Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop s-a născut în satul Silvașu de Sus din ținutul Hațegului, în a doua jumătate a sec. al XV-lea, scrie Pravila.ro.
Sfântul a intrat încă din tinerețe la mănăstirea din apropiere, cunoscută atunci sub numele de Mănăstirea Silvașu (astăzi Mănăstirea Prislop), unde s-a nevoit vreme de mai mulți ani, stăruind în rugăciune și ascultare. Aici a fost tuns în monahism, ducând o viață aleasa de rugăciune, împletită cu muncă și săvârșirea de fapte bune.
Mai târziu, tânjind după o viață de liniște și nevoințe mai aspre, și-a căutat un loc mai retras. S-a așezat atunci într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur, cu dalta, într-o stâncă ce se găsea la circa 500 de metri de mănăstire, pe malul râului Silvuț. Locul este cunoscut până în ziua de astăzi sub numele de “Chilia” sau “Casa Sfântului”, ea devenind și loc de pelerinaj pentru creștinii care au evlavie la Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop. În această peșteră sfântul și-a petrecut restul zilelor în aspre nevoințe, în neîncetate rugăciuni și ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovnicești din primele veacuri creștine.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop rămâne o dovadă vie a sfințeniei în timp ce chilia lui a devenit un loc de cinste, unde pelerinii vin pentru a se ruga și pentru a căuta mângâiere (fiind foarte aproape și de mormântul Părintelui Arsenie Boca).
După mai mulți ani, trăind în acea peșteră, potrivit unei tradiții locale, pe când cuviosul își săpa cu dalta o fereastră la chilia din stâncă, a fost împușcat din nebăgare de seamă de doi vânători care, neștiind că trăia cineva acolo, îl luaseră în acel loc drept ca o fiară a pădurii.
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a cârmuit mănăstirea în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, iar în 1585 a fost ales mitropolit al Transilvaniei, cu scaunul în Alba Iulia, păstorind până în anul 1605, timp de 20 de ani.
Unde se găsesc moaștele Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop
Poporul dreptcredincios l-a socotit sfânt încă din timpul vieții sale, iar după uciderea lui, această credință s-a întărit și mai mult. Vestea despre viața sa aleasă și mai ales despre moartea lui tragică au ajuns până peste munți, în Țara Românească.
Rudele sfântului i-au luat trupul și l-au așezat în biserica din satul său natal. Apoi Sfintele sale moaște s-au păstrat multă vreme în peștera de la Prislop, unde veneau credincioșii din împrejurimi și se închinau. Mai târziu, vitregia vremurilor a făcut ca sfintele sale moaște să fie luate de credincioși pentru evlavie la casele lor; iar ajungând vestea morții sale și în Țara Românească, mai mulți monahi de la o mănăstire (posibil Tismana, Curtea de Argeș sau Cozia, acestea având legături mai strânse cu mănăstirile transilvane) au cerut de la rudele acestuia trupul sfântului, înmormântându-l cu cinste în mănăstirea lor, cum se arată într-o cronică locală în versuri, “Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvașului, din eparhia Hațegului din Prislop”, scrisă de monahul Efrem, după anul 1762.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Cu toate acestea, o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop se găsesc în mănăstirea unde a viețuit.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost, este și va fi – pentru credincioșii din părțile Hațegului și Hunedoarei, cât și pentru tot omul ce caută mântuirea – o pildă vie de sfințenie, iar chilia lui rămâne mereu un loc de pelerinaj și de reculegere sufletească pentru toți cei ce caută cuvânt de mângâiere și de întărire în locurile de mare frumusețe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâția cuvioși călugări cu viață aleasă și bine plăcută lui Dumnezeu.
Acestea au fost motivele pentru care a fost canonizat oficial prin hotărârea sinodală din 20 iunie 1992. Pomenirea lui se face în ziua de 13 septembrie, fiind înscris în sinaxar și în calendarele noastre bisericești.
