Academia Română și-a desemnat premiile pe anul 2021, într-o gală desfășurată joi 8 decembrie, în aula celui mai înalt for de cultură și știință al țării.
Conform regulamentului, premiile au fost acordate în cadrul celor 14 secţii ştiinţifice ale Academiei Române: literatură şi filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, ştiinţe tehnice, ştiinţe geonomice, tehnologia informaţiei, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, ştiinţe economice şi juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru şi muzică.
Printre laureați s-au numărat: actrița Rodica Mandache la secțiunea „Artele Spectacolului”, Andrei Vieru pentru al său incorect politic volum „Elogiul Frontierelor. Mic tratat de libertate” sau prof. Cristi Pantelimon pentru lucrarea „Mihail Manoilescu şi doctrina corporatistă”.
Iată o parte dintre premii, lista completă fiind aici:
Premiul „Titu Maiorescu“
Lucrarea: Finnegans Wake, 628 – Romanul întunericului
Autor: Mircea Mihăieș
Premiul „Vasile Pârvan“
Lucrarea: Rendre la couronne au Christ. Étude sur la fin de l’idée impériale byzantine
Autor: Petre-Radu Guran
Premiul „Mihail Kogălniceanu“
Lucrarea: Programul de măsuri active al KGB-GRU împotriva României (1964-1989)
Autor: Mircea-Flavius Stan
Premiul „Lucian Blaga“
Lucrarea: I. Negoițescu – Radu Stanca. Un roman epistolar. Ediţie integrală
Autori: Ioan Cristescu și Ionel-Mircea Vartic
Premiul „Nicolas Georgescu Roegen“
Grup de studii: Politici monetare și fiscale (Monetary Neutrality with Sticky Prices and Free Entry; Fiscal Policy in Europe: Controversies over Rules, Mutual Insurance and Centralization; Optimal Monetary Policy and Liquidity with Heterogeneous Households)
Autori: Florin-Ovidiu Bîlbîie, Tommaso Monacelli (Italia), Roberto Perotti (Italia), Xavier Ragot (Franța)
Premiul „Ion Petrovici“
Lucrarea: Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate
Autor: Andrei Vieru
Premiul „Gheorghe Țițeica“
Lucrarea: Homological stability for moduli spaces of disconnected submanifolds
Autor: Martin David Palmer-Anghel
Premiul „Dragomir Hurmuzescu“
Grupul de lucrări: Obţinerea şi validarea unor nanomateriale luminiscente în aplicaţii de senzoristică de fluorescent
Autoare: Ana-Maria Crăciun
Premiul „Nicolae Simionescu“
Suită de lucrări: 23 lucrări ştiinţifice, 2 capitole de carte şi 3 brevete, publicate în perioada 2015-2021, referitoare la metode de analiză (multiparametrică) pentru investigarea celulelor şi pentru detecţia rapidă (fără separare prealabilă) a unor biomolecule
Autori: Cristina Polonschii, Szilveszter Gáspár
Premiul „Traian Vuia“
Lucrarea: Life-Cycle Management of Machines and Mechanisms
Autori: Jörg Niemann (Germania), Adrian Pîslă (România)
Premiul „Ludovic Mrazec“
Lucrarea: Low-Angle Shear Within the Exposed Mânzăleşti Diapir, Romania: Salt Decapitation in the Eastern Carpathians Fold-and-Thrust Belt
Autori: Dan-Mircea Tămaş, Alexandra Tămaş, Jessica Barabasch (Germania), Mark G. Rowan (SUA), Zsolt Schleder (Austria), Csaba Krézsek (România), Janos L. Urai (Germania)
Premiul „Marin Drăcea“ – silvicultură, ecologie, cercetare forestieră, protecţia mediului
Lucrarea: Using historical spy satellite photographs and recent remote sensing data to identify highconservation-value forests
Autori: Cătălina-Mihaela Munteanu, Cornelius Senf (Germania), Mihai-Daniel Niţă, Francesco Maria Sabatini (Germania), Julian Oeser (Germania), Rupert Seidl (Germania), Tobias Kuemmerle (Germania)
Premiul „Dimitrie Gusti“
Lucrarea: Mihail Manoilescu şi doctrina corporatistă
Autor: Cristinel Pantelimon
Premiul „Victor Babeș“
Lucrarea: Personalităţi şi contribuţii româneşti în medicina internaţională
Autori: Radu Iftimovici, Dana Baran
Premiul „Victor Slăvescu“
Lucrarea: Destinul Tezaurului României – Argumente din arhivele ruse
Autor: Ilie Schipor
Premiul „Dumitru Stăniloae“
a) Lucrarea: De l’homme extérieur à l’homme intérieur. L’anthropologie spirituelle de saint Jean Cassien
Autor: Florin-Ciprian Petre
b) Lucrarea: Frumuseţea Liturgică Ortodoxă – Icoană a frumuseţii cereşti. Istoria, arta confecţionării şi semnificaţiile teologico-simbolice ale obiectelor de cult
Autor: Arhim. Dionisie Dumitru I. Constantin
Premiul „George Enescu“
Lucrarea: 21.12.2012 pentru clarinet și cvartet de coarde
Compozitor: Cristian-Antoniu Bence-Muk
Premiul „Ciprian Porumbescu“
Lucrarea: Catalogul manuscriselor de tradiție bizantină din sec. al XVIII-lea. Fondul grecesc din Biblioteca Academiei Române (vol. IV)
Autoare: Ozana-Irina Alexandrescu
Premiul „George Oprescu“
Lucrarea: Les ébénistes de la Couronne sous le règne de Louis XIV
Autor: Călin-Gelu Demetrescu
Premiul „Aristizza Romanescu“
Rolul: Floarea Plătici în filmul Luca (regia: Horațiu Mălăele)
Actriță: Rodica Mandache
Premiul „Grigore Moisil“ – în colaborare cu Secţia de științe matematice
Grupul de lucrări: 7 lucrări privind Metode matematice în controlul avansat al sistemelor complexe
Autor principal: Dumitru Băleanu
Premierea cărții lui Andrei Vieru este un lucru foarte bun și o bilă albă pentru Academie!