OPINIIAtunci când Diana Șoșoacă are dreptate

Atunci când Diana Șoșoacă are dreptate

Nu-mi place Diana Șoșoacă. Nu mi-a plăcut niciodată, nu-mi place nici acum. Nu sunt de acord cu felul în care pune problemele, nu sunt de acord cu multe dintre opiniile sale. De fapt, nici nu pot s-o ascult mai mult de câteva secunde.

Cu toate astea, am făcut un efort să urmăresc până la capăt ce s-a întâmplat cu „jurnalista” de la Rai 1(foto).

Din punctul meu de vedere, a fost o operațiune profesionistă de compromitere a mișcării de protest împotriva restricțiilor, prin crearea imaginii conform căreia senatoarea Diana Șoșoacă  – senatoarea „no-vax” care „răpește” ziariști -, ar fi liderul acesteia.

Este clar că jurnaliștii veniți din Italia au făcut tot ce-au putut să nu respecte nicio parte din angajamentul care și l-au luat în fața Șoșoacăi când au negociat interviul.

Știau că asta va declanșa o reacție din partea ei și mai știau că în România sunt enorm de multe slugi, care vor ignora realitatea și vor fi de partea italienilor, doar pentru că nu sunt români. Au avut dreptate cu amândouă punctele.

Care este realitatea? Realitatea este că niște persoane au intrat pe proprietatea privată a unei alte persoane și când li s-a cerut să se legitimeze, au refuzat. Uitați-vă la atitudinea „ziaristei” în fața Poliției. Ce vă sugerează? Respect față de autoritate sau dispreț?

Întreb: dacă s-ar duce mâine un ziarist român la un demnitar italian în birou și-ar filma ce-ar vrea mușchii lui și apoi nu s-ar legitima când s-ar supăra respectivul, cam ce-ar ieși? Ce-ați zice? Vă spun eu. Ar zice cam așa: „Când merg la cineva în casă, din bun simţ îi respect regulile casei şi nu mă apuc să-i arunc cu vopsea pe pereţi sau să-l critic cum îşi organizează viaţa, într-un anumit fel”.

Știți cine a zis asta? Ambasadorul României în Italia, după ce niște români au participat la protestele anti-restricții din acea țară. De ce tace acum? De ce nu cere părții italiene să folosească aceeași măsură? Vă spun eu de ce: pentru că e o slugă.

Iar italienii știu asta. Italienii au venit aici, știind că pot încălca orice lege, orice regulă, deoarece „badantele” și „căpșunarii” o să stea cu capul plecat.

Ca ziarist, vă spun că nicăieri în România nu poți filma sau poza fără să te legitimezi. Iar în acest caz, într-un birou al unui demnitar al statului român, niște jagardele refuză să se legitimeze, refuză să respecte dreptul de proprietate și la imagine al unei persoane. Din acest punct de vedere, senatoare a chemat AUTORITĂȚILE statului pentru a rezolva problema. A apelat la LEGE.

Dacă am avea stat, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) ar chema imediat ambasadorul Italiei la București și i-ar cere retragerea acuzațiilor defăimătoare la adresa statului român din „presa” italiană. Pentru că Italia este încă stat, deja și-a activat structurile pentru a câștiga bătălia de imagine. Și mulți români, confirmându-și ignoranța, nu observă tușele groase.

Ceea ce scriu acum e valabil și dacă-n locul Șoșoacăi era Dacian Cioloș. Sau orice alt om. Pentru că legea și principiile nu se negociază în funcție de persoană.

Este relevant că acest caz se suprapune cu cel al lui Dănileț. Acolo, „lumea bună” spune că e dreptul lui să facă ce vrea pe proprietatea lui, în viața sa privată. În schimb, Diana Șoșoacă nu are acest privilegiu. Pentru că nu ne place ce susține, orice abuz împotriva ei devine acceptabil.

Nu, dragi români, un abuz nu devine acceptabil doar pentru că nu ne place victima. În schimb, voi tot slugi lipsite de coloană vertebrală rămâneți.

Later Edit: „Guvernul României condamnă cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor sau de obstrucționare a dreptului la liberă informare a cetățenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie și accesul la informații sunt garanții ale unei democraţii consolidate și ale funcționării statului de drept. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă consideră inacceptabil acest incident și respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență. Prim-ministrul României este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat în regim de urgență de instituțiile abilitate ale statului”. Slugi. QED.

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

  • Iulian Capsali: Nu mai căutați apa în nisipIulian Capsali: Nu mai căutați apa în nisip
    Eșecul României în relația cu UE trebuie decontat de SRI și SIE, instituții care dirijează toată politica internă (probabil toate partidele parlamentare și multe extraparlamentare), externă, presa, și patronează dezastrul… Read more »
WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

2 COMENTARII

  1. Nici eu nu mă dau în vânt după Șoșoacă dar nici nu pot avea ceva cu dânsa în sine din moment ce ăsta-i jocul. Toți pot vota dar nu toți sunt receptivi la subtilități și argumente sofisticate. Trebuie și alte abordări pentru a vorbi pe limba lor. Degeaba ai marfă bună dacă lumea nu ți-o cumpără, nu?

    Într-un fel chiar e bine că i s-a întâmplat dânsei. Ca la piață, când te fură la cântar, ca om “civilizat” poate te rezumi la a pleca înjurând indignat printre dinți, ca să eviți circul. Oricum vocea ți-ar fi acoperită de cea a mahalagioacăi și pe asta și mizează. Dacă însă dă de cineva care orăcăie chiar mai tare decât ea, de-i deranjează și vecinii, o cam lecuiește și pe viitor de mânăreli.

    Oricât ne-ar displăcea, cu slugile degeaba vorbești civilizat. Ba mai rău te iau de prost. Poate tocmai de un dos de palmă e nevoie, să le amintească cine-i stăpân. La o adică, ca guvernant, cred că mai mult m-aș teme de oamenii pe care ar putea de-alde Șoșoacă să-i mobilizeze decât de grupurile rafinate de intelectuali veșnic mândri-pacifiști.

  2. Domnule Șomânescu,

    Poate nu ați spus (TOT) adevărul despre Democrație ?

    De exemplu:

    – „lupta pentru imagine” ?
    -„De ce tace acum?” („Omerta” ?)
    – „slugi” ? („Later edit” ce este ? „Obișnuință” ? Postscriptum e prea … latinesc ?)
    – „Și mulți români, confirmându-și ignoranța, nu observă tușele groase.” Când ați scris despre școala Democrației ?

    (Asemenea detalii să condimenteze oare … Democrația ? Cea pentru care ne tot invocați morții din decembrie ’89 ? Știau aceia mare lucru despre subiect ?)

    Ieri îl ascultam pe Yanis Varoufakis:

    https://www.youtube.com/