Calendarul zilei 23 ianuarie: Mihai Viteazul îi zdrobește pe turci în Bătălia de la Șerpătești (1595). Ștefan cel Mare cucerește Chilia (1465)

Pe 23 ianuarie 1595, trupele române conduse de Mihai Viteazul obțineau o victorie clară în fața turcilor veniți pe teritoriul Țării Românești.

Izbânda a avut un larg ecou în epocă, făcându-l pe cronicarul ungur Szamosközy Istvan să noteze: „La Șerpătești, înainte de răsăritul soarelui, în iarna aceea cumplită, Mihai îi nimici, în vremea cât ar fierbe un ou, de n-a scăpat nici unul… Au pierit acolo nepotul hanului tătăresc și imbrohorul; multe prăzi au luat atunci, căci numai bogățiile hanului tătăresc erau încărcate pe șase cai albi”.

Povestea victoriei de la Șerpătești a început însă, mai devreme. Mai precis, ține de contextul declarației de război pe care Mihai le-o face turcilor: la 13 noiembrie 1594 a lichidat pe creditorii aflați în capitală, dar și detașamentul otoman de 2.000 de oameni, însărcinat cu supravegherea Domnului Țării.

A urmat atacul asupra cetăților de la Dunăre: Giurgiu (cetatea n-a putut fi cucerită), Târgul de Floci (8 decembrie 1594), Hârșova (1 ianuarie 1595) și Silistra (8 ianuarie 1595).

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Sultanul Murad al III-lea a decis uciderea lui Mihai și înlocuirea acestuia cu Bogdan, un fiu al lui Iancu Sasu, fost domn al Moldovei. În acest scop a pregătit o ofensivă la care urmau să participe două grupări de forțe. Prima dintre ele urma să acționeze de la Rusciuk spre București, iar a doua era formată dintr-un corp de oaste tătară, comandat de Ghazi Ghirai, hanul din Perekop. Cele două grupări trebuiau să se unească la nordul Dunării și să înainteze împreună spre București.

Mihai decide să se ocupe de inamici pe rând și începe cu tătarii, care reprezentau grupul cel mai numeros și mai periculos, ei aflându-se în flancul drept al grupării lui Mihai. În acest scop, el și-a fracționat forțele în mai multe grupări – una, condusă de frații Buzești (Radu, Preda și Stroe), destinată să-i întâmpine pe tătari; un detașament trimis la Giurgiu, pentru a supraveghea pe otomani, aflați în curs de concentrare; o rezervă, în raionul Hulubești, ce urma a fi utilizată la nevoie.

La 14 ianuarie 1595, „vineri în zori de zi”, după cum relata Mihai, avangarda tătară de circa 4.000 de ostași este atacată și nimicită la Putineiu, de corpul de oaste comandat de frații Buzești și Radu Calomfirescu.

Inamicul a fost distrus, românii au capturat o pradă bogată și au eliberat peste 7.000 de oameni de diferite etnii pe care tătarii îi aveau ca robi.

Informat de deznodământ, hanul tătarului decide să intervină cu forțele principale, conduse de nepotul său, ceea ce a determinat retragerea forțelor române spre Stănești. Aici, oastea condusă de frații Buzești a primit ajutor de la Mihai și a angajat o nouă bătălie cu tătarii care, printr-o acțiune fulgerătoare, au fost învinși. Cei scăpați s-au retras spre sud, unde s-au unit cu oastea otomană care, respingând detașamentul de acoperire instalat de domn la Dunăre, înainta spre București. În aceste condiții, Mihai și-a retras forțele în raionul Hulubești, acoperind drumul spre Capitală.

În marșul spre nord, trupele trupele otomano-tătare, conduse de Mustafa, au cantonat la Șerpătești (sat astăzi dispărut), la circa 10 km sud de tabăra românilor. Cunoscând situația inamicului, care avea numai o parte din forțe, cealaltă urmând a trece Dunărea și de măsurile de siguranță luate de acesta, Mihai a decis să atace prin surprindere în timpul nopții. El a recurs la același procedeu tactic utilizat și de Vlad Țepeș (1462) și Ștefan cel Mare (1467). În acest scop, Mihai a constituit o avangardă, compusă din elemente ușoare și pusă sub comanda Banului Manta, aceasta fiind urmată de forțele principale de sub comanda sa.

În ziua de 23 ianuarie, la căderea serii, gruparea comandată de Banul Manta a atacat străjile inamicului. Pe fondul întunericului și al panicii produse, infanteria română a înconjurat satul și la miezul nopții a declanșat atacul concentric asupra grupării principale inamice. „Letopisețul Cantacuzinesc” a consemnat că Mihai vodă noaptea „fără veste-i lovi, de i-au tăiat și i-au gonit pân-i-au trecut Dunărea” (Cronicari munteni…), iar cronicarul Radu Popescu scria și el că românii „foarte i-au tăiat rău și cum au putut, au scăpat pașa (Mustafa) peste Dunăre”. Victoria românilor a avut un larg ecou, cronicarul ungur Szamosközy Istvan relatând: „

Dar Mihai nu s-a mulțumit numai cu victoria „de etapă”: acesta a trecut la urmărirea cotropitorilor Țării și a traversat Dunărea înghețată, în dreptul localității Marotin (15 km nord-est de Rusciuc) și au zdrobit, la 25 ianuarie 1595, gruparea condusă de Mustafa, care și-a pierdut viața în bătălie. Au fost uciși 7.000-8.000 de oameni, a fost capturată toată artileria, iar orașul incendiat. De remarcat că detașamentul trimis de Sigismund Bathory, principele Transilvaniei și condus de Mihail Horvath, nu a luat parte la lupte, el sosind cu întârziere, deși Mihai trimisese ordine din timp.

