Calendarul zilei: 1 septembrie, începutul noului an bisericesc și prima zi în noul an tradițional românesc

Anul bisericesc începe la 1 septembrie, când începea Indictionul (1) în Imperiul Bizantin. și se încheie la 31 august. După tradiția iudaică, în această zi Dumnezeu a început lucrarea de creare a lumii și Mântuitorul a început activitatea sa de propăvăduire a Evangheliei.

Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic. Spre deosebire de anul bisericesc, anul liturgic începe în ziua de Paști.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit în urma hotărârii celor 318 Sfinți Părinți participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

✝ Începutul anului bisericesc (1 septembrie)

Data de 1 septembrie, ca început al anului bisericesc, a fost împrumutată de la evrei, care începeau atunci anul civil, numit şi Indictionul, aşa cum apare menţionat şi în Sinaxarul din Minei, în ziua de 1 septembrie. Cultul creştin, având un caracter mixt, iudeo-creştin, şi-a însuşit în rânduiala sa cadrele exterioare ale Legii Vechi, despre care Însuşi Mântuitorul Hristos zicea: „N-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5, 17), adică să desăvârşească Legea dată prin Moise poporului ales. După cum aflăm din textul Sinaxarului din Minei, Indictionul era cunoscut şi la romani, care începeau noul an de la această dată (Mineiul pe Septembrie, p. 22).

Un al doilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie a fost aşezată ca zi a începutului de an bisericesc este tradiţia potrivit căreia, în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început activitatea Sa publică, intrând în sinagogă şi citind cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19). Apoi dând cartea slujitorului sinagogii și șezând a zis: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre“.

În fine, al treilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie este socotită ca ziua de început a anului bisericesc este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a lunii septembrie a început creaţia lumii.

Imnografia zilei din Minei se referă, pe lângă prăznuirea sfinţilor zilei, şi la momentul noului început de an:

„Sosit-a intrarea anului, care ne cheamă să cinstim pe cei ce o luminează pe ea“, şi cere de la Hristos: „… Doamne, binecuvântează lucrurile mâinilor Tale şi ne învredniceşte pe noi, cu folos a trece crugul anului“ (Mineiul pe Septembrie, p. 11).

În același sens, rugăciunea liturgică de mijlocire adaugă:

„Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce întru înţelepciune toate le-ai zidit şi din nefiinţă întru fiinţă le-ai adus, binecuvântează cununa anului şi cetatea noastră păzeşte-o nevătămată. Şi pe credincioşii noştri cârmuitori cu puterea Ta îi veseleşte, biruinţă dându-le asupra potrivnicilor. Pentru Născătoarea de Dumnezeu, dăruieşte lumii mare milă“ (Mineiul pe Septembrie, p. 11);

„Tu, Împărate, Cel ce eşti pururea şi petreci în vecii cei fără de sfârşit, primeşte rugăciunea păcătoşilor care cerem mântuire. Şi dă, Iubitorule de oameni, pământului tău bună rodire, bine întocmite văzduhuri dăruind; binecredincioşilor creştini ajută-le asupra celor fără de lege… Ci dăruieşte-ne biruinţă, Hristoase Dumnezeule…“ (Mineiul pe Septembrie, p. 12).

Iar în Troparul Indicitionului, auzim doxologindu-se astfel:

„A toată făptura Ziditorule, Cel ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvântează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi“ (Mineiul pe Septembrie, p. 12).

(1) Termenul de indiction (lat. indictio, gr. indiktion) denumește o perioadă de timp (de un număr de ani diferit la diferite epoci și locuri), folosit inițial spre sfârșitul secolului al III-lea d.Hr. pentru a data ciclurile de impozite agricole și funciare din Egiptul roman sau legate de perioada plata soldei soldaților (indictiones). Către sfârșitul secolului al V-lea, folosirea indictionului se răspândise în toată Mediterana. Folosirea sa pe scară largă la acea vreme se reflectă încă în calendarul Bisericii.

(2) Etimologic, cuvântul triod provine din grecescul triodion τριώδιον, format din cuvintele tria (τρια), trei, și odi (ώδή), odă, adică cântare în trei ode/ strofe. Practic, în viața liturgică, Triodul are două sensuri:

Triodul este una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni care ne pregătesc și ne provoacă la o sinceră cercetare de sine și la un serios demers al întregii noastre ființe pentru întâlnirea și viețuirea cu și în Hristos cel răstignit și înviat.

(3) Penticostarul este:

– O perioadă liturgică din anul bisericesc care începe din ziua Paștilor și ține până în Duminica Tuturor Sfinților.

– O carte liturgică ce cuprinde cântările din cele 8 săptămâni, citite la slujbe în această perioadă. Ea a fost alcătuită de Sfântul Iosif Studitul, Arhiepiscopul Tesalonicului.

Numele Penticostarului, de la grecescul Pentikostarion πεντηκοσταριον, i se trage tocmai de la perioada de cincizeci de zile ale cărei cântări le cuprinde, numită Cincizecime (gr. “penticosti”, πεντηκοστή). El conține „cântările de veselie ale Învierii lui Hristos în care se vădește pretutindenea bucuria cea mare a creștinului”.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

(4) Octoihul (din grecescul οκτοηχος) este:

– Perioada liturgică cea mai lungă din anul bisericesc, care durează din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și până în Duminica Vameșului și Fariseului. Octoihul are ca sărbătoare centrală Nașterea Domnului urmată de Bobotează și reînnoiește, prin slujbele Bisericii, activitatea profetică, didactică și învățătorească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care El a dat lumii învățătura dumnezeiască a Evangheliei Sale. La Sfânta Liturghie, lecturile vor fi în majoritatea din Evangheliile după Matei și Luca.

– Cartea care va conduce slujbele din această perioadă liturgică. Se numește octoih pentru că este structurată pe opt glasuri. Octoihul Mare este cartea utilizată pentru toate zilele săptămânii, iar Octoihul Mic cuprinde cântările duminicilor.

1 septembrie, noul an în tradiția românească populară

Părintele Mihai-Andrei Aldea, etnolog, a explicat de ce în vechime românii sărbătoreau Anul Nou pe 1 septembrie.

„Anul Nou începea, la Români, cu toamna. Așa cum ziua liturgică începea cu seara. Repet de mii de ori ceea ce a spus marele gânditor și martir creștin Mircea Vulcănescu (1904-1952): „România a avut o cultură, [18]48 a rupt-o”.
Astfel că s-a uitat și că ziua începe cu seară – și primul ceas al unei zile este acela al Vecerniei – dar și că anul începe cu toamna.

Ridicolul Plugușorului, mutat în miezul iernii, nu miră pe nimeni. Combinația între pornirea plugușorului și iarna grea, omătul mare este trecută cu vederea. De parcă brazda de sub plug s-ar trage în miezul iernii pe undeva prin această lume! De fapt erau arăturile de toamnă, iar în această privință este o vorbă veche: cea mai proastă arătură de toamnă este mai bună decât cea mai bună arătură de primăvară. Și Românii nu făceau arături de primăvară decât în cazul unor catastrofe naturale ce distrugeau tot ceea ce ar fi trebuit să fie recolta primăverii.

Iarăși, să-ți închipui că se fac arături în ianuarie înseamnă să te fi înstrăinat cu totul de lucrarea pământului. Desigur, așa cum la orice operă literară populară se adaugă părți noi odată cu schimbarea lumii, mutarea Anului Nou, deci și a Plugușorului (inițial obicei de toamnă) a dus la adăugarea unor versuri adaptate…
Trecând peste aceste amănunte, ne întoarcem la faptul că 1 Septembrie este Anul Nou Românesc după o tradiție străveche, având rădăcini de mii de ani.

În cancelariile Țărilor Române tot 1 septembrie era data de început a anului, așa cum era în toate Bisericile ortodoxe, în toată Ortodoxia. Din secolul al XVIII-lea, în vremea cumplită a domniilor fanariote, tradițiile romanești și tot ce este ortodox în general devin „de nedorit”, „înapoiere”, „primitivism” etc. În această vreme se face și trecerea la Anul Nou pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare.

În China există obiceiul să se sărbătorească și Anul Nou, să-i zicem civil (pe 1 Ianuarie), dar și tradiționalul An Nou Chinezesc. De dorit ar fi ca acum românii să ia exemplul înțelept al Chinezilor și, bucurându-se cu întreaga lume de 1 ianuarie, să își sărbătorească și Anul Nou Românesc, pe 1 Septembrie, așa cum o făceau Străbunii”, a explicat el.