Calendarul zilei 5 decembrie: Patru ani de la moartea Regelui Mihai I

Pe 5 decembrie 2017, în Elveția, se stingea ultimul Rege al României, Mihai I.

Cu un an înainte, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.

Printr-un Comunicat, Casa Regală anunţa: `Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (…) În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale.”

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

Principele Mihai a urmat şcoala primară (din 1928) la Castelul Peleş din Sinaia, avându-l profesor pe Nicolae Sassu. După proclamarea sa ca rege, la 8 iunie 1930, Carol al II-lea, a organizat la Palat, o clasă specială, formată din copii ce proveneau din medii sociale diferite şi de etnii diferite, dar cu rezultate foarte bune la învăţătură, sub conducerea generalului Traian Grigorescu. Aici, au predat nume sonore, precum, istoricul Nicolae Iorga şi geograful Simion Mehedinţi. Mihai, căruia, după revenirea la tron a tatălui său, îi fusese acordat titlul de Mare Voievod de Alba Iulia, a fost înscris onorific, la Liceul “Sf. Sava” din Bucureşti, la Liceul militar “Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu şi la Şcoala tehnică a Aeronauticii de la Mediaş. Şi-a susţinut Bacalaureatul la 27 iunie 1940. Pasionat de automobile şi mecanică, a făcut practică la Atelierele Ford câte două ore pe săptămână (începând din 1936), în paralel cu pregătirea militară în cadrul Batalionului Gărzii Regale a Palatului. Sublocotenent (1937) în cadrul Batalionului 1 vânători de munte, general de divizie (1940) şi mareşal al României (1941), conform “Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României” (Editura Meronia, 2011).

Principesa Elena a fost alături de fiul său în toate împrejurările, ocrotindu-i copilăria şi încercând să şteargă neajunsurile provocate de lipsa tatălui. Venirea pe tron a lui Carol al II-lea, în 1930, a însemnat începutul unui lung şir de umilinţe, şicane şi nedreptăţi. În 1932 a plecat în exil la Florenţa, se arată pe site-ul https://casamajestatiisale.ro/. A revenit în 1940, fiindu-i conferit titlul de Regina-mamă, de către generalul Ion Antonescu, şi a stat în România, alături de regele Mihai, până la 3 ianuarie 1948.

Mihai a revenit pe tron la 6 septembrie 1940, la vârsta de 19 ani, în condiţiile abdicării lui Carol al II-lea ca urmare a crizei politice determinate de pierderile teritoriale din vara aceluiaşi an şi a instaurării unui regim autoritar sub comanda generalului Ion Antonescu. Până la 23 august 1944, cât a durat regimul antonescian, regele Mihai a avut atribuţii mai mult simbolice, având reşedinţa la Sinaia, unde i se fixase un program de activitate care viza o pregătire intelectuală la nivel universitar. Preluarea de către Antonescu a celor mai importante prerogative regale, modul neprotocolar de comportare a generalului, ieşirile sale violente, excluderea sistematică a suveranului de la luarea deciziilor au creat de la început o stare de tensiune între Palat şi conducătorul statului, care s-au amplificat în anii următori. “Nu mă duceam în Bucureşti decât din raţiuni oficiale, atunci când mă convoca Antonescu. ŤConvocať, acesta este cuvântul potrivit”, potrivit volumului “Mihai I” (“Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)”, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Excluderea regelui Mihai de la luarea oricărei decizii în ceea ce privea ţara sa, s-a reflectat şi în faptul că nu a fost anunţat nici despre intrarea României în război, alături de Germania, împotriva URSS, la 22 iunie 1941, sursa de informare constituind-o ştirile transmise de radio BBC. A fost de acord, la început, cu războiul, în vederea recuperării Basarabiei şi Bucovinei de Nord, dar s-a împotrivit continuării războiului dincolo de Nistru. A făcut vizite pe front (9-10 iul. 1941 şi 30 iul.-3 aug. 1942), alături de generalul Antonescu, acordând decoraţii ostaşilor români. Treptat, regele Mihai I a devenit tot mai reticent faţă de continuarea războiului, mai ales după înfrângerile din iarna anilor 1942-1943. La rândul lor, liderii principalelor partide, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, au stabilit legături secrete cu suveranul şi cu regina-mamă, discutând despre eventualitatea ieşirii României din război. Şi-a dat avizul pentru negocierile diplomatice secrete desfăşurate de Barbu Ştirbei la Cairo (începând din martie 1944), în scopul încheierii armistiţiului cu Naţiunile Unite, notează lucrarea “Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României” (Editura Meronia, 2011).

Regele Mihai l-a chemat pe Antonescu în audienţă la 23 august 1944, după, ce în urmă cu trei zile, Armata Roşie dezlănţuise o puternică ofensivă pe direcţia Iaşi-Chişinău, existând riscul transformării ţării în teatru de război şi ocupării ei de către sovietici. Mareşalul Ion Antonescu a refuzat semnarea armistiţiului, argumentând că România nu a primit nicio asigurare din partea aliaţilor occidentali că nu va fi lăsată în mâna sovieticilor. A urmat arestarea sa. În aceeaşi zi, începând cu ora 22.12, a fost transmisă, la radio, Proclamaţia către ţară, prin care regele Mihai anunţa “ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională, care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: “din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite”, potrivit volumului ”Mihai I” (“Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)”, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004) şi lucrării “Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).

Monarhul român a fost decorat cu cele mai înalte distincţii de către URSS şi SUA: Ordinul Victoria (iulie 1945) şi respectiv, Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (1947), fiindu-i astfel recunoscute meritele în scurtarea războiului şi în victoria Aliaţilor, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Continuarea este aici.