Bătălia de la Șerpătești, precum și confruntările de la Putineiu și Stănești, au reprezentat dovada strălucitelor calități de strateg militar ale lui Mihai Voievod și l-au arătat otomanilor ca pe un adversar cu care nu este de glumit.

Tot pe 23 ianuarie, dar 1465, Ștefan cel Mare reușește să cucerească Cetatea Chilia, pe care o smulge din ghearele ungurilor.

Istorie pe scurt scrie că la final de secol XIV, Mircea cel Bătrân extinde teritoriul Țării Românești până la Marea Neagră, Chilia intrând, astfel, în componența statului muntean. Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun(1400-1432) pune stăpânire pe cetate, profitând de situația grea în care se află domnul Țării Românești, Dan al II-lea. În 1448, Petru al II-lea al Moldovei cedează administrarea cetății lui Iancu de Hunedoara, care îl ajutase în lupta împotriva lui Roman al II-lea pentru recâștigarea domniei. La Chilia a fost instituită o administraţie mixtă munteano-ardeleană.

Mahomed al II-lea avea, însă, alte idei. „Atâta vreme cât Chilia şi Cetatea Albă le ţin în stăpânire vlahii, iar ungurii Belgradul sârbesc, noi nu vom putea avea nici o biruinţă”, spune sultanul.

În vara lui 1462, Ștefan cel Mare asediază fără izbândă cetatea Chilia. În cadrul atacului, Ștefan este rănit la gleznă, rană ce îl va afecta tot restul vieții.

După o încercare eşuată de cucerire a Chiliei, domnul Moldovei Ştefan cel Mare, cu acordul Poloniei, căreia i-a promis ajutor militar în conflictul cu cavalerii teutoni, a organizat un nou atac. Mizând pe faptul că regele maghiar nu putea interveni, deoarece era ocupat în Bosnia cu otomanii, Ştefan ajunge sub zidurile cetăţii, la 23 ianuarie 1465.

„Vă leatul 6973 [1465] meseța ghenarie 23, adunându Ștefan vodă multă oaste de țară, vrându să rascumpere cetățile carile le luase păgânii de la alți domni, pogorât-au cu toată puterea sa spre cetatea Chiliei. Și sosindu la cetate miercuri spre joi, la miază-noapte, au încunjurat cetatea. Însa joi nu s-au apucat de harțu, iară vineri dins-de-dimineață au început a bate cetatea și așa toată ziua s-au hărțuit până în seară. Iară sâmbătă se inchinară cei din cetate și intră Ștefan vodă în cetatea Chiliei. Și acolo petrecând trei zile veselindu-să, laudându pre Dumnezeu, îmblânzea oamenii în cetate. Decea și la Cetatea Albă au tras și multă năvală făcându, dobândi și Cetatea Albă. Și așa amandoao cetățile cu multă moarte și peire de ai săi le dobândi, carile întărindu-le cu bucate și cu slujitori, au lăsat pre Isaia (cumnatul său) și pre Buhtea pârcălabi, ca să le grijască, iară el s-au întorsu la scaunul său la Suceava. Iară în al zecilea an a domnii sale, în anii 6974 [1466], iulie 10, au început a zidi mănăstirea Putna, spre slava lui Dumnezeu și a Preacuratii Maicii Fecioarii Mariei.” — Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei. Istorie pe scurt menționează că o parte din locuitori nu erau încântați de administrarea mixtă și astfel au lăsat o poartă deschisă, facilitându-i victoria.

Stăpânirea cetății a dus la subminarea poziţiilor Ungariei la Dunărea de Jos, precum şi la pierderea unor importante surse de venit pentru toate părțile implicate: Țara Românească, tătarii din Crimeea, genovezii din Caffa şi Imperiul Otoman. Astfel turcii vedeau în Moldova un rival al său în privinţa dominaţiei asupra bazinului pontic.Regele maghiar a hotărât să în pedepsească, dar este înfrânt la Baia. În scopul îmbunătățirii sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare reconstruiește cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări participă 800 de zidari și 17.000 de ajutoare. În 1484 are loc campania sultanului Baiazid al II-lea în Moldova. Pe 6 iulie 1484 începe asediul cetății Chilia, apărată de moldovenii conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim. După opt zile cetatea este pierdută. Va intra sub stăpănire rusă în 1812, revine în 1865-1878 românilor pentru ca până în 1918 să fie iar a rușilor. Actualmente aparține Ucrainei.