Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, în Capitala României, acolo unde a absolvit și clasele primare. Gimnaziul l-a urmat la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.
În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.
În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 – 1930 a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Din 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale „Criterion” și a contribuit la „Cuvântul”, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.
A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.
În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie ’37, când a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost Ministru al Comunicațiilor.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.
După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1948, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept ”criminali de război”.
La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.
Moartea și mesajul testamentar
„A făcut parte din elita culturală a României, a ocupat mai multe funcții de stat în timpul guvernării Antonescu, s-a remarcat ca un bun vorbitor și propovăduitor al valorilor tradiționale românești creștine și al spiritualității ortodoxe. A fost închis după venirea comuniștilor la putere, catalogat ca dușman al poporului și condamnat la 8 ani de temniță grea. A murit în temuta temniță a Aiudului, fiind supus la un regim de exterminare fizică și psihică. Ultimele sale cuvinte au fost ‘Să nu ne răzbunați!’”, scrie agenția Basilica a Patriarhiei Române.
„Mircea Vulcănescu întrupează chipul de mărturisitor creștin, nu doar în sensul de martir care își dă viața, ci un om care mărturisește prin toată viața lui vocația de creștin. Pe Mircea Vulcănescu îl interesa tot. Era bun oriunde l-ai fi pus. Însă toate cele din viața lui se integrau vieții spirituale, nimic nu era haotic sau întâmplător, ci toate erau integrate vieții lui de creștin”, a spus despre el, părintele Gheorghe Holbea.
În urmă cu câțiva ani, familia lui Mircea Vulcănescu a cerut instanței să constate faptul că filozoful a suferit o condamnare politică, dar în cele din urmă, după câștigase în prima instanță, Tribunalul a refuzat cererea pe motiv de procedură. De altfel, șeful său direct, Neta Gheron, a fost absolvit de vină, Netta Gheron, în urma unui recurs în anulare a sentinței bolșevic.
„Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: „Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?” Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?
Eu tot aștept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.
Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim” – Dora Mezdrea Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, 2013
„Aceasta este „militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat” – Mircea Vulcănescu, fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947
Soluţia nu este casarea sentinţei de condamnare a lui Mircea Vulcănescu, ci legea de amnistiere. Aici nu trebuie să vorbim despre o soluţie de tehnică judiciară, ci de asumarea unei decizii politice plecând de la fundamentarea morală şi în urma unei dezbateri (şi) parlamentare care să vizeze întregul context al vremii, inclusiv aspectele neplăcute.
Eu unul recunosc că am respirat uşurat când a fost respinsă cererea de recurs a doamnei Măriuca Vulcănescu, deşi m-aş fi bucurat pentru o soluţie de admitere. Dar, pentru publicul creştin ar fi fost o pierdere, o semi-victorie oarecum furată, un rău îndreptat pe jumătate.
De fapt, convingerea mea este că amnistierea condamnării lui Mircea Vulcănescu trebuie să reprezinte un reper de conciliere societală, de repunere în discuţie a temeiurilor cinsitrii şi acuzării sale, iar acest lucru priveşte întreaga societate, inclusiv pe reprezentanţii etniei evreieşti.
Nu ştiu dacă avem oamenii politici care să-şi asume o asemenea misiune, dar insist că doar calea legislativă va repune lucrurile în ordine, nicidecum cea judiciară. Sper să apară iniţiativa constituirii unei comisii parlamentare speciale pentru a întocmi un raport în acest sens şi pentru a legitima o astfel de discuţie, ca să nu mai fim hăituiţi efectiv pentru faptul că omagiem martirii Bisericii noastre.
Iertaţi-mă! Doamne, ajută!