Lyon sau Marsilia, unde zeci (poate sute!) de mii de oameni au murit de mâna unor hoarde de descreierați animate de lideri precum Robespierre – căzut el însuși, în final, sub ghilotina sa mult iubită.

Totuși, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Într-adevăr, turbulențele sociale incredibile din Franța secolelor XVIII-XIX se datorează și unei deconectări totale de la realitate a nobilimii, care îi sfătuia, de exemplu, pe parizienii răsculați la 1789 să mănânce cozonac dacă n-au pâine. Însă nu știu dacă degradarea „claselor privilegiate” constituie un argument irefutabil pentru prăpădul comis în numele unor noi valori izvorâte din rațiune.

Francezii au dat în clocot și la 1830, și la 1848, și poate ar mai fi dat în continuare, cu regularitate, dacă nu venea refluxul cu efect calmant cunoscut ca „La Belle Epoque”. A mai existat un intermezzo interbelic în care francezii s-au relaxat, dezvoltând producția de biciclete în timp ce vecinii germani dezvoltau o mașinărie de război nemaivăzută până atunci. Și cam atât. În rest, cele două Războaie Mondiale au animat spiritul revoluționar al cocoșului galic, propagând ideologiile modernității în toate regiunile, departamentele și arondismentele celei de-a Patra, iar din 1958 ale celei de-a Cincea Republici.

În 1968 se întâmplă în Franța un fenomen interesant care, în opinia mea, definește parcursul ulterior al societăților occidentale, unul care le-a adus astăzi în pragul unui dezastru socio-cultural. Sub imperiul Școlii de la Frankfurt (formată din marxiști sadea precum Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Theodor Adorno sau Jurgen Habermas, care doreau să aplice marxismul în plan cultural, susținând că nu fusese aplicat așa cum trebuie până atunci), lumea se schimba.

Școala de la Frankfurt a săpat nemilos în subconștientul tinerelor generații ale anilor ’60 prin subminarea în mod pervers a unor concepte perene precum „națiunea”, „familia”, „credința” sau „libertatea” și ignorarea (chiar negarea) dimensiunii spirituale a naturii umane. Acești corifei ai școlii de propagandă neomarxiste propuneau o nouă lume, clădită doar pe constructe sociale, hedonism, promiscuitate și ridiculizarea unei culturi și civilizații milenare, care trecuse, până atunci, testul timpului. Cultura hippie și sintagma „make love, not war”, aparținând lui Herbert Marcuse, se răspândeau cu o viteză de neimaginat în lumea anilor ’60, semn că schimbarea devenea încet, dar sigur, ireversibilă.

Nici măcar Blocul Estic nu scăpa de acest context. Se dezvoltă în acești ani conceptul de „socialism cu față umană” – aplicat, de exemplu, în Cehoslovacia, până la înăbușirea „primăverii pragheze” de tancurile sovietice. Întorcându-ne la Franța, natura revoluționară căpătată în zorii modernității a adus societatea din Hexagon în buza celor mai ample tulburări din secolul XX. Se întâmpla în mai 1968.

Pe scurt: studenții se revoltă, intervenția brutală a poliției îi determină pe muncitori să le ia partea, iar grevele și mișcările de stradă paralizează întreaga țară. Președintele Charles de Gaulle fuge pentru scurt timp în Germania, apoi se întoarce și dizolvă Parlamentul, organizând și o contramanifestație care aducea, aparent, liniștea la Paris și în restul țării.

Doar aparent. Practic, legătura francezilor cu propriul trecut s-a cam rupt în acel moment. Prin sloganuri de tipul „Marx, Mao, Marcuse” și prin negarea tot mai clară a autorității, a ierarhiei (Il est interdit d’interdire – este interzis să interzici), fenomenul început în Franța anului 1968 făcea trecerea la noile mișcări sociale, cele care au impus, de atunci și până astăzi, cu pași din ce în ce mai hotărâți, ideologia „woke” și flagelul corectitudinii politice ca norme ale lumii occidentale. Colac peste pupăză, judecarea veacurilor trecute după standardele secolului XIX au indus un sentiment de vină colectivă asupra europenilor, astfel încât aproape orice le este permis non-europenilor.

Urmările? Le putem observa lesne. Voința Vestului de a-și apăra civilizația și adevăratele valori fundamentale (identitatea națională, credința creștină, familia naturală și libertatea de exprimare) s-a atrofiat atât de mult încât societatea a asistat impasibil, ba chiar zâmbind binevoitor, la schimbarea raporturilor de putere.

Minoritățile dictează majorității. Propaganda LGBT torpilează ca un submarin german noțiuni sacre precum familia și căsătoria. Imigranți musulmani, africani și asiatici sunt atrași cu milioanele de establishmentul politic european (unul globalist, federalist, marxist și rupt de realitate) doar pentru a-și crea enclave și ghetouri, refuzând să înțeleagă că „dacă ești la Roma, te comporți ca romanii” (cu excepții notabile, desigur, și nu puține, însă vă invit să analizăm împreună realitatea din Paris, Berlin, Oslo, Stockholm, Londra, Bruxelles sau Amsterdam pentru a înțelege exact proporțiile acestei crize existențiale în care se găsește civilizația europeană).

Cât despre Franța, prezentul nu arată bine nici aici. Mulți tineri francezi sunt dezorientați, au pierdut repere esențiale din viața unui om, de tipul asigurării unui venit, unei locuințe proprii, a căsătoriei, a conceperii de copii, a respectării unei ierarhii, unor reguli, unor legi.

În plan spiritual, peste 40.000 din cele 42.000 de biserici din această țară au fost desacralizate, potrivit Conferinței Episcopilor. Au devenit muzee, hoteluri, supermarketuri sau chiar cluburi. În privința cetățenilor, toți sunt considerați oficial „francezi”. De facto, nu există minorități naționale, etnice sau lingvistice pe teritoriul Franței, deoarece retorica oficială ocolește problematica, iar legislația actuală interzice astfel de statistici – fapt reflectat și în politica de stat.

Numai că ignorând o problemă, ea nu va dispărea, ba dimpotrivă, se va accentua până când va exploda, ca o oală plină aflată sub presiune. Probabil polonezii și ungurii sunt primii europeni contemporani care au înțeles asta în bloc, ca națiuni. Apoi au înțeles și italienii, aducând conservatori și suveraniști la guvernare. Suedezii și finlandezii, la fel. Perspectivele arată, în sfârșit, promițător, după câteva decenii în care popoarele Europei au plutit într-o derivă a constructelor sociale.

Întrebat despre cauza protestelor violente care au umplut străzile Franței în această perioadă, liderul de grup al Les Republicains (partid de centru-dreapta) din Senatul Francez, Bruno Retailleau, a declarat pentru France-Info: „ne-am săturat să fim corecți politic”. Venind din partea unui partid care nici măcar nu e perceput ca „far-right” de mass-media mainstream, asta spune multe.

Înseamnă că sunt și destul de mulți francezi care se trezesc, totuși, la realitate. Întrebarea care ar trebui să li se pună celorlalți este:

„Entendez-vous dans le campagnes

Mugir ces féroces soldats?

Ils viennent jusque dans vos bras

Égorger nos fils, nos compagnes!”

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

7 COMENTARII

  1. In provincia Vendeea au fost masacrati peste 300 de mii de regalisti care s-au ridicat impotriva revolutiei dupa decapitarea regelui Ludovic al XVI-lea. A fost primul masacru ideologic din istoria Europei. Din 1789 pana in 1815 au fost omorati 2 milioane d eoameni, “o incalzire” pentru Gulagul comunist din secolul XX. Iacobinii sunt stramosii comunistilor. Cititi cartile istoricului Jean Sevilla si ale altor istorici revizionisti francezi care reconsidera Revolutia franceza pe baze obiective neideologizate.

  2. Articol bun, insa contine cateva inexactitati istorice. Turbulentele sociale din secollele XVIII-XIX nu au o baza economica si sociala, ci ideologica. Inainte de Revolutia franceza tara evoluase mult, era pe locul 1 la productie economica in Europa. Despotii luminati la fel ca in statele germane facusera multe reforme care au relaxat situatia economica a populatiei, adica se traia mult mai bine ca in secolul al XVII-lea. Sunt multe mituri revolutionare. Nobilii n-au sfatuit populatia sa manance cozonac. E vorba de o legenda in care regina Marie Antoinette ar fi spus populatiei infometate: “Daca n-au paine, sa manance cozonac”. Legenda e propaganda antimonarhica propagata de revolutionari iacobinii, nu are o baza istorica. revolutia franceza a dus economia tarii cu 50 de ani inapoi. Franta nu si-a mai revenit dupa aia. Marea Britanie, Regatul Prusac si SUA i-au luat-o inainte.

