sâmbătă, octombrie 12, 2024
ACTUALITATECalendarul zilei 30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi

Calendarul zilei 30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gur de Aur sau Sfinţii Trei Ierarhi au un loc aparte în pantheonul marilor ierarhi şi sfinţi ai bisericii creştine, motiv pentru care sunt sărbătoriţi laolaltă, pe 30 ianuarie.

După ce, în prima zi a Noului An, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, apoi, pe 25 ale lunii, pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, pe 27 ianuarie şi pe 13 noiembrie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, vine şi 30 ianuarie, zi în care cei trei mari învăţători creştini sunt celebraţi laolaltă.

E o sărbătoare mare, ce trebuie respectată, căci joacă un rol deosebit în tradiţia religioasă. Spre sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, pe care îi prăznuim pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au apărut cei trei sfinţi împreună. Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfântului Ioan ne arată modul în care sfinţii conlucrează-cu Dumnezeu şi între ei -, aşa cum şi noi trebuie să ne unim, în cuvânt şi în lucrare: Sfinţii Trei Ierarhi.

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul sau, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţă noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu această pe creştini, că noi în faţă lui Dumnezeu, una suntem”.

În urmă acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel şi disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul şi a Sfântului Ioan Gură de Aur. Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreagă lume.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE