Calendarul zilei 18 martie: Sf. Nicolae Velimirovici. Sf.Nicolae: Cauza războiului constă în lepădarea oamenilor de Dumnezeu și de legea Lui

Episcopul Nicolae s-a născut la 23 decembrie 1880, de praznicul Sfântului Naum al Ohridei, din părinți sârbi binecredincioși, Dragomir și Katarina Velimirovici, în satul Lelici din Serbia apuseană.

Educația sa, începută în sânul familiei, a continuat la Mănăstirea Celie, el urmând, apoi, cursurile gimnaziului din Valievo. Încă de tânăr s-a arătat înzestrat cu o minte iscusită și a dovedit o râvnă neostoită pentru învățătură și rugăciune. Adesea, în vacanțele de vară, Nicolae urca în clopotnița catholiconului Mănăstirii Celie și stătea acolo cât era ziua de lungă citind cărți și rugându-se.

După ce a terminat clasa a șasea a gimnaziului din Valjevo, Nicolae s-a înscris pentru examenul de admitere la Academia Militară, însă nu a fost admis din motive medicale: doctorii au zis că este prea plăpând pentru o carieră militară. Astfel s-a îndreptat către Seminarul Sfântul Sava din Belgrad, unde a și fost admis.Datorită inteligenței și cunoștințelor sale, precum și activităților sale evanghelice, Nicolae a fost trimis să studieze în străinătate. Aici și-a desăvârșit erudiția. A studiat până și spiritualitatea și filosofia Indiei Antice. Nicolae a devenit un adevărat spirit renascentist, a cărei erudiție și profunzime de gândire erau recunoscute de toți.

Mai multe cărți cu cuvintele Sf. Nicolae Velimirovici găsiți pe siteul Editurii Predania

În 1908, Nicolae și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Berna, având ca temă: „Credința în Învierea lui Hristos ca temelie a dogmelor Bisericii apostolice”. În anul următor, acest geniu autentic și-a pregătit un alt doctorat în filosofie, la Oxford (Anglia), pentru ca în vara aceluiași an să susțină cea de-a doua sa teză de doctorat la Universitatea din Geneva, cu tema: „Filosofia lui Berkeley”.

În 1909, vindecându-se în mod minunat de dizenterie, Nicolae hotărăște să se călugărească, primind numele Sfântului Ierarh Nicolae. La 20 decembrie 1909, monahul Nicolae a fost hirotonit preot, iar la scurtă vreme, arhimandrit.

Odată cu începerea Primului Război Mondial, Părintele Nicolae a fost trimis într-o misiune diplomatică oficială în Anglia în încercarea de a obține sprijinul guvernului englez pentru poporul sârb. Pe lângă ajutorul obținut pentru țara sa, Părintelui Nicolae i s-a acordat și titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Cambridge.

În această perioadă, el propovăduiește întoarcerea Europei la adevăratul ei izvor și la adevărata temelie a întregii ei culturi și civilizații, Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Sfântul a susținut o bogată activitate socială, prin înființarea de orfelinate în care mulți copii săraci au cunoscut dragostea lui Hristos. Toate activitățile misionare, sociale și diplomatice nu l-au împiedicat pe Sfântul Nicolae să se dedice scrisului și păstoririi credincioșilor lui. A scris numeroase cuvântări cuprinse în lucrările: Noi predici la poalele muntelui, Omilii la Evanghelii, Gânduri despre bine și rău, Rugăciuni pe malul lacului, Războiul și Biblia, Semne și simboluri, Proloagele de la Ohrida, Epistole misionare, Viața Sfântului Sava, Casiana, Predici, Credința sfinților, Mai presus de Răsărit și de Apus .

La 12 martie 1919, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe îl ridică pe Părintele Nicolae, în vârstă de 39 ani, la rangul de Episcop al Jicei, scaunul istoric al celui dintâi arhiepiscop al Serbiei, Sfântul Sava. În 1921, Episcopul Nicolae a fost strămutat în Eparhia Ohridei și Bitolei, pentru a ușura unirea dintre Biserica sârbă și cea macedoneană. Fericitul Părinte a reușit să îi unească pe sârbii și macedonenii din aceste regiuni.

Însă Episcopul Nicolae a fost chemat să țină cuvântări în universități și biserici din America, unde a propovăduit Ortodoxia, a strâns fonduri pentru ajutorarea celor loviți de Primul Război Mondial, mulțumind comunităților ortodoxe sârbe pentru ajutorul acordat în timpul războiului, și a înființat o Eparhie Ortodoxă Americană a Bisericii Sârbe. Sfântul Nicolae Velimirovici a rămas în amintirea credincioșilor din Statele Unite drept inițiator, susținător și protector al Bisericii Ortodoxe Sârbe din America, profesor la Seminarul „Sfântul Sava” din Libertyville (Illinois), decan și rector la Seminarul Sfântul Tihon din Zadonsk din South Canaan (Pennsylvania) și autor al neprețuitelor Proloage de la Ohrida, publicate în patru volume.

În cel de-Al Doilea Război Mondial a luptă împotriva forțelor naziste, atee, care au distrus sănătatea duhovnicească a poporului sârb. Astfel, în anul 1941, Episcopul Nicolae a fost arestat și condamnat la închisoare, împreună cu Patriarhul său, Gavriil Dojici, în cumplitul lagăr de la Dachau, din Germania. Nici măcar în închisoare nu a încetat a scrie lucrări care sunt ca un jurnal duhovnicesc al anilor de captivitate.

Episcopul Nicolae Velimirovici a plecat la Domnul în țară străină, în anul 1956, în timp ce se ruga în chilia lui modestă de la Seminarul Ortodox „Sfântul Tihon” (America). Sfântul Episcop avea 76 de ani. În anul 1991, după 25 de ani de la mutarea sa la Domnul, moaștele sale au fost aduse acasă și puse spre închinare în mănăstirea ctitorită de el însuși în satul natal, Lelici. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 2003.

Ce spunea Sf. Nicolae Velimirovici despre cauzele războiului găsiți în acest articol de pe Cuvântul Ortodox.