Sfântul Serafim de Sarov, prăznuit pe 2 ianuarie, s-a născut pe 19 iulie 1754, în orașul Kursk din Rusia, primind la botez numele Prohor, scrie CreștinOrtodox.ro.
Părinții săi, Isidor și Agatia Mosnin, erau oameni înstăriți, evlavioși și milostivi. Ei ajutau atât la construirea caselor, cât și a bisericilor. Rămas orfan de tată la 3 ani, micuțul Prohor a fost crescut de mama sa. Încă din copilarie s-a bucurat de ocrotirea Maicii Domnului.
A început viața monahală în mănăstirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. După opt ani petrecuți ca frate, Prohor a primit numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost hirotonit ieromonah.
Curând dupa aceasta, împlinind 16 ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătranului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuță din deșisul pădurii, aflată pe malul râului Sarovka, la câțiva kilometri de mănăstire.
Sfântul Serafim a petrecut trei ani în tăcere desăvârșită. În anul 1804, într-o noapte, trei tâlhari, crezând că Sfântul primește bani de la oameni, au gândit să-l prade. Deși era în putere (46 de ani) și ar fi putut opune rezistență, Sfantul Serafim și-a încrucișat mâinile pe piept și le-a zis: „Faceți ce vreți”, iar tâlharii l-au bătut, lăsându-l abia viu. Nu au găsit decât o iconiță și niște cartofi.
Sfântul a fost aflat a doua zi, plin de sânge, de niște părinți, care l-au dus la mănăstire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor și Maica Domnului i s-a arătat și l-a vindecat întocmai cum o mai făcuse odinioară.
S-a întors în mănăstire în 1810, continuându-și însă viața în rugăciune și tăcere pentru încă zece ani. În 1825 s-a întors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie.
Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povață. Sfântul întâmpina pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și cuvintele urării pascale „Hristos a Inviat!”.
Îi numea pe toți „bucuria mea”. Acest mare sfânt își revărsa dumnezeiască către toți cei care îl vizitau. Simpla sa prezență îi întărea, îi înveselea duhovnicește și îi vindeca.
În data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a trecut la Domnul, în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucișate pe piept în fața icoanei Maicii Domnului.
