luni, aprilie 28, 2025
ACTUALITATEBucurești: Copil de patru ani, bătut de alți copii pentru că nu...

București: Copil de patru ani, bătut de alți copii pentru că nu purta mască

spot_img

Un copilaș de 4 ani și 8 luni a fost bătut joi într-un parc, de alți copii, pentru că nu purta mască. Mama copilului spune că micuții au spus că „îl lovesc pentru că el nu poartă mască, iar copiii care nu poartă mască trebuie bătuți”, scrie Antena 3.

„Este traumatizat de ce se întâmplă în perioada aceasta, pentru că nu mai înțelege nimic”

„Am mers cu băiețelul în parcul din cartier, se juca, când dintr-o dată observ că este înconjurat de alți copii cu vârste între 5 și 7 ani. Au început cu toții să îl împingă din toate părțile, chiar să-l lovească, m-am dus repede să văd ce se întâmplă și mi-au spus foarte hotărât că îl lovesc pentru că el nu poartă masca, iar copiii care nu poartă masca trebuie bătuți.

Aveau niște arme de jucărie, l-au înconjurat efectiv…băiețelul meu nici nu știa ce să spună. Nu mi-a venit să cred că aud așa ceva.”, a declarat femeia.

Ea spune că s-a ajuns prea departe cu psihoza declanșată de covid.

„De exemplu ieri a tușit de câteva ori în parc pentru că are o alergie și toată lumea se uita urat la el. Este într-o perioada foarte confuză și am vrut să îl iau de acolo foarte repede ca să îi explic că nu este vinovat cu nimic”, a povestit aceasta. „Mi se pare că s-a ajuns la un nivel foarte exagerat. Copiii nu se mai pot juca între ei. La grădiniță stau separați, mănâncă separați”, a spus ea la Antena 3.

De precizat este că obligația purtării măștii în spațiile deschise, existentă la București, nu se aplică copiilor sub 5 ani.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE