Producătorul, regizorul și publicistul Călin-Liviu Georgescu a lansat Manifestul „Blockbusters Made in România”, dedicat salvării cinematografiei românești, din mâinile a „câțiva cineaști și jurnaliști care se aplaudă între ei”.
„Săli goale. Filme triste. Sărăcie de idei, de inspirație și de direcție. Locul în care bătea inima fierbinte a pasiunii pentru povești, pentru eroi și aventuri, a devenit locul în care suflă vântul rece și arogant al egoismului filmului de autor”, scrie Georgescu în manifestul său.
Georgescu își propune să facă filme care să aducă publicul românesc în cinematografe: „Românul ar plăti ca să vadă un film românesc, un spectacol care să-i atingă inima, un erou care să-l inspire, un clovn care să-l facă să râdă din toți rărunchii și să-i mai ușureze sufletul”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Iată Manifestul integral publicat pe siteul companiei sale de film, La Vest prin Sud Est :
„Cineaștii români au uitat că suprema recunoaștere și apreciere în cinema vine de la publicul larg. Au uitat sau ignoră adevărul de bază al cinematografului din toate timpurile: nu există cinema fără public. Numai la noi, filmul de cinema, arta pentru toți, a devenit artă pentru câțiva. Căutând apreciere aiurea, oamenii noștri de cinema au pierdut iubirea românilor, a milioanelor de români care așteptau cu banii în mână ca să cumpere bilete de intrare la filmele românești. Dar acele filme nu mai există.
Nu mai există fiindcă nu le mai face nimeni. Astăzi, în România, sala de cinema, a devenit galerie de artă. Acolo unde toți românii mergeau ca să râdă și să fie fascinați, captivați și uimiți de cinema, s-au instalat câțiva cineaști și jurnaliști care se aplaudă între ei. Săli goale. Filme triste. Sărăcie de idei, de inspirație și de direcție. Locul în care bătea inima fierbinte a pasiunii pentru povești, pentru eroi și aventuri, a devenit locul în care suflă vântul rece și arogant al egoismului filmului de autor.
Nu mai este dragoste la cinema.
Dragostea autorului de cinema pentru publicul din sală a fost înlocuită cu obstinația autorului de a-și expune în public film rănile sufletești, ideile fixe și discursul cinematografic. Un discurs cinematografic cel mai adesea rudimentar, fără îndoială din cauză că încă nu există un limbaj cinematografic pentru a povesti o poveste care nu se adresează nimănui, iar publicului românesc în niciun caz. Dragostea scenaristului pentru personaje și povești s-a transformat în ideologie, iar ideologia a creat personaje de carton, fantoșe cu mesaje. Cine poate înțelege, empatiza și iubi așa ceva? În loc să vadă un spectacol, publicul vede o ședință de partid sau o sesiune de psihanaliză a autorului.
Filmul nu mai este spectacol. A fost odată, da. Acum, întors cu spatele la public, filmul românesc dă reprezentații pentru el însuși, asemenea unei balerine șchioape care dă spectacole în oglindă mințindu-se că se află pe scenă și că dansul său strâmb este o inovație care are un înțeles. Nu este inovație și nu are ințeles. Este doar neputință. Este minciună. Este compromis. Toate ascunse sub marele preș al expresiei ”film de autor” sau ”film de artă”. Dar o artă fără public este doar un monolog în debara. Fără să fie luminat de aplauzele românilor, filmul românesc dansează în întuneric. Cine știe ce dans dansează el acolo? Dansul acela poate fi minunat sau poate fi oribil. Nu știm. Cine poate spune? Publicul nu a fost invitat. Ca urmare, publicului nu-i mai pasă. Autorul a divorțat de public, iar publicul n-a fost informat. Dar publicul a înțeles aluzia.
A înțeles că toți acești autori, regizori, scenariști, producători și distribuitori, practic întreaga ”industrie de cinema” din România, l-au abandonat în fața cinematografului cu banii-n mână. Românul ar plăti ca să vadă un film românesc, un spectacol care să-i atingă inima, un erou care să-l inspire, un clovn care să-l facă să râdă din toți rărunchii și să-i mai ușureze sufletul. Dar nu are ce vedea. Neavând ce, plătește ca să vadă un film american, iar banii lui de buzunar se duc direct în buzunarele încăpătoare ale Hollywoodului. Căci Hollywoodul nu zice niciodată ”nu”. Dimpotrivă, zice mersi și cu banii românilor mai produce un film global, unul dintre acelea care se adresează tuturor și nimănui. Bravo, pentru Hollywood. Rușine pentru ”industria de cinema” din România, o ”industrie” doar cu numele, în realitate, o birocrație ineptă care cheltuie mai mult decât produce, confirmând vorba ”dacă vrei să nu se facă ceva, pune Statul să se ocupe”.
In ziua de azi cine controleaza cinematografia unui popor, controleaza imaginatia identitara a acelui popor. Lupta nu se mai da pe controlul institutiilor de forta: armata, politie, jandarmerie. Controlul nu mai e fizic. Lupta se da pentru mass-media, televiziuni, siteuri de informare, muzica si mai ales filme. Suntem dresati de 30 de ani prin filme proaste, minimaliste, mizerabiliste care ne incurajeaza sa ne uram tara, sa ne fie greata de ea si sa idolatrizam paradisul occidental. Modul cum sunt realizate filmele, de la scenariu la stilul de filmare, presupune falsificarea perceptiei despre realitate.
Cum ar fi fost daca in locul filmelor despre aurolaci, interlopi, prostituate, bulibase, mahalalele sordide cu blocuri gri, saraci depresivi, am fi avut filme serioase istorice despre momente importante din istoria noastra facute cu buget mare si aduse la zi din punct de vedere tehnic. Un serial gen The Tudors despre Basarabi sau Musatini, un film gen Braveheart sau Gladiator despre Ion Voda cel Viteaz, Mihai Viteazu sau Decebal. Un film gen Ostrov sau Andrei Rubliov despre Brancoveanu sau pictorul sau iconar care a fost canonizat.
Cum ar arata Bucurestiul daca s-ar filma in el filme de actiune in stilul celor facute de Hollywood in anii 70-80-90? Sau filme de dragoste autentice, pline de sentimente pozitive in decoruri luminoase. Tinerii au nevoie de modele psihologice si existentiale, filmele cu eroi istorici sau de actiune sunt necesare. Personaje gen Margelatu ar prinde azi in filme aduse la zi din punct de vedere tehnic cu actiune plina de spectacol. Actori care sa joace roluri de barbati masculini si femei feminine, cu distinctia clara intre eroi si antieroi, ca tinerii sa aiba ce invata in timp ce se distreaza, urmarind filme de actiune romanesti.
Am fost fraieriti, ni s-a manipulat perceptia asupra realitatii ca sa ne vedem propria tara doar in culori sumbre, sa avem o stare de lesin si depresie doar cand ne gandim la ea.
O gasca de cozi de topor, dar si de alogeni, toti propagandisti neomarxisti sau antiromani, anticrestini au pus mana pe cinematografia romaneasca: producatori ca Ada Solomon, regizori gen Cristian Mungiu, Radu Mihaileanu, Radu Jude (care e un sovin antiroman agresiv), Florin Serban, Radu Muntean si altii, manageri ca Tudor Giurgiu cu TIFFul lui, critici de film ca Alex Leo Serban, Mihai Chirilov sau Andrei Gorzo, aventurieri lipsiti de talent si oportunisti ca Dan Chisu.
Este timpul pentru o schimbare. Totul depinde de producatorii cu bani multi care ar putea fi interesati sa schimbe destinele filmului romanesc.