luni, mai 12, 2025
ACTUALITATEAUR Moldova a a depus listele pentru Alegerile Parlamentare. Din 101...

AUR Moldova a a depus listele pentru Alegerile Parlamentare. Din 101 candidați, 51 sunt femei, iar Victoria Grosu Vremeș deschide lista unionistă

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că va participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova prin copreședintele partidului, George Simion: „Vrem să avem parlamentari AUR, parlamentari unioniști, în ambele parlamente”.

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Republica Moldova a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală de la Chișinău documentele necesare înregistrării în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Lista candidaților cuprinde lideri reprezentativi atât din partea AUR, cât și din partea formațiunilor politice care au răspuns apelului la unitate lansat de partidul de pe ambele maluri ale Prutului – Uniunea Salvați Basarabia, Partidul Liberal și Partidul Popular Românesc.

Lista candidaților este deschisă de Victoria Grosu Vremeș, coordonator al filialei AUR Italia. Președintele partidului AUR din Republica Moldova, Vlad Bilețchi, ocupă poziția a doua pe listă, și este urmat de liderul partidului Uniunea Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu, fost ministru al Mediului, de președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, fost primar al mun. Chișinău, și de Tatiana Potîng, lider al Partidului Popular Românesc.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Din această clipă pornim bătălia noastră pentru dreptate, pentru bunăstare, pentru unioniști, pentru o guvernare fără compromisuri și un trai mai bun pentru fiecare cetățean din Republica Moldova. AUR în Parlamentul de la Chișinău va demara și va implementa toate proiectele de interconectare dintre cele două maluri de Prut – fie că vorbim de interconectarea energetică, de gazoduct, poduri, transporturi sau guvernare comună”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AUR Republica Moldova.

Vlad Bilețchi a mai precizat că femeile sunt majoritare pe lista AUR. Astfel, din ele 101 de nume de pe listele Alianței pentru Unirea Românilor, 51 sunt femei și 50 sunt bărbați.

Dan Dungaciu s-a declarat încrezător în șansele AUR

Într-un interviu acordat PS News, analistul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, a vorbit despre șansele Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile parlamentare anticipate de peste Prut.

„Cred că surpriza, dacă va veni de undeva, în alegerile parlamentare din Republica Moldova va veni de la această prezență unionistă. Unionismul în Republica Moldova este prezent în sondaje la 47%, dar este absent în viața politică reală. Nu există reprezentare politică unionistă, deci una dintre mizele alegerilor parlamentare este dacă unionismul va trece în Parlament.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Tinctură de propolis și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Eu cred că cele mai mari șanse să îndeplinească un asemenea mandat și o asemenea speranță a unioniștilor o are partidul nou intrat pe scana politică a Republicii Moldova, și anume AUR (…)”, a precizat analistul. – citește continuarea aici.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE