Pe 5 octombrie se împlinesc 29 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dumitru Stăniloaie, cel mai important teolog român al secolului trecut.
Născut în data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni, județul Brașov, Dumitru a fost ultimul dintre cei cinci copii ai lui Irimia și Reveca (conform fișei matricole penale realizată la momentul arestării). Acesta a urmat școala din satul natal, după care s-a înscris în 1917 la Liceul confesional umanist „Andrei Şaguna”.
După absolvirea acestui liceu urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Cernăuți, pe care o absolvă în 1927, iar un an mai târziu susţine la Cernăuţi teza de doctorat cu titlul „Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti”, sub îndrumarea prof. V Loichiţă. Centrul Mitropolitan din Sibiu îi oferă o bursă pentru „Bizantinologie şi Dogmatică”. Pleacă la Munchen, pentru semestrul de iarnă, urmând seminarul de Istorie şi filologie bizantină al profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician.
în 1932 este hirotonit preot, iar doi ani mai târziu devine redactor al ziarului „Telegraful Român”, ocazie cu care leagă o strânsă prietenie cu Nichifor Crainic. Patru ani mai târziu, părintele Dumitru Stăniloaie devine rector al Academiei Teologice din Sibiu.
Începând cu anul 1940, la inițiativa ziaristului Sandu Tudor, se crează gruparea „Rugul Aprins” în jurul mănăstirii Antim. Între personalitățile de bază ale acesteia erau: Dumitru Stăniloaie, Sandu Tudor, părintele Ivan Kulighin, duhovnicul mitropolitului rus de Rostov (refugiat la Cernica), Ierom. Benedict Ghiuş, Ierom. Sofian Boghiu, Prof. Alexandru Mironescu, poetul Vasile Voiculescu, Arh. Constantin Joja, Pr. Andrei Scrima. Întâlnirile periodice la mănăstirile Antim şi Cernica au constituit o înviorare duhovnicească a vieţii creştine în Bucureşti, ceea ce a înfuriat regimul comunist ateu care în toamna anului 1958 a trecut la arestarea membrilor grupului. Trece prin închisorile Jilava și Aiud, unde dă dovadă de o profundă trăire creștină și de o morală excepțională.
„Zâmbea totdeauna când ne povestea despre anii de puşcărie. Cum spuneam, suferinţa extremă prin care trecuse a fost o experienţă care l-a apropiat şi mai mult de Dumnezeu. Suportase totul cu acea răbdare exemplară, cu care a suportat atâtea alte necazuri. N-a purtat pică celor care l-au făcut să sufere şi nici celor care, deşi îi datorau atât de mult, i-au întors spatele. A rămas ferm în convingerile sale, n-a pierdut nici o clipă nădejdea în Dumnezeu şi a trecut prin acel iad cu zâmbetul luminos pe buze şi cu certitudinea că încercările ni le dă Domnul pentru a ne purifica, pentru a dobândi viaţa viitoare, ceea ce presupune efort şi voinţă puternică”, mărturisește fiul acestuia. A făcut parte din acea generație a Sfinților Închisorilor, alături de alți preoți martiri precum Gherasim Iscu, Iustin Pârvu, Adrian Făgețeanu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și mulți alții.
După ieșirea din închisoare, în 1963, își continuă activitatea teologică de excepție, luând parte la evenimente și conferințe teologice internaționale unde a făcut cinste teologiei românești, aceasta fiind aproape mereu confundată cu numele părintelui Dumitru Stăniloaie. De asemenea, continuă proiectul său de traducere a Filocaliei în limba română.
A trecut la cele veșnice în data de 4 octombrie 1993, lăsând în urmă o prodigioasă carieră teologică și o viață martirică exemplară.
