Calendarul zilei 20 august: 51 de ani de la moartea teologului și poetului Nichifor Crainic

Nichifor Crainic, pseudonimul lui Ion Dobre, s-a născut pe 12 august 1889 la Bulbucata, județul Vlașca, copil de țărani.

A studiat teologia la Bucureşti şi a obţinut doctoratul în filosofie la Viena. Activează ca profesor de teologie la Seminarul Teologic de la Bucureşti şi la Facultatea de Teologie de la Chişinău. Crainic a debutat ca poet înaintea primului război mondial. La început a colaborat cu poezii la diverse publicaţii literare si naţionalist-tradiţionaliste: „Ramuri”, „Luceafărul”, „Drum Drept”, „Flacăra”, „Dacia„, „Transilvania”, „Cuget Românesc„. Ca scriitor şi teolog a condus revista „Flamura” şi a fost directorul şi mentorul uneia dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, „Gândirea”. După strămutarea revistei „Gândirea” de la Cluj la Bucureşti, preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu. Este creatorul curentului gândirist axat pe „autohtonism” aflat la dreapta scenei politice. În „Gândirea” au apărut numeroase articole si eseuri programatice care vor defini orientarea politică naţionalistă a curentului „gândirist”. A elaborat, în 1938, teoria „statului etnocratic” în lucrarea „Ortodoxie şi etnocratie”. De asemenea, a colaborat la publicaţii controlate de legionari, de pildă la: Revista Sfarmă-Piatră şi Revista Buna Vestire.

Îşi desfăşoară activitatea ca poet, publicist, editor, redactor, pedagog, teolog, Secretar General al Ministerului Cultelor în guvernul legionar. Devine directorul ziarului „Calendarul” apărut la Bucureşti în 25 ianuarie 1932, ce este suspendat la 24 martie 1932 din ordinul guvernului aflat atunci la conducerea ţării, reapare la 9 iunie al aceluiaşi an, continuându-şi activitatea până la finele anului 1933, când, pe 29 – 30 decembrie, este din nou suspendat pentru poziţia sa deschis legionară. După suspendarea ziarului „Calendarul” Nichifor Crainic şi alţi conducători şi teoreticieni legionari sunt arestaţi şi internaţi la închisoarea Jilava. În 1940 este ales membru al Academiei Române şi reconfirmat post-mortem în 1994.

Ocupă postul de ministru al propagandei în perioada regimului militar a lui Ion Antonescu dar şi pe cel de Secretar General la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare. A fost președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radio, oct. 1940 – febr. 1941.A fost închis pentru activitatea sa politică, atât în perioada interbelică cât şi în timpul regimului comunist. Condamnat la închisoare pe viaţă de regimul comunist în 1945, este arestat în 1947, trece prin mai multe penitenciare, printre care, Văcăreşti şi Aiud. Eliberat la 26 aprilie 1962 de către autorităţile comuniste este cooptat în redacţia revistei oficiale „Glasul Patriei”, destinată intelectualilior români din străinătate, unde devine redactor, până la pensionare în 1968. Moare la 20 august 1972.

Dumitru Stăniloae îl descrie pe Nichifor Crainic cu următoarele cuvinte: ”Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt şi ocolit al specialiştilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atenţiunii generale a lumii intelec­tuale…. Nichifor Crainic înnoieşte prin reactualizarea tradiţiei într-o teologie care se mulţumea cu cîteva coji din această tradiţie, primite pe calea şi de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrşind “o adevărată restaurare a teologiei româneşti în duhul ortodox”.

O biografie remarcabilă îi face și Ziarul Lumina al Patriarhiei Române:

Cultura română contemporană înregistrează o revenire în actualitate a scrierilor teologului ortodox, poet, estetician şi sociolog Nichifor Crainic.

Crainic este fiul ţăranului Nedelea Dobre din satul Bulbucata, de pe apa Neajlovului. Când nu era prins în iureşul muncilor pe câmp, Nedelea Dobre făcea cărăuşie la Bucureşti. Mama lui Crainic, supranumită de consăteni „Zâna“, datorită frumuseţii ei neobişnuite, era o femeie foarte evlavioasă. De la părinţii săi Nichifor a deprins cele dintâi valori creştin-ortodoxe.

După primele clase făcute la şcoala din satul natal, adolescentul Ion N. Dobre ajunge, în 1904, la Seminarul Central din Bucureşti. A fost un elev strălucit şi debutează în 1907 cu o poezie în revista şcolară „Spre lumină“ din Iaşi . A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti în 1916.

