ACTUALITATECalendarul zilei 25 noiembrie: Doi ani de la Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului...

Calendarul zilei 25 noiembrie: Doi ani de la Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului FOTO

Pe 25 noiembrie 2018, cu câteva zile înainte de a se împlini Centenarul Marii Uniri, Patriarhul Daniel, alături de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, sfințea Catedrala Mântuirii Neamului, în prezența a peste 50.000 de persoane.

Între 25 noiembrie și 2 decembrie 2018, peste 150.000 de persoane au trecut și s-au închinat în altarul Catedralei Naționale.

La evenimentul de pe 25 noiembrie au fost prezenți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mii de clerici, autorități locale și centrale, în total peste 50.000 de persoane, din care doar o mică parte în interiorul lăcașului de cult.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

De la eveniment a lipsit Președintele României de atunci, Klaus Iohannis.

Catedrala are două hramuri: Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor și Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Evenimentul istoric al sfințirii a început cu dedicarea catedralei tuturor celor care și-au jertfit viața pentru unitatea noastră de credință și de neam.

Sâmbătă seara, pe 24 noiembrie, Patriarhul României a depus în piciorul Sfintei Mese, într-un gest cu valoare de simbol liturgic și patriotic, lista cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuți și s-a rugat pentru sufletele lor.

La cinci zile după sfințire, de Sf. Ap. Andrei, Patriarhul Teofil al Ierusalimului a slujit la al doilea hram al Catedralei Naționale împreună cu Patriarhul Daniel.

Ideea unei Catedrale Naționale datează din 1884, când Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani. Construcţia CMN s-a concretizat în timpul Părintelui Patriarh Daniel, fiind asumată de stat ca proiect de importanţă  naţională prin legea 376/2007.

Complexul Catedralei conține, pe lângă biserica în sine, un Centrul Social Medical, Casa Sfântul Apostol Luca. lnstituția va avea cabinete de consultații pentru diferite specializări, primări Urgențe, Imagistică, Laborator, dar și Bloc Operator și Terapie Intensivă.

Vă prezentăm o galerie foto de la eveniment, grație jurnaliștilor de la Agenția Basilica:

 

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...