joi, octombrie 10, 2024
ACTUALITATEBanca ING, dată în judecată pentru finanțare de companii poluante

Banca ING, dată în judecată pentru finanțare de companii poluante

Grupul bancar din Țările de Jos, ING Group, a fost dat în judecată de către Milieudefensie, subsidiara din Ţările de Jos a asociaţiei de mediu Prietenii Pământului, transmite AFP, citată de Wall-street.ro.

ONG-ul, care în 2021 a obţinut o victorie istorică în justiţie împotriva grupului petrolier Shell, a anunţat vineri lansarea unei acţiuni judiciare împotriva grupului bancar ING.

“ING finanţează companii poluante cu mai mulţi bani decât toate celelalte bănci din Ţările de Jos”, a explicat ONG-ul într-un comunicat de presă, conform sursei citate.

Milieudefensie vrea ca ING să îşi reducă la jumătate emisiile în 2030 comparativ cu 2019 şi să “pună capăt colaborării cu companiile poluante care pun viitorul nostru în pericol”.

“Solicitarea acoperă toate emisiile ING, inclusiv cele ale companiilor poluante cu care banca face afaceri precum cele din sectorul petrolului şi gazelor”, se mai precizează în comunicatul ONG-ul.

În 2021, un tribunal de la Haga a ordonat grupului petrolier Shell să îşi reducă emisiile de CO2 cu 45% până în 2030, acuzând compania că contribuie la consecinţele dezastruoase ale schimbărilor climatice. Potrivit activiştilor de mediu acesta a fost un verdict istoric, fiind pentru prima dată când o companie a fost obligată de justiţie să îşi alinieze politica cu acordurile de la Paris cu privire la climă din 2015.

ING Group N.V. este un grup bancar din Țările de Jos prezent la nivel mondial, cu peste 60 milioane clienți individuali, 115,000 angajați și subsidiare în 50 țări.

Conform datelor din 2007, Grupul ING acoperea necesitățile a 85 de milioane de clienți, persoane fizice și juridice din 50 de țări cu o forță de muncă de peste 115.000 de oameni. În anul 2008, compania era poziționată pe locul nouă în lume, ca mărime, în topul Forbes Global 2000.

Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, cu peste 1,7 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE