În ultimele zile, s-a scris mult despre căminele de bătrâni, despre „azilele groazei” unde zeci, poate și sute, de bătrâni erau bătuți, chinuiți, lăsați să moară de foame.
„Au fost depistate în două cazuri obiecte străine în stomac. Nasturi și mărgele. Probabil că de foame și-au mâncat hainele”, notează o publicație.
Exemplele pot continua, imaginile sunt terifiante, cuvintele greu de găsit pentru a exprima ce simți când citești despre bătrânii de acolo.
Ceva lipsește, totuși, din acest tablou macabre: rudele acelor bătrâni. Nu am găsit nici măcar o declarație- sau poate nu am citit cu atenție- din partea aparținătorilor. Bătrânii din căminele respective erau abandonați acolo, nu aveau pe nimeni, copii, frați, vreo rudă care să le poarte de grijă, care să-i viziteze în tot acest timp?
Citeam un articol potrivit căruia cifra de afaceri a căminelor de bătrâni a crescut de 7,7 ori în doar 5 ani, de la 19 milioane de lei în 2014, la 146 de milioane în 2019. (link)
„Datele parțiale pe care le-am văzut pentru 2020 mă îndreptățesc să cred că va fi încă un an de creștere. În cele ce urmează voi demonstra că această creștere solidă va continua și în următorii 30 de ani. Nu numai căminele de bătrâni vor cunoaște o evoluție spectaculoasă, ci toate celelalte servicii și produse asociate vârstei a treia. E de așteptat că dezvoltatorii imobiliari vor începe să proiecteze nu numai cămine de bătrâni moderne, ci și mini-orașe destinate persoanelor de vârsta a treia.
