Doctorul român Camelia Smicală a aconfirmat oficial, pe facebook, ceea ce R3media a anunțat încă de pe 1 februarie și anume că își va primi copiii înapoi.
Această victorie emoționantă pentru mama Mariei și a lui Mihai vine după șase ani de chin și de luptă.
„Tribunalul administrativ a hotărât reîntoarcerea copiilor acasă, pentru început pe durata a șase luni. Decizia trebuie pusă în aplicare imediat.
Slavă Domnului! Vă iubim pe toți”, a spus ea.
Povestea dramatică a început în 2015, Camelia Smicală, medic din Piatra-Neamț a amenințat că pleacă de-acasă împreună cu cei doi copii, în urma abuzurilor soțului său finlandez, dar aceast a anunțat autoritățile, care au descins în forță și i-au luat copiii.
De-atunci, au existat numeroase demersuri, inclusiv la nivel parlamentar și guvernamental pentru rezolvarea situației, dar fără succes. În acești cinci ani, copiii au fost ținuți separați unul de celălalt, chiar dacă și-au exprimat dorința de a se întoarce la mamă.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Apilarmel și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
În țară, au existat numeroase proteste împotriva autorităților finlandeze, pentru a se obține returnarea copiilor la mama lor.






















