Ultima marotă a liberal-progresiștilor, (probabil) în contextul „religiei la BAC” și a românizării limbii „maldavane” și a noului (și întârziatului) puseu de naționalizare (strategic), este că Biserica a luptat împotriva limbii române.
Da, știu, și eu prima oară am citit de două ori. Biserica Ortodoxă a fost o forță ostilă limbii române. Voia să ne țină cu forța în corsetul chirilic, care, se știe, este alfabetul dușmănos rusesc. Mă rog, nu e doar rusesc, iar Biserica noastră n-a folosit niciodată rusa, ci slavona veche, o limbă dispărută, dar nu vă mai luați de detalii.
Liberal-progresiștii se referă la câteva episoade din tulburatul sec. al XIX-lea, când Biserica era privită deja cu suspiciune de boiernașii pașoptiști – și masoni -, și când au existat unele rezistențe față de schimbarea alfabetului chirilic sau față de unirea principatelor. Nu o rezistență sistematică și generalizată, oricum.
Sigur că o minimă cultură generală ar trebui să informeze imaginarul sărăcuț al acestor mici trompețele că limba română s-a șlefuit, ei bine da, în și de către Biserică. Pentru că Biblia de la 1688, traducerile brâncovenești, antimiene, paisiene, Dosoftei, Veniamin și alții. Toți aceștia au fost creatorii limbii române culte pre-pașoptiste, cu evidente rădăcini organice liturgice.
În secolul XIX s-a produs însă „invenția națiunii române.” Păi nu-i așa, liberal-progresiștilor? N-a fost inventată națiunea? Așa am învățat de la voi din 90 încoace. Și adoptarea alfabetului latin n-a fost pe baza „mitului” romanității noastre? Laolaltă cu secularizarea și cu, fenomen fără precedent istoric, privirea cu suspiciune a Bisericii, aruncată de o elită pentru prima oară înstrăinată (și de biserică, dar și de popor, care nu înțelegea ce vor și ce vorbesc domnii de la oraș în păsăreasca lor chirițească).
Modernizarea a luat atunci nu o cale a dezvoltării, ci mai degrabă una a re-culturalizării. Schimbări de formă, nu de fond (economic sau social). De aceea a rezultat o colonie cu fațadă occidentală, regim social de neiobogăgie și practici balcanice. Dar asta e istorie. În prezent, însă, aceste atacuri înnoite la adresa Bisericii, pe diferite pretexte – par mai degrabă niște „talking points” de oportunitate.
Nefericită idee, chiar prostească. Naționalismul standard românesc e mort și îngropat de către elita liberal-progresistă. Stă la vreo doi stânjeni în pământ și nici moaște nu a lăsat în urmă ca să ai de unde reporni cultul. Așa că elita face tot ce știe… doar că în numele altui „ideal”, al unui patriotism de strictă utilitate geopolitică: își manifestă activ disprețul și ura față de talpa societății (poporul, să zicem, care e prea moale în fața agresiunii ruse) și față de „popi” (Biserică, suspectă din pricina ortodoxiei sale). Atâta pot și ei…
