ACTUALITATECalendarul zilei de 5 ianuarie: Cel mai mare fotbalist român din toate...

Calendarul zilei de 5 ianuarie: Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, Gheorghe Hagi, împlinește 56 de ani

Gheorghe Hagi s-a născut pe 5 februarie 1965 la Săcele, județul Constanța, fiul lui Iancu și Chirița Hagi.

Gică Hagi şi-a început cariera în fotbal la echipa de copii şi juniori a Farului Constanţa, sub îndrumarea lui Iosif Bukossy, fiind oficial legitimat la 13 ani. Doi ani mai târziu, este selectat de Federaţie în lotul echipei Luceafărul Bucureşti, care în acea perioadă era practic echipei naţionale de juniori a Românei, locul unde se formau marile talente. După alţi doi ani tânărul Gică se întoarce la Farul Constanţa, fapt ce a marcat şi debutul său în Divizia A la 11 septembrie 1982.

Un an mai târziu se transferă la Sportul Studenţesc. Va activa la această formaţie timp de patru ani, perioadă care a marcat ascensiunea sa în topul fotbalului românesc, fiind doi ani consecutiv golgheter. La 10 august 1983, Hagi îşi face debutul în echipa naţională într-un meci disputat în compania Norvegiei şi încheiat cu o remiză albă. Un mai târziu va face parte din lotul echipei naţionale care a participat la Euro ’84 din Franţa.

În iarna 1986/1987, Gheorghe Hagi este împrumutat la proaspăt campioana Europei de atunci, Steaua Bucureşti, în vederea cooptării în lotul pentru partida cu Dinamo Kiev din Supercupa Europei. Deşi contractul iniţial a fost doar pentru acest meci, după ce Hagi a fost autorul singurului gol, victorios, el nu a mai fost lăsat să se întoarcă în Regie. În cei patru ani petrecuţi în roşu-albastru, Gică Hagi s-a consacrat definitiv în fotbalul internaţional. Şi-a înscris în palmares 3 titluri şi 2 cupe, participând la semifinala CCE din 1988 şi la finala din 1989.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.

Anii ’90 au reprezentat perioada de glorie a fotbalului românesc, a cărui lider incontestabil a fost Gheorghe Hagi. Din poziția de căpitan a condus echipa la trei turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal: Italia 1990 (optimi), SUA 1994 (sferturi), Franţa 1998 (optimi), şi la două turnee finale ale Campionatului European: Anglia 1996 (grupe), Belgia/Olanda 2000 (sferturi). Meciul din sferturile acestei ultime competiţii, pierdut în faţa Italiei cu 0-2, va fi ultimul oficial pentru Gică Hagi în tricolor, de altfel, fiind eliminat în repriza secundă după un conflict cu arbitrul.

De asemenea, în aceeaşi perioadă a jucat pentru cele mai bune echipe de fotbal din Europa consacrându-se drept unul dintre cei buni fotbalişti ai planetei. După turneul final din 1990, Hagi a fost cumpărat de clubul spaniol Real Madrid, însă nu a reuşit să se adapteze, motiv pentru care doi ani mai târziu a fost vândut la Brescia Calcio, ajutând echipa să promoveze în Serie A.

După excepţionala prestaţie din Statele Unite, FC Barcelona l-a achiziţionat pe jucătorul român. În 1996, Gică se transferă la Galatasaray Istanbul, formaţia cu care va avea cele mai mari reuşite în plan fotbalistic, câştigând o popularitate imensă printre suporterii turci. Câştigă 4 titluri şi 2 cupe ale Turciei, iar în anul 2000 va conduce echipa spre câştigarea Cupei UEFA şi Supercupei Europei.

Sezonul competițional 2000/2001 va fi ultimul în fotbalul activ. De asemenea, pe 24 aprilie 2001 a fost organizat un eveniment denumit Gala Hagi în onoarea jucătorului român, organizându-se un meci festiv de retragere, în care s-au întâlnit România şi o selecţionată mondială formată din foști colegi de la echipele de club.

După terminarea carierei de fotbalist, a îmbrățișat antrenoratul, devenind tehnician al echipei naționale, la Bursaspor, Galatasaray, Politehnica Timișoara, FCSB și Viitorul Constanța.

Ca antrenor a câștigat Cupa Turciei cu Galatasaray, în 2005, Liga 1, Cupa României și SuperCupa României cu Viitorul Constanța.

Cu Steaua a obținut o calificare în grupele Ligii Campionilor.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT