Pe 19 noiembrie 1942, la orele dimineții, începea o ofensivă sovietică numită „operațiunea Uranus”, împotriva pozițiilor Armatei a 3-a și 4-a Române, dispuse pe frontul de la Stalingrad, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Cu această ocazie a început, ceea ce în istoriografia românească, va fi denumită „Bătălia de la Cotul Donului”, în urma căreia peste 140.000 de soldați români au pierit, alte mii fiind răniți.
Iată cum descrie luptele, istoricul militar Alessandru Duțu:
„ În timp ce în interiorul Stalingradului se duceau lupte grele, sovieticii declanşează contraofensiva cu nume de cod ,,Uranus”, armate ale fronturilor de ,,Sud-Vest” şi ,,Don” atacând în flancul stâng al intrândului german de pe Volga, în Cotul Donului, în zona de acţiune a Armatei 3 române, urmate, a doua zi de armate ale Frontului ,,Stalingrad”, care au atacat în flancul drept, în Stepa Kalmucă, în dispozitivul armatelor 4 blindată germană şi 4 română, cu intenţia de a face joncţiunea la Kalaci, pentru a încercui Armata 6 germană şi a continua apoi înaintarea spre Rostov.
În zona de luptă a Armatei 3 române, trupele sovietice atacă puternic în dimineaţa zilei, pe o ceaţă deasă, după o formidabilă pregătire de artilerie (timp de o oră şi 20 de minute, cu 3 500 guri de foc), cu lovitura principală în flancul drept (în sectorul Corpului 4 armată, pe direcţia Kletskaia – Gromki – Evstaratovski) şi în centrul dispozitivului de apărare (în sectorul Corpului 5 armată, spre Sirkovski și Gotovski, şi în cel al Corpului 2 armată, la est şi la vest de valea Ţuţkan); la flancul stâng, inamicul a atacat pe valea Kriușka, în sectorul Corpului 1 armată (spre Gorbatovski).• Cele mai puternice atacuri, ,,cu mase mari de tancuri”, urmate de infanterie, sunt date în sectoarele de luptă ale diviziilor 13 infanterie (la sud de Raspopinskaia şi sud-vest de Kletskaia) şi 14 infanterie (la Bolşoi).
• Tunurile anticar de care dispuneau marile unităţi române (cu excepţia a câte şase tunuri, calibre 75 mm, la fiecare divizie) sunt ineficace şi nu pot face faţă tancurilor ,,T.34” sovietice.
Până în seara zilei, trupele sovietice au realizat în frontul armatei două spărturi: una la centru, largă de 15 – 18 km şi adâncă de 15 km, care a tăiat dispozitivul de apărare în două, şi alta la flancul drept, largă de 10 – 12 km şi adâncă de circa 35 km, care a întrerupt legătura cu Armata 6 germană. Pe frontul Diviziei 13 infanterie, inamicul execută o pregătire de artilerie (între orele 5.30 – 6.30) cu brandturi de calibru mare și mijlociu, katiușe, artilerie grea etc., în special asupra satului Gromki, unde se afla comandamentul infanteriei.• La orele 6.30, pornește la atac primul val de tancuri inamice (cu infanterie purtată și remorcată), urmate de formațiuni de infanterie (inițial, înaintarea blindatelor sovietice a fost ,,foarte prudentă și chiar timidă”, oprindu-se pentru puțin timp pe linia infanteriei române).
• Al doilea val de tacuri apare la orele 7.30, de această dată, în viteză, în coloane și grupuri de câte 3 – 5 blindate, pătrunzând în spatele poziției ocupate de infanterie, urmărind în special distrugerea pozițiilor artileriei și a posturilor de comandă.
• În timp ce majoritatea tancurilor înaintau prudent pe diferite direcții, în jurul orelor 10.30, grupuri de 3 – 4 blindate s-au desprins și au pătruns 3 –5 km în adâncimea poziției de luptă a diviziei române, infanteria sovietică atacând în flancurile subunităților și foarte rar în ,,linie”.
• Atacul puternic executat de inamic a străpuns dispozitivul de luptă al marii unităţi (o parte din unităţi au ajuns în dispozitivul Diviziei 15 infanterie, care nu fusese atacată puternic), inamicul depăşind, la orele 13.00, în Gromki (după lupte grele) şi pătrunzând, în seara zilei, în Solomakovski.
• Luptele au fost dramatice, tancurile sovietice intrând în centrul de rezistenţă al marii unităţi şi ,,sfărâmând tot materialul anticar prin călcare şi trăgând cu tunurile, mitralierele şi grenadele asupra infanteriei adăpostite în gropi”.
• Sub presiunea inamicului, unităţile române continuă lupta în retragere, în timp ce comandamentul Diviziei 13 infanterie se retrage la Ivanuşenski, alte coloane inamice ajungând, în seara zilei, la Ievstratovski, pe râul Kutlak.
• Detaşamentul „colonel Voicu”, de la flancul drept, reuşeşte, cu dificultate, să se replieze spre sud-est, în dispozitivul Armatei 6 germane, în subordinea căreia comandantul Grupului de armate ,,B” pune şi Divizia 1 cavalerie.
După ce sovieticii au ocupat Gromki, Divizia 15 infanterie este atacată dinspre nord-est de forţe inamice din capul de pod de la Serafimovici, în special în sectorul Detaşamentului ,,Kletskaia” şi al Regimentului 89 infanterie, lupte grele dându-se în zona înălţimilor cu cotele 188,1 şi 186, unde se remarcă unităţile comandate de coloneii Sabin Calotescu, Popescu-Poiană şi Ciupercescu.• De la un ofiţer de tancuri luat prizonier se află că înainte de începerea ofensivei, comandamentul sovietic a adunat pe tanchiști, le-a arătat materialul anticar român şi a pus să se tragă într-un tanc, conchizând: ,,Vedeţi ce rezistenţă aveţi în faţa voastră? Puteţi deci înainta cu toată vigoarea şi fără frică”.
În jurul orelor 10.00, în sectorul Diviziei 6 infanterie, prin spaţiul liber rezultat în urma respingerii Diviziei 13 infanterie, atacă, în spatele Regimentului 27 infanterie, dinspre Raspopinskaia, 15 tancuri sovietice, cărora vânătorii de tancuri români le-au opus o aprigă rezistenţă, chiar dacă armamentul anticar era ineficace.• ,,Fiecare – consemnează un document de epocă – voia să distrugă unul, pentru că li se promisese câte 45 zile de concediu la cei ce vor distruge câte un car de luptă”.
• Chiar dacă poziţia Bateriei 2 din Regimentul 16 artilerie a fost ,,călcată de tancuri, tun cu tun, şi scoasă din funcţiune”, artileriştii români au distrus opt blindate sovietice.
Puternic este atacată şi Divizia 5 infanterie, aflată la flancul stâng al Diviziei 6 infanterie.• ,,De dimineaţă – avea să consemneze locotenentul Gheorghe Tănăsescu din Regimentul 7 artilerie – era o negură de nu se vedea la mai mult de 150 m, pe care ruşii au folosit-o ca să înceapă atacul, mai ales la stânga, unde un bombardament intens de Katiuşa a ţinut vreo 1/2 oră. Seara, când s-a liniştit puţin am aflat că în faţa noastră au avut pierderi mari. În stânga însă, situaţia este rea: ai noştri au fost siliţi să se retragă astfel încât periclitează la un atac în flanc batalionul care păstrează poziţia. Noaptea am dormit îngrijoraţi”.
• Subordonându-i-se Detaşamentul „colonel Mateiaş” din Divizia 14 infanterie, marea unitate a rezistat până a doua zi după-amiaza, când sovieticii au ajuns la sud-vest de Karagişev şi au ocupat Varlamovski, Perelazovski, Şutov etc., încercuind trupele Corpului 5 armată.
• În următoarele două zile, divizia a luptat eroic în încercuire, în compunerea Grupării „general Lascăr”.
Aflată în subordinea Corpului 2 armată, între văile Țariţa şi Țuţkan, la sud şi sud-est de Kalmîkovski, Divizia 14 infanterie nu poate face faţă puternicei contraofensive sovietice.• Cu toate că artileria a tras în tancurile inamice la distanţă de până la 100 de metri, proiectilele antitanc nu au avut niciun efect, ricoșând pe cuirasă și exlodând în aer.
• După străpungerea frontului, o parte din unităţi se repliază spre est, în dispozitivul Diviziei 5 infanterie, iar altele se regrupează spre sud, participând la apărarea frontului de pe Cir, între Cistiatovskaia şi Bokovskaia.
• În sectorul Regimentului 39 infanterie, colonelul Constantin Simionescu, comandantul unităţii, luptă în încercuire, timp de nouă ore, până ce cade la punctul de comandă, lovit în abdomen și în inimă de gloanțele unui pistol automat.
Sovieticii atacă puternic cu infanterie, însoţită de tancuri, şi în sectorul Diviziei 9 infanterie, reuşind să pătrundă, după contraatacuri tăioase ale trupelor române, pe înălţimea cu cota 228, să ocupe satul Bolşoi şi să rupă legătura cu Divizia 14 infanterie. Întărită cu Regimentul 5 roşiori, Divizia 7 cavalerie respinge atacul executat de inamic la Blinovski, încercând să împiedice pătrunderea inamicului pe valea Bolşoi. După ce sovieticii au ocupat Blinovski, regimentele 11 călăraşi şi 5 roşiori s-au repliat spre Starîi Seniutkin. Aflată la flancul stâng al Armatei 3, Divizia 7 infanterie luptă la sud de Gromok şi Nisch. Kalininski, rezistând până la la 19 decembrie când s-a repliat circa 30 km pe râul Cir. În afara superiorităţii în forţe a inamicului pe direcţiile de efort, în special în blindate, străpungerile realizate de sovietici au fost înlesnite de insuficienţa mijloacelor de luptă anticar şi a rezervelor, de insuficienţa sprijinului de artilerie, de lipsa sprijinului deaviaţie, precum şi de reacţia întârziată şi ezitantă a Corpului 48 blindat german (Divizia 22 blindată germană şi Divizia 1 blindată română), care nu numai că nu a intervenit rapid şi acolo unde se impunea, dar a ajuns în situaţia de a fi el însuşi încercuit. Toate acestea nu au permis efectuarea de contraatacuri energice la niciun eşalon operativ, diviziile române încercând doar atacuri locale cu obiectiv limitat”.În acest context, este de precizat că trupele române au luptat eroic, chiar dacă n-au avut nici pe departe un echipament corespunzător:
„Este o datorie sfântă pentru mine să arăt că infanteria noastră şi-a făcut cu prisosinţă datoria; a stat neclintită, dar frontul ei subţire a fost uşor străbătut de masele de care puternice, contra cărora nu avea mijloace să lupte. Infanteria noastră a primit cu bravură admirabilă lupta neegală cu un adversar mult mai numeros, mai tare şi invulnerabil. S-a jertfit, cu onoarea nepătată, pe poziţiile ce i s-au încredinţat ca să le apere «fără gând de retragere». Toate sforţările eroice făcute de unităţile noastre nu au putut sluji decât la limitarea breşelor”, a remarcat generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a.
“artileriştii români au distrus opt blindate sovietice.”
-va rugam reformulati:
“artileriştii români au incapacitat opt blindate sovietice.”