vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEAu început înscrierile la cursul Fotopoetica 2020-2021, cu Francisc Mraz

Au început înscrierile la cursul Fotopoetica 2020-2021, cu Francisc Mraz

Au început înscrierile la Fotopoetica 2020-2021, cursul de fotografie predat de către regizorul și fotograful Francisc Mraz, ajuns la a XVI-a ediție.

În anunțul său, Francisc Mraz precizează că în actualele condiții, cursul poate fi ținut doar online.

„O ședință-curs va dura aproximativ 5 ore, dar discutăm și varianta segmentării cu două ședințe de 2-3 ore pe săptămână, în două zile diferite. După fiecare curs se va defini tema săptămânală, cursanții vor lucra aceste teme fotografice pe parcursul săptămânii, vor face o selecție de max. 5 fotografii și mi le trimit cu o zi înainte de ziua cursului. Fiecare curs va conține o parte de teorie cu bogate exemplificări fotografice, o parte de prezentare a unor minime cunoștințe tehnice (dacă este necesar) și o parte de discutare a temelor fotografice săptămânale.

Vom încerca două tabere foto de câte trei zile (Dobrogea de sud, într-un weekend stabilit din timp) în condițiile sanitare impuse.

În cazul ameliorării restricțiilor sanitare, imediat ne vom organiza în formă de comunicare tradițională, față în față.

Poetica fotografică, terminologic, se bazează pe conceptul de poetică a artelor definită și manevrată de Aristotel (385-322 î.Ch), iar în context fotografic este un sistem riguros de instrumente specifice expresiei fotografice, deci nu este vorba de vreo poezie fotografică.

Cursul conține trei secțiuni tematice, fiecare de câte 10 ședințe. Cele trei secțiuni sunt trei grupuri bine definite de categorii instrumentare:
I. Instrumente de tensionare/iritare (dinamice) – 10 cursuri.
II. Instrumente de control atmosferic (stabilizatoare) – 10 cursuri.
III. Instrumente de microdinamizare care permit coexistența unor instrumente din primele două grupuri instrumentare, care, în absența acestor microdinamizări se comportă antagonic, reciproc anulator – 10 cursuri.

La finalul fiecărei secțiuni, se va institui un curs-graniță conținând capodopere din istoria picturii, prin care se recapitulează prin similitudini, instrumente de expresie fotografică discutate în secțiunea precedentă.

Cei înscriși la acest curs vor primi o programă detaliată cu conținuturile celor 30 de cursuri.

Vă rog să-mi comunicați intențiile dvs. de participare la acest curs de FOTOPOETICA până la sfârșitul lunii octombrie 2020.

Dacă voi putea număra 30 de interesați fermi, vom putea începe cursul celei de a XVI-a generații”, se precizează în anunț.

Costul este echivalentul de euro, achitabil în trei rate de 200 euro, plata integrală beneficiază de o reducere de 100 euro, adică costul întregului curs se va reduce la 500 de euro.

Detalii se pot obține prin scrierea unui e-mail la adresa francisc.mraz@gmail.com.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE