Sfânta Muceniţă Tatiana era din vechea Romă şi a trăit în vremea împăratului Alexandru Sever (222-235), scrie Basilica.
S-a născut din părinţi credincioşi; tatăl ei a avut dregătoria de consul, în trei rânduri, şi se bucura de multă cinste în senatul roman, fără a se știi că este creştin.
Fericita Tatiana a crescut în casa părinţilor ei cu bunăcuviinţă şi cu frică de Dumnezeu, învăţând cu bucurie tainele dreptei credinţe.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Ajungând la vârsta căsătoriei, Tatiana n-a voit să se căsătorească, ci vieţuia în curăţie, cu dragoste creştinească. Dorea din tot sufletul să fie mireasă lui Hristos, Căruia Îi slujea ziua şi noaptea, jertfindu-se pe sine şi împodobindu-se cu fapte bune.
Era fericită că părinţii ei binecuvântau această hotărâre şi slujea Domnului cu mai mare râvnă, încât s-a învrednicit de cinstea de a fi diaconiţă a Bisericii din Roma, ajutând la catehizarea şi botezarea femeilor.
În vremea aceea, deşi împăratul nu prigonea pe creștini el însuşi, totuşi, îi lăsa pe dregătorii mai mici să se poarte după voia lor cu aceștia.
Astfel, pornindu-se prigoană din partea necredincioşilor, Sfânta Tatiana a mărturisit că este creştină, a fost prinsă şi dusă în templul zeului Apolo. Sfânta s-a rugat lui Dumnezeu şi idolul a căzut la pământ, sfărâmându-se, precum şi o parte din templu.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Atunci, din porunca mai marilor cetăţii a fost supusă la chinuri cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, goliciunea trupului, scrijelirea pe trup cu brice, aruncarea în temniţă, tăierea sânilor, aruncarea spre a fi mâncată de către fiare, spânzurarea şi strujirea trupului, aruncarea în foc.
Dar toate le-a îndurat cu putere de sus, de parcă nu simţea nici o durere, şi, cu toate că era schingiuită de prigonitori, propovăduia neîncetat celor de faţă despre puterea şi chemarea Mântuitorului, încât mulţi păgâni veneau la credinţa în Hristos. De aceea, au poruncit să fie decapitaţi sfânta şi tatăl ei.
În secolul al XVI-lea, capul Sfintei Muceniţe Tatiana a fost adus în ţara noastră de Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) şi se află, în prezent, în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfânta Muceniță Eutasia.