Continuă să scrie. Publică versuri, articole şi traduceri în reviste precum „Luceafărul“, „Ramuri“, „Semănătorul“, „Lumina literară“, „Viaţa românească“, „Drapelul“, „Flacăra“. Ele erau semnate Nichifor Crainic, nume pe care tânărul Ion N. Dobre l-a adoptat ca pseudonim literar.

În 1916 îi apare volumul de versuri semnificativ intitulat „Şesuri natale“. În timpul primului război mondial, Nichifor Crainic a fost soldat sanitar. A lucrat însă şi în redacţia publicaţiei „Neamul românesc“.

După război, teologul şi poetul Nichifor Crainic continuă să publice articole şi poezii la diverse reviste. Îi apar noi volume: „Icoanele vremii“ (1919), „Darurile pământului“ (1920), „Privelişti fugare“ (1921).

În 1920 Crainic pleacă la Viena, unde audiază cursuri de filosofie şi teologie la universitate. Aici îl cunoaşte personal pe marele poet Rainer Maria Rilke, din opera căruia va traduce „Povestiri despre Bunul Dumnezeu“.

Întors în ţară, ca director la revista „Gândirea“ şi ca profesor la facultăţile de teologie din Chişinău şi Bucureşti, Crainic a reuşit să devină unul dintre cei mai respectaţi directori de conştiinţă din istoria culturii române.

La revista „Gândirea“ s-a desfăşurat strălucita activitate de catalizator de mari energii spirituale a lui Nichifor Crainic. Toate marile personalităţi ale culturii române din epoca sa – teologi, istorici, scriitori, filosofi, artişti plastici, sociologi, muzicieni – au semnat în paginile revistei conduse de Crainic. El a fondat şi a devenit mentorul spiritual al curentului literar ortodoxist, care a marcat profund evoluţia culturii noastre în epoca interbelică şi în posteritate, până în prezent.

A continuat să publice noi volume: „Puncte cardinale în haos“ (1936), „Ortodoxie şi etnocraţie“ (1938) şi „Nostalgia paradisului“ (1940).

„Sfinţenia – împlinirea umanului“, unul dintre volumele cele mai cunoscute este un curs de teologie mistică ţinut în anii 1935-1936, la Universitatea din Bucureşti.

Despre gândirea de teolog a lui Nichifor Crainic, părintele Dumitru Stăniloae scria: „Prin activitatea sa, Nichifor Crainic a îndeplinit cea mai importantă operă de răspândire a învăţăturii ortodoxe în lumea noastră intelectuală. Nichifor Crainic e misionarul de prestigiu al credinţei bisericeşti în mijlocul intelectualilor români.“

După 23 august 1944, Nichifor Crainic a fost considerat reacţionar. Între 1947-1962, a fost deţinut în temniţă la Aiud, fără vreo sentinţă judecătorească.

A trecut la viaţa veşnică la 21 august 1972, la Bucureşti. Postum, în 1990, i-au apărut volumele: „Poezii alese“, „1914-1944“ şi „Şoimi peste prăpastie“, precum şi două volume de memorii intitulate „Zile albe, zile negre“ (1991) şi „Pribeag în ţara mea“ (1996).

Mai importantă decât continua reeditare a acestor cărţi este influenţa puternică şi binefăcătoare pe care opera de scriitor, teolog, sociolog şi estetician a lui Crainic o exercită asupra noilor generaţii de intelectuali.

Personalităţi ca romancierul, esteticianul şi istoricul literar Mihail Diaconescu, sociologii Ilie Badescu şi Dan Dungaciu, istoricii literari Ion Rotaru şi Ion Dodu Bălan, istoricul literar şi teologul Dan Zanfirescu, care i-a reeditat şi comentat versurile, numeroşi alţi teologi şi scriitori dau astăzi mărturie, în variate moduri, în lucrări fundamentale, despre rolul binefăcător, catalizator de mari energii duhovniceşti pe care opera lui Crainic îl are.

Despre gândirea teologului Nichifor Crainic, părintele Dumitru Staniloae scria: „Teologia lui Nichifor Crainic e de o intensitate şi de-o bogăţie în preocupări ne mai ajunse până la el“.

Nichifor Crainic este cel dintâi teolog român în epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strâmt al specialiştilor, prezentându-o într-o formă impunătoare atenţiei lumii intelectuale. În centrul gândirii lui Nichifor Crainic stă Iisus Hristos. Sensul vieţii pe care îl caută cugetătorul se descoperă în Iisus Hristos. Mântuitorul este Alfa şi Omega tuturor lucrurilor create.