La 30 august/11 septembrie 1877, armata română participă la cel de al treilea atac asupra Plevnei, după o luptă sângeroasă, cu grele pierderi, cucerind reduta Griviţa I, apoi, peste o săptămână, ducând alte două bătălii sângeroase pentru cucerirea redutei Griviţa II, unde trupele turceşti opun o rezistenţă înverşunată.
Asediul Plevnei avea să înceteze, după o rezistenţă de 5 luni, abia la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, când generalul turc Osman pasa, rănit, a capitulat (el nu a remis însă sabia sa colonelului Cerchez, ci generalului rus Ganetki, întrucât, aşa cum se arată în memoriile lui Carol I, „colonelul Cerchez nu se crede competent să primeasca sabia mareşalului. Deoarece dânsul nu ştie unde se afla prinţul, trimite un ofiţer la generalul Ganetki ca să-l înştiinţeze despre situaţie şi declară lui Osman paşa că aşteaptă instrucţii de la cel mai apropiat general”. Hotarare explicabilă, poate, dar sigur regretabilă, întrucât a privat armata română de un meritat gest – fie si simbolic – al adversarului).
Între timp, până la cucerirea Plevnei, care marca cea mai grea etapa a războiului, anticipând sfârşitul său, trupele romane au participat, alături de trupele ruse, la bătălia pentru cucerirea Rahovei (7-9 noiembrie/19-21 noiembrie 1877) – un alt important punct de rezistenţă a trupelor turceşti-, aşa după cum, în etapa următoare cuceririi Plevnei, au avut un rol important în luptele din zona Vidin-Belogradgic;la 12/24 ianuarie 1878 trupele române obţineau o strălucită victorie la Smârdan, contribuind, apoi, în zilele următoare, la operaţiunea de cucerire a Vidinului.
Între timp, până la cucerirea Plevnei, care marca cea mai grea etapa a războiului, anticipând sfârşitul său, trupele romane au participat, alături de trupele ruse, la bătălia pentru cucerirea Rahovei (7-9 noiembrie/19-21 noiembrie 1877) – un alt important punct de rezistenţă a trupelor turceşti-, aşa după cum, în etapa următoare cuceririi Plevnei, au avut un rol important în luptele din zona Vidin-Belogradgic;la 12/24 ianuarie 1878 trupele române obţineau o strălucită victorie la Smârdan, contribuind, apoi, în zilele următoare, la operaţiunea de cucerire a Vidinului.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Au căzut de-a lungul bătăliilor numeroşi eroi, jertfă de sânge a armatei romane trimiţând la cei peste 10.000 de morţi şi răniţi. La jertfă de sânge pe câmpurile de luptă se adauga imensele sacrificii ale populaţiei civile – inclusiv ale românilor din Transilvania şi alte provincii româneşti – care şi-au adus contribuţia la susţinerea materială a războiului, cu adevărat acesta fiind, aşa cum adesea s-a scris, un război al întregului popor roman, dând expresie unei năzuinţe seculare.
Recomand un lucru important de realizat jurnaliștilor de la r3media dar și altora care văd acest mesaj. Există o cale rapidă să luptăm împotriva mistificărilor care există în presa de stânga din România referitoare la perioada interbelică. Mistificări care presupun demonizarea Mișcării legionare care ar fi însângerat politica interbelică, care altfel ar fi fost pașnică. Asta este imaginea pe care o au toți tinerii care au ieșiti zilele astea în piață.
Ce trebuie făcut? Este nevoie de realizarea unei liste cu toate asasinatele, dar și cu tentativele de asasinat înfăptuite fizic însă nereușite, atât în perioada interbelică cât și în cea antebelică, pe timp de pace. Trebuie să vedem negru pe alb câte asasinate și tentative au fost, cine le-a dus la îndeplinire, adică ce orientare ideologică, origine și etnie și ce mobil contextual au avut asasinii. Astfel vom avea o imagine obiectivă, fără posibilitatea ca vreo propagandă să o mistifice. Faptele concrete nu pot fi contestate. Apoi această listă să devină virală pe internet.
După aceea, ar fi interesante niște liste cu cele mai celebre asasinate ale anarhiștilor și marxiștilor înfăptuite începând cu secolul al XIX și continuând în sec XX și XXI, tot pe timp de pace, însoțite de imagini grafice dacă se poate, care să șocheze. Chiar și cei aprox. 25 de oameni uciși de ANTIFA în vara lui 2020.
Apoi ar fi binevenite niște articole despre istoria anarhismului, despre teroarea roșie din Spania, unde au fost uciși zeci de mii de oameni, printre ei aprox. 7000 preoți și 300 călugărițe. S-au păstrat și poze de atunci, ar trebui să le vadă toți. Au dat foc și catedralelor din Aragon și Catalonia. Din păcate nu prea există pe internetul românesc articole despre istoria sângeroasă a anarhiștilor. În plus, ar fi binevenite niște articole cu citate din Proudhon, Bakunin, Kropotkin care să arate că aceștia încurajau la violențe și crime împotriva opricărei ordini de stat. Se va vedea astfel incompatibilitatea dintre anarhism și democrație. Și o istorie a organizațiilor gen ANTIFA ar fi binevenită.
“nu se crede competent să primeasca sabia mareşalului.”
-cica Klaunus va face zilele astea inca 179 de generali si chestori,
nu stim catzi maresali au ceilalti.
(ultimul mareshal rus a murit in 2006,
era de la arma rachetelor strategice,
au ramas insa rachetele termonucleare!)