Sfânta Barbara, arhaic Sf. Varvara, este o fecioară martiră creștină. Ea a trăit în secolul al III-lea, în Nicomedia. Datorită frumuseții ei neobișnuite, a fost ferecată de tatăl ei, Dioscorus, într-un turn. În captivitate, s-a covertit la creștinism, motiv pentru care a fost ucisă chiar de tatăl său.
Sfânta Muceniță Varvara (Barbara) se numără printre așa-numiții „Paisprezece ajutători”, invocați cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Barbara este considerată patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor etc. Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică pe 4 decembrie.
Cele mai vechi mărturii ale venerării sfintei s-au găsit în Edessa, în bazilica copților din Cairo și pe teritoriul Imperiului Bizantin.
În poveștile populare românești, care descriu viața sfinților, Sfânta Varvara este cea care a făcut semnul crucii peste o scăldătoare din marmură. Legenda spune că urmele degetului sfintei s-au încrustat în marmură, ca și cum ar fi fost săpate cu un fier. Țăranii povesteau că, tot la acea baie, se mai pot vedea urmele tălpilor ei goale, întipărite în piatră. Din acele urme, izvora apă, cu care s-au vindecat mulți oameni ce au venit acolo cu credință.
Se mai zicea în popor că Sfânta Varvara era o femeie bună, ce a devenit sfântă după moarte. Sfânta Varvara este cunoscută și drept ocrotitoarea femeilor, nu doar a minerilor.
Pe 4 decembrie, de ziua Sfintei Varvara, minerii nu intră în galerii, ci sărbătoresc și se veselesc. Bătrânii de altădată povesteau că acestei sfinte îi plac veselia, petrecerea și glumele. Potrivit unei legende, culeasă de Ion Ghinoiu, Sfânta Varvara ar fi închisă de un blestem într-un cărbune și doar într-o singură zi pe an, 4 decembrie, ea poate să răsufle și să se bucure.
Tot pe 4 decembrie, Biserica face pomenirea Sf. Ioan Damaschin. Despre viața acestui sfânt puteți citi mai multe pe siteul agenției Basilica.
