Miniștrii de interne din Austria, Republica Cehă și Danemarca cer ca afganii care fug din țara lor după ce talibanii au preluat puterea să rămână în țările vecine Afganistanului, nu să vină în Europa, relatează Digi24.
Ei au cerut de asemenea ca Uniunea Europeană să sprijine respectiva regiune de conflict mai bine ca în 2015, când în Europa au sosit peste un milion de migranți, în special din cauza războiului din Siria.
„Oamenii n-ar trebui să vină în Europa, ci să rămână în regiune. Sarcina noastră este să stabilizăm regiunea și să ne asigurăm că organizațiile internaționale care lucrează acolo sunt corect finanțate.”, a declarat ministrul de interne danez Mattias Tesfaye, potrivit EFE, citat de Agerpres. Acesta a insistat să nu fie criticate țările care susțin frontierele europene.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Liderii celor trei țări au sugerat că ar trebui „să nu se transmită niciun mesaj fals care ar putea crea speranțe ce nu se pot realiza” și că cetățenii afgani ar trebui încurajați să rămână în zona respectivă, iar comunitatea europeană să ofere ajutoare acolo.
Potrivit unor surse citate de agenția EFE, pozițiile divergente ale statelor Uniunii referitoare la răspunsul în fața unui posibil val de refugiați afgani fac ca această reuniune a miniștrilor de interne europeni să fie tensionată. Luxemburgul, de exemplu, susține ideea stabilirii unor cote de refugiați pentru statele membre.
Au dreptate! Nu avem de ce sa primim migranti din Afganistan daca nu am provocat acel conflict!