Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 2,9%, a indicat marți Banca Mondială, în raportul „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects), conform Agerpres.
Estimările sunt mai bune față de cele avansate în luna aprilie, într-un alt raport, când instituția financiară internațională arăta că România va consemna un avans modest de 1,9% în acest an. Față de ediția din ianuarie a raportului Global Economic Prospects, estimările BM sunt în scădere semnificativă în condițiile în care, la momentul respectiv, organizația anticipa un avans de 4,3%.
Pentru 2023, Banca Mondială prognozează o expansiune de 3,7% a PIB-ului României, față de un avans de 3,8% previzionat în ianuarie, iar pentru 2024 o creștere de 3,9%.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În regiunea Europa și Asia Centrală, în care este inclusă și România, Banca Mondială prognozează o scădere a economiei de 2,9% anul acesta, și o creștere de 1,5% anul viitor, în timp ce economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 2,9% în 2022.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
După o creștere robustă în 2021, ascensiunea economiei românești ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflația reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanțurile de aprovizionare și investițiile, se arată în previziunile economice de primăvară, publicate în luna mai de Comisia Europeană (CE).
Comparativ, în luna februarie, Executivul comunitar estima că economia României va înregistra un avans de 4,2% în acest an. De asemenea, CE a revizuit, în jos, și estimările privind evoluția economiei românești în 2023, când Produsul Intern Brut ar urma să înregistreze un avans de doar 3,6%, față de accelerarea de 4,5% prognozată în luna februarie.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Eseuri antiromantice, de Irving Babbitt, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Totodată, Comisia Europeană și-a majorat semnificativ prognoza de inflație pentru acest an în cazul României, de la 5,3% cât estima în februarie, până la 8,9% conform previziunilor de primăvară, urmând ca în 2023 inflația să se reducă la 5,3%, când ar urma să se resimtă efectul de bază.