    • Am precizat că pătrunderea (propagarea) ideilor iluministe în mentalul colectiv a dus la Revoluția de la 1789, deci e clar că vorbim despre o bază ideologică. În rest, sunt de acord, probabil este vorba și despre o serie de legende, însă mai toate legendele pleacă și de la un sâmbure de adevăr. E mai puțin important dacă afirmația referitoare la pâine și la cozonac a existat în sine, însă această poveste poate reflecta faptul că nobilimea, aristocrația, era ruptă de realitate și stătea într-un tun de fildeș care, de altfel, nici nu i-a permis să se adapteze și să reziste schimbărilor de natură ideologică din societate. În rest, sunt de acord cu dumneavoastră. 🙂

      • Este adevarat, multe legende au un sambure de adevar si iacobinii au exploatat anumite fisuri care existau in sistemul social si economic francez, manipuland emotional populatia Parisului prin exagerari. In legatura cu aristocratii, n-as zice neaparat ca erau rupti de realitate din punct de vedere economic si social. Oricum, regele conducea totul cu mana de fier, sistemul era destul de centralizat. Nobilii erau, in schimb, rupti de realitate in legatura cu propaganda ideologica si multi erau naivi si au fost convinsi sa participe la revolutie cum a fost marchizul de Lafayette. Ei nu prea intelegeau ce se intampla in jurul lor. Revolutia franceza a fost oganizata de organizatii secrete care au manipulat 20 de ani populatia Parisului, care a devenit un fel de secta Rezist. Bisericile s-au golit, ura fata de rege si aristocrati a crescut, se dadea cu pietre in biserici, bateau preoti etc. A fost o isterie la scara mare indusa prin propaganda, prin texte si carti iluministe impartite populatiei. Sunt carti interesante care arata adevarata fata a Revolutiei, ascunsa de cartile marxiste propagandiste care domina din pacate istoriografia franceza. Chiar si in Romania nu se stie adevarul si ar trebui scrise mai mult articole care sa arata adevarata fata a iluminismului, a progresismului secular si a terorii iacobine pe care aceste ideologii au instaurat-o. Merita citite: Gian Pio Mattogno – Masoneria si revolutia franceza, s-a tradus in romana, apoi Jean Francois Revel – Cunoasterea inutila, Jean Sevilla – Incorectitudinea istorica, Terorismul intelectual, Corectitudinea istorica, Corectitudinea morala. Ar fi de citit si Hyppolite Taine cele 5 volume din Les origines de la France contemporaine – L’ancien régime (1875),La révolution : I – l’anarchie (1878), La révolution : II – La conquête jacobine (1881), La révolution : III – Le gouvernement révolutionnaire (1883), Le régime moderne (1890-1893), care nu s-au tradus in romana (ar trebui) si reprezinta primele carti sincere despre monstruozitatea revolutiei franceze.

  3. 10 milioane de musulmani , cifră cu legalii si ilegalii la un loc, in creștere accelerată.

    In 10 ani urcăm la vreo 13 milioane lejer.

    Aceștia sunt copiii Coranului, nu ai Republicii. Ei detestă Franța și la orice scânteie vor organiza intifada.

    azi lumea e in stare de negare. O să ne trezim prea tarziu cand vom vedea război civil in Franța ca in Bosnia.

    • Astea sunt prejudecati iluministe. “Popii cei lacomi” si “aristocratia cruda” sunt clisee vehiculate de ganditorii iluministi si preluate de iacobini, anarhisti, marxisti si alti nebuni ai istoriei. Revolutia franceza a avut o baza ideologica, nu a fost o reactie la lacomia cuiva. Francezii nu traiau rau, hai sa incercam sa regandim istoria Europei dincolo de cliseele marxiste de genul “medievalii barbari”, “popii fanatici”, “taranii schingiuiti” sau “aristiocratii aroganti”. Afla cine il finanta pe Napoleon si cine a organizat revolutia de la 1789, vei afla lucruri interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE