Pe data de 6 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, sărbătoare ce reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul, scrie creștinortodox.ro.
În Ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor și preoților se sfințește Aghiasma cea mare.
Boboteaza – Epifania
La vârsta de 30 de ani, Hristos a venit la Iordan, unde Sfântul Ioan Botezătorul învăța și boteza cu botezul pocăinței. Despre Iisus, Ioan Botezătorul spunea:
„Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L știși” (Ioan 1, 26). “Nici eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 33-34).
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sfântul Ioan, luminat de Duhul Sfant, Il recunoaște și-L arată mulțimilor, zicând:
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Această mărturie era foarte necesară israelitenilor, care așteptau pe Mesia cel profețit cu multe veacuri înainte.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Hristos îi cere lui Ioan sa-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, primește să-L boteze, după rânduiala lui. După botezul lui Hristos, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania – arătarea Sfintei Treimi – moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan și, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu și ca Mesia.
Botezul lui Ioan și Botezul Bisericii
Botezul Sfântului Ioan era un botez de pocăință, care îi făcea pe oameni să-și osândească pacatele lor. Acest botez nu era o taină, ci un ritual, pentru că nu ierta păcatele.
Cu botezul lui Ioan s-a botezat și Mântuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curățire de păcate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arată importanța și lucrarea botezului pe care il va institui și a împlini Legea, ca să se descopere lumii taina lui Dumnezeu cel în Treime închinat, în numele Căruia să ne botezăm și noi.
Taina botezului a fost instituită de Hristos însuși îndată după învierea Sa din morți, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri:
„Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Matei, 28, 19-20).
Hristos se afundă în Iordan și Duhul pogoară peste ape. A trebuit să se scufunde Fiul în firea omeneasca și prin ea în apă, pentru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne înălțăm spre viața Sa dumnezeiască în Duhul Lui cel Sfânt. În Cuvântul întrupat, apa și Duhul se unesc din nou.