ACTUALITATECalendarul zilei 5 august: Sf. Ioan Iacob Hozevitul (de la Neamț)

Calendarul zilei 5 august: Sf. Ioan Iacob Hozevitul (de la Neamț)

Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este cunoscut printre sfinți pentru viața ascetică pe care a dus-o, alegând să trăiască doi ani într-o peșteră și opt ani la Mănăstirea „Sfântul Sava” de pe Valea Chedronului.

Datorită cunoștințelor medicale pe care le avea, Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) îngrijirea călugării, iar în același timp era bibliotecar și ghid.

Cine a fost Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, pe nume său real real Ilie Iacob s-a născut pe 23 iulie 1913 în comuna Crainiceni din județul Botoșani și a fost fiul lui Maxim și al Ecaterinei, care erau oameni foarte credincioși.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

La șase luni de la naștere, tânărul Ilie a rămas orfan de mamă, iar după doi ani, în 1916 a murit și tatăl său.

Rămânând orfan de ambii părinți, Ilie a fost crescut de bunica sa, Maria Iacob, care l-a inițiat în tainele credinței, învățând-ul de mic cu rugăciunea și cu postul.

După moartea bunicii în 1923, Ilie a fost crescut de unchiul său, care avea șase copii.

A urmat primii ani de școală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni Cernăuți.

După terminarea studiilor, Ilie a luat calea monahală, unde a fost primit cu multă dragoste de către starețul Nicodim Munteanu, al doilea patriarh al României la acea vreme.

În vara anului 1932, unchiul său voia să-l trimită la Facultatea de Teologie din Cernăuți, pentru a deveni preot. Însă, tânărul simțind că este chemat de Dumnezeu să ducă altă viață, i-a zis unchiului său că vrea să se facă călugăr.

După un an, pe când lucra la câmp, tânărul Ilie s-a rugat la Dumnezeu ca să-i descopere calea și deodată a auzit un glas, zicând: „Mănăstirea”. Din acel moment, Ilie a fost convins că el este menit să devină preot.

După ce a terminat stagiul militar, Ilie a devenit bibliotecar la Mănăstirea Neamț, iar pe 8 aprilie 1936, potrivit obiceiului călugăresc tânărul a fost tuns în monahism și a primit numele de Ioan.

În noiembrie 1936, tânărul monah a plecat împreună cu alți doi călugări spre Țara Sfântă.

După ce, timp de doi ani a trăit într-o peșteră a plecat spre Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde a slujit timp de opt ani.

În vara anului 1952, Ilie s-a retras în peștera Chilia Sfânta Ana, unde și-a petrecut ultimii ani din viață.

Pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani, Ilie a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, în peștera care și-a petrecut ultimii ani din viață.

Timp de 20 de ani, trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a rămas în peștera Sfânta Ana.

Potrivit unei tradiții locale, în 1980, conducerea Mănăstirii „Gheorghe Hozevitul” a deschis peștera și a luat osemintele Cuviosului pentru a le duce în gropniță. Când a fost dezgropat, s-a constatat că trupul lui Ioan Iacob Hozevitul nu putrezise deloc.

Având în vedere cele întâmplate, pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române proclamă sfințenia sa.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate