joi, februarie 29, 2024
ACTUALITATEBulgaria, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia se opun unui embargo petrolier al...

Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia se opun unui embargo petrolier al Uniunii Europene împotriva Federației Ruse

Reprezentanții statelor UE nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la un embargo asupra petrolului și produselor petroliere importate din Rusia, o nouă întâlnire urmând să se desfășoare joi, potrivit unor surse citate de Reuters, arată Agerpres.

Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia se numără printre țările care au manifestat obiecții. Conform unui document al Comisiei Europene consultat de agenția EFE, Comisia Europeană a propus excepții pentru Ungaria și Slovacia, astfel încât acestea să aplice embargoul cu un an întârziere față de celelalte state membre.

Slovacia a cerut însă o perioadă de exceptare de trei ani, în timp ce Ungaria a anunțat că nu sprijină propunerea Comisiei Europene în forma actuală, întrucât aceasta i-ar afecta grav securitatea energetică. Ungaria ar putea susține măsurile propuse numai dacă petrolul importat din Rusia prin conducte va fi exceptat de la sancțiuni, a precizat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Bulgaria a anunțat la rândul ei că va cere Comisiei Europene excepții în aplicarea embargoului asupra petrolului rusesc. Vicepremierul bulgar Assen Vassilev a declarat că din punct de vedere tehnologic Bulgaria s-ar putea descurca fără petrolul rusesc, dar un asemenea embargo va avea ca efect creșterea semnificativă a prețurilor combustibililor. Republica Cehă a transmis că, la fel ca Slovacia, va cere o perioadă de exceptare, de 2-3 ani, pentru ca în acest timp să-și poată crește capacitatea de transport a conductelor petroliere.

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a declarat că țara sa este de acord cu aceste propuneri, atenționând că un asemenea embargo ar putea antrena dificultăți de aprovizionare cu combustibili și creșterea prețurilor acestora.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Ungaria va folosi schema de plată în ruble impusă de Moscova drept condiție pentru a plăti gazele și petrolul provenite din Federația Rusă, această situație fiind decisă de „infrastructură”, a declarat Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, pentru CNN.

Comisia Europeană a propus miercuri un embargo asupra petrolului rusesc care să intre în vigoare după șase luni și un embargo asupra produselor petroliere care să intre în vigoare de pe 31 decembrie 2022.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE