A fost medic în armata colonială olandeză, asta într-o perioadă în care Olanda avea o putere de neimaginat comparativ cu cea pe care o are astăzi. A fost un naturalist excepțional, cu o mulțime de reușite personale și profesionale. Dar, mai ales, acest român a fost un explorator neînfricat al continentului Nord-American și al Indoneziei. Numele său a fost Bucur (iar după unele surse și: Hilarius sau Ilarie) Mitrea, iar acesta s-a născut în anul 1842, în comuna Rășinari, în județul Sibiu, și a trecut la cele veșnice la data de 2 februarie, în anul 1904, în Viena.
Bucur Mitrea s-a născut într-o familie modestă, fiind fiu de crescători de ovine, în familia părinților Bucur și Stanca (născută Blezu) originari din Țara Moților. Pe când studia în cadrul liceului romano-catolic din Sibiu, prenumele său ortodox este latinizat forțat în Hilarius. Studiază medicina la Cluj și obține doctoratul în medicină și chirurgie la Viena, în anul 1864. În perioada lunilor martie-august ale anului 1865, el călătorește în: Germania, Franța și Australia ca medic chirurg pe vasul Peter Godefroy, vas care făcea cursa: Hamburg- Brisbane. Tocmai din acest motiv, Bucur poate fi considerat primul român care a călătorit în Australia. Ca ofițer medic al corpului expediționar austriac trimis în sprijinul lui Maximilian I, împăratul Mexicului, Bucur călătorește în Mexic (lunile: iunie 1866 – aprilie 1867) împreună cu medicul Ioan Arsenie (1838-1883) de unde se întoarce cu medalie din partea împăratului Napoleon al III-lea pentru merite pe care nu le cunoaștem și apoi, după căderea acestuia, Mitrea se înrolează din anul 1869 în armata colonială olandeză din Indiile Orientale Olandeze. Pentru a înțelege mai bine situația controversată a lui Maximilian I al Mexicului (n. 6 iulie 1832 – d. 19 iunie 1867, născut arhiducele Ferdinand Maximilian Joseph al Austriei), este mai bine ca noi să dezvoltăm puțin subiectul. Acesta a fost membru al Casei Imperiale de Habsburg-Lorena, iar după o carieră distinsă în armata austriacă, el a fost proclamat împărat al Mexicului la data de 10 aprilie 1864 în timpul celui de-al doilea imperiu mexican, cu sprijinul lui Napoleon al III-lea al Franței și a unui grup de fruntași mexicani monarhiști. Mai multe guverne străine au refuzat să recunoască guvernul lui Maximilian. Statele Unite vedeau chestiunea alegerii unui prinț european drept șef al unui stat american drept o încălcare a doctrinei Monroe. Astfel că, americanii nu l-au recunoscut pe Maximilian. Și această decizie a americanilor a contribuit la asigurarea succesului forțele liberale conduse de către Benito Juárez, iar Maximilian a fost executat după capturarea acestuia de către liberali în anul 1867. În Mexic, el și soția sa sunt cunoscuți drept Maximiliano și Carlota. În perioada 1869-1894 Ilarie Mitrea se stabilește în Indiile Orientale Olandeze (Indonezia) ca „ofițer al sănătății” în cadrul armatei coloniale olandeze. Ia parte la principalele campanii ale acestei armate, între anii 1869-1872 îl găsim în Sumatra la Palembang și Padang, între anii 1872-1876 la Bandjermassin, Barabai și Moeara Teweh Kalimantan. Se căsătorește cu o malaieză localnică, Wattam Kadam, care i-a fost de un neprețuit ajutor, cu care a avut doi copii, Petru (n. 1875, Moeara Teweh – d. 1965, Ankara) și Maria (n. 1877, Anjer, Java – d. 1953, Sibiu). Ce pildă ne oferă acest mare patriot, prin alegerea unor nume pur românești, pentru pruncii săi născuți departe de sânul neamului românesc al meleagurilor natale. Pe baza actelor care au supraviețuit s-a putut reconstitui traseul său ca medic militar în diverse insule din Indonezia, urmând unitatea militară din care făcea parte. Paralel cu o glorioasă activitate medicală, încă din anul 1870, Mitrea va începe să colecționeze diverse animale din Insula Sumatra, insula Java și Insula Celebes (Sulawesi). Putem bănui că Mitrea a colecționat piesele zoologice și etnografice în timpul permis de acțiunile militare ale armatei din care făcea parte.
În cursul acestor călătorii, bravul român studiază etnografia regiunilor unde ajunsese, colecționând obiecte casnice și de cult, podoabe, arme, țesături și împletituri care au îmbogățit muzeele din Viena și București. Colectează și clasează un număr mare de plante (nu s-au păstrat, sunt menționate doar de presa timpului) și animale (între ele specii rare de păsări și mamifere, cum este maimuța cu trompă) pe care în 1882 le oferă Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București.. Face și o a doua donație în anul 1895, la pensionare. Bucur a fost răsplătit de către olandezi cu două medalii pentru reușitele sale în calitate de medic, și a mai fost răsplătit de regele Carol I cu două medalii („Coroana României”), drept recunoștință pentru gestul său de mare filantrop. Colecția zoologică a lui Ilarie Mitrea cuprindea peste 1000 de exemplare (insecte, moluște, crustacee, pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere). Datorită lipsei de spațiu, piesele au rămas în cea mai mare parte închise în lăzile în care fuseseră expediate, fiind scoase la lumina abia în anul 1894, când colecțiile i-au fost încredințate lui Grigore Antipa. Această colecție, din care se mai păstrează astăzi doar 715 piese, este cea mai bogată și mai valoroasă donație primită de către Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, în cursul celor peste 175 de ani de existență ai muzeului.
Studiilor de specialitate i se adaugă simpatia cu care s-a apropiat de băștinași, ziarele timpului menționând compasiunea lui Mitrea pentru indonezienii împotriva cărora luptau imperialiștii. După 25 de ani de aventuri, Ilarie se stabilește la Viena în anul 1894, însă, perioada lunilor de vară și-o petrecea la Rășinari, unde oferea consultații gratuite localnicilor. Din nefericire, notele sale de călătorie (dacă au existat) s-au pierdut. Moare la Viena la data de 2 februarie 1904. Însă, personalitatea istorică Ilarie Mitrea avea să supraviețuiască veacurilor, iar actele sale de vitejie, filantropie și patriotism merită să fie recunoscute de către întregul popor din sânul căruia a plecat, dar pe care nu l-a uitat niciodată și la care s-a întors mereu, ori de câte ori a avut ocazia.
