Sfântul Ierarh Leon episcopul Romei era de neam din Italia și se numea Chintian. El l-a dat pe Leon la școală și acesta a crescut cu învățătura cărții și cu fapte bune, creștinești.
A fost hirotonit arhidiacon de către papa Sixt al III-lea și a mai târziu, când papa a murit, pentru viața sa curată și multa lui înțelepciune a fost ales Papă. Când Attila “Biciul lui Dumnezeu” a ajuns la porțile Romei nimeni nu putea să i se împotrivească întrucât imperiul Roman de Apus nu mai exista, iar Europa de Vest era la cheremul popoarelor migratoare.
Sfântul Leon s-a rugat la sfinții Petru și Pavel și cu binecuvântarea lor a mers la temutul cuceritor pentru a-i cere să cruțe cetatea eternă. Căpetenia hunilor, care era creștin dar ținea de bisericile vechi orientale care se desprinseseră de dreapta credință în timpul disputelor trinitare, a avut o viziune în care i-a văzut în chip de îngeri pe Apostolii lui Hristos, Petru și Pavel, cu săbii în mâni ce îl protejau pe arhiereul Romei.
Așa că cei apropiați se minunau cum de renunță așa ușor la jefuirea marelui oraș și lupul se transformă în mielușel. Sfântul Leon, mare papă al Romei, a luptat cu erezia lui Eutihie și Dioscor care credeau că Hristos și-a pierdut firea umană prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și chiar dacă nu a fost prezent la lucrările celui de-al IV-lea sinod ecumenic de la Calcedon a susținut și aprobat învățăturile adoptate atunci, iar scrisoarea trimisă de el pentru a fi citită la sinod a fost primită cu urale și s-a strigat că: “Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăiește”.
A trecut la domnul în anul 461.
La 18 februarie în calendarul ortodox 2024 mai sunt pomeniți
- Sfinții Mucenici Leon și Parigoriu;
- Preacuviosul Agapit, episcopul Sinadei;
- Sfântul Mucenic Piuliu;
- Sfântul Nicolae, Patriarhul Georgiei.