Bun venit în Minunata Lume Nouă!

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de anul acesta, la Paris, e ca o vomă cu parizer și vin Babanu` la pet de doi litri pe un costum făcut de Yves Saint Laurent.

Trecând peste politizarea până la refuz care sufocă până și domenii de activitate foarte clar definite (precum sportul), făcând abstracție până și de setea de senzațional a publicului larg (cultivată sistematic și obsesiv de marii entertaineri ai prezentului), nu putem totuși să nu ne oprim asupra patologicului anticulturii ce definește criza identitară și existențială care a cam castrat umanitatea astăzi, pe viu, fără anestezie.

Mai pe scurt, lumea a luat-o cu capul. Rău. Sculptura grotescă a „Omului Nou” e aproape complet dăltuită și smălțuită. Fiecare sărbătoare a umanității, fiecare prilej prin care omenirea se bucura odinioară de tot ce avea mai bun, mai frumos, mai durabil, mai peren, a ajuns acum să emane o putoare dătătoare de hepatită chiar și pentru cele mai rezistente nasuri.

În numele „artei” și al „esteticului” se distruge tot ce a arătat bine timp de milenii întregi. Pare că am descoperit peste noapte că tot ceea ce înaintașii noștri au construit prin imaginație, trudă și stăruință era, de fapt, desuet, urât și chiar periculos.

De ce să ne bucurăm viața cu muzică bună când putem aprecia orice horcăială zbierată pe ritmuri generate prin apăsarea unei tastaturi?

De ce să ne bucurăm de filme bune când putem vegeta în liniște privind toate mizeriile cinematografice în care primează doar mesajul ideologic al „Lumii Noi” și, sporadic, efecte speciale care distrag atenția de la propaganda abjectă a minorității care ne dictează deja cum să trăim?

De ce să prețuim picturi sau sculpturi care reflectă capacitatea creatoare fantastică a omului când putem admira orice flegmă trântită pe un perete și înrămată cu scotch?

De ce să mâncăm sănătos, de ce să avem grijă de corpurile noastre, de ce să promovăm idealul frumuseții feminine și masculine când putem consuma orice gunoi alimentar și ne putem mândri că avem 200 de kilograme, întocmai ca Adonis sau Afrodita, nu?

De ce să urmărim cu interes sportul, ca fenomen, ca izvor al competiției, al identității naționale puse la întrecere, ca leagăn al emoțiilor pozitive, când ni-l putem imagina doar ca pe un simplu festival al organelor genitale care pot concura împreună ori separat, oriunde?

De ce să renunțăm la voință, la perseverență, la dorința de a fi mai buni în fiecare zi și de a trăi mai bine, promovând în schimb apatia, inactivitatea, lenea, delirul carnal și, în general, toate ciudățeniile Pământului pe care înaintașii noștri încercau, pe cât posibil, să le țină încuiate în beciul minții?

Ei bine, dragi prieteni, faceți cunoștință cu Minunata Lume Nouă, în care gardurile tuturor spitalelor Obregia din lumea civilizată s-au rupt și au dat drumul la valuri neostoite de noi modele în societate

În numele democrației, toți acești komisari ne explică sobru că libertatea e, de fapt, sclavie. Că voința majorității e, de fapt, dictatura minorității. Că toleranța e, de fapt, cenzura, reprimarea brutală a oricărei opinii contrare Adevărului Oficial sau umilirea în public, cu scop re-educativ, a oricui refuză să accepte normele și constructele sociale care sunt la modă în ziua respectivă.

În numele toleranței, Creștinismul este batjocorit, iar creștinii sunt aproape luați din nou la pietre, precum erau în Imperiul Roman timpuriu. În numele toleranței, suntem datori să suportăm urletele psihotice ale oricărui „Om Nou” care, rămas rapid în pană de argumente, recurge la violență pentru a-și potoli disonanța cognitivă și disconfortul mental cauzat de confruntarea cu realitatea.

Am să vă dau un singur exemplu prin care realitatea e întotdeauna dură cu cei care o neagă: toți LGBT-iștii susțin cauza Islamului, refuzând să accepte, în subconștient, că toți ar fi aruncați de pe poduri sau de pe clădiri înalte în orice țară islamică de pe Pământ.

Islamul este respectat, în timp ce Creștinismul este parodiat și, încet-încet, scos în șuturi în afara cetății. Civilizația europeană este deconstruită pe zi ce trece, iar europenii își cer scuze, în genunchi, tuturor, spălându-le picioarele și invitându-i să le preia țările, orașele, casele, femeile. America e mai aproape de un război civil chiar și decât era în 1860, liderii politici occidentali de altădată au devenit o castă sterilă de impotenți lipsiți de viziune care recită sloganuri, iar lista noilor transformări sociale poate continua.

Malaxorul deja s-a pornit. Dintr-un concurs internațional de muzică, Eurovisionul a ajuns un biet recital politic al anormalității, al urâtului și al agendei unor birocrați care și-au pierdut mințile.

Din spectacol suprem al sportului și al competiției fizice între oameni, imaginea Jocurilor Olimpice a fost confiscată de hidoșenia unei Lumi Noi în care nu mai există norme, reguli, bariere, simț estetic, civilizație. Sau bine, există doar pentru a fi schimbate la ordinea zilei, în funcție de evoluția dereglărilor mintale (dacă sunt și de natură sexuală, cu atât mai bine) din capul fiecărui „Om Nou”.

Simbolistica macabră din cadrul recentei ceremonii de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris este evocatoare pentru cocina în care se zbate printre băltoace de noroi și excremente civilizația occidentală. Ce ar fi de făcut? În principiu, să nu trăim în minciună, așa cum ne învață Aleksandr Soljenițîn, un om adevărat, demn, care s-a ridicat împotriva Gulagului.

Un nou Gulag e aproape. De data asta, împrejmuit cu sârmă ghimpată roz, mai pufoasă, astfel încât să n-o simțim. Dar e aproape. Să refuzăm a trăi în minciună și să ne învățăm și copiii să nu accepte minciuna ca normă socială. Ce e val, ca valul trece, așa ne spune Eminescu. Va trece și această nebunie, dacă ținem aproape de familie, de valorile adevărate, de voință, de auto-disciplină, de frumos, de bine. De iubire, nu de ură.

Până una-alta, avem mult de muncă dacă suntem normali. Bun venit în Minunata Lume Nouă!