Av. Florentin Țuca scrie despre frenezia adoptării „dreptului la moarte”: Vrei să mori vioi? Apasă tasta doi

Într-o lume în care moartea devine subiect de reglementare juridică, dezbaterea despre dreptul de a muri ridică întrebări profunde despre etică, libertate și sensul vieții, scrie avocatul Florentin Țuca pe siteul său.

Autorul explorează cu ironie și luciditate această dilemă contemporană, oferind o perspectivă critică asupra tendinței de „normalizare” a morții asistate.

„Dreptul la moarte” – Progres sau paradox?

Țuca atrage atenția asupra modului în care eutanasia este promovată ca expresie a libertății individuale, dar avertizează că această idee poate duce la implicații periculoase. „Au uitat dreptul de-a muri să-l treacă-n constituții. Nu-i bai, zic non-conformiștii, murim și fără drept,” notează autorul, evidențiind absurditatea unui drept care, în esență, desființează toate celelalte drepturi.

De asemenea, se subliniază modul în care această practică devine tot mai populară în țări precum Olanda, Belgia, Canada sau SUA, unde legislația facilitează moartea asistată pentru o gamă tot mai largă de motive, de la boli terminale la depresie sau sărăcie: „Canada… permite doctorilor să sugereze pacienților suferinzi ‘soluția alternativă’ a sinuciderii.” Statisticile alarmante, precum cele din Canada, unde eutanasia este a cincea cauză de deces național, reflectă această tendință.

De la drept la obligație?

Un alt aspect analizat este riscul ca moartea să fie transformată dintr-un drept într-o obligație socială sau economică. Autorul folosește analogia cu „plandemia” pentru a ilustra cum reguli aparent voluntare pot deveni impuneri rigide: „Nu este exclus ca, prin invocarea nevoii de a proteja binele public… eutanasia să fie consacrată ca obligație.”

Se face referire și la ideea de „comitete ale morții” promovate de figuri influente precum Bill Gates, care sugerează eliminarea persoanelor bolnave pentru a reduce costurile medicale: „Obsesia eugenică a lui Gates… este mai veche.” Aceste scenarii distopice evidențiază cum o preocupare aparent benignă pentru suferința umană poate degenera în practici coercitive.

O civilizație a „sinuciderii colective”?

Autorul concluzionează că această obsesie a reglementării morții reflectă „chef civilizațional al sinuciderii colective.” Faptul că moartea este prezentată ca soluție terapeutică, economică sau ecologică (ca în cazul eutanasiei sugerate pentru a combate încălzirea globală) este considerat un semn al unei civilizații în derivă.

Această tendință este descrisă cu un sarcasm amar: „Pe spitalul de profil l-au transformat în agenția de turism care ne face nouă rezervări de călătorii pentru lumea de dincolo. Business class, evident.”

Reflecții finale

Textul nu este doar o critică a reglementării eutanasiei, ci și un apel la reevaluarea valorilor fundamentale. „Moartea ca mândrie? Nu, Dumnezeu știe,” concluzionează autorul, subliniind nevoia de a redescoperi demnitatea vieții, dincolo de pragmatismul rece al economiilor bugetare sau al drepturilor individuale reinterpretate.

Această dezbatere este un punct de plecare pentru a înțelege tensiunile dintre libertate și responsabilitate, progres și moralitate, viață și moarte într-o lume în care granițele dintre ele devin tot mai difuze.