Prim-ministrul britanic Boris Johnson a promis marți că va face „tot posibilul” pentru a contracara creșterea costului vieții, o miză majoră a alegerilor locale care au loc în această săptămână în Marea Britanie. Opoziția laburistă l-a criticat însă pentru abordarea sa considerată “în afara realității”, a consemnat AFP, citat de Agerpres.
Intervievat pe postul ITV, liderului conservator i s-a povestit cazul unei femei în vârstă de 77 de ani, Elsie, care nu poate să mănânce decât o singură masă pe zi din cauza creșterii facturii la încălzire și care își petrece ziua în autobuz pentru a încerca să limiteze această creștere.
Abonamentul care le permite vârstnicilor să folosească gratuit transportul public în Londra „este de fapt ceva introdus de mine”, a replicat Boris Johnson, fost primar al capitalei britanice. Dar pentru deputatul Jonathan Ashworth, responsabil cu problemele muncii în cadrul Partidului Laburist, de opoziție, acest răspuns „arată în ce măsură acest prim-ministru narcisist este deconectat de realitate”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Este absolut rușinos că pensionarii nu au de ales decât să petreacă toată ziua în autobuz pentru a evita creșterea facturilor la încălzire acasă sau sunt lăsați să tremure în pături și să mănânce o singură masă pe zi”, a adăugat el.
Boris Johnson a dat asigurări că guvernul său face „tot ce este posibil” și „multe alte lucruri” pentru a ajuta gospodăriile să facă față creșterii costului vieții, cu un pachet de ajutor de 9 miliarde de lire sterline (10,7 miliarde de euro).
Joi, britanicii merg la vot pentru alegeri locale în Anglia, Scoția și Țara Galilor, alegeri ce vor reprezenta un test pentru guvernul conservator și pentru premierul Johnson, slăbit de scandalurile din ultimele luni.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Si dupa alegeri?