Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Insula Creta a suferit moarte martirică la ordinul împăratului iconoclast Constantin al V-lea (741-775), scrie Agerpres.
În secolul al VIII-lea, Biserica a fost greu tulburată de încercarea unor împăraţi de a înlătura cultul icoanelor, dezlănţuind persecuţii extrem de dure contra clericilor şi a credincioşilor care le venerau.
Această prigoană se numeşte iconoclasm (distrugerea icoanelor) sau iconomahie (luptă contra icoanelor).
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Sfântul Andrei, aflând de persecuţia pornită împotriva creştinilor care apărau sfintele icoane, a părăsit mănăstirea sa şi în timp ce împăratul se afla în zi de sărbătoare la Mănăstirea Mamant, a ieşit înaintea acestuia şi l-a mustrat pentru chinurile la care îi supunea pe creştini.
A fost întemniţat imediat şi a fost adus de două ori înaintea împăratului, care a încercat prin tortură să îl facă să apostazieze de la dreapta credinţă.
Pentru apărarea adevărului, Sfântul Mucenic Andrei Criteanul a fost osândit la moarte şi, în timp ce era târât prin oraş până la locul primirii sentinţei, un eretic i-a tăiat picioarele cu o secure, iar Sfântul Cuvios Mucenic Andrei a murit pe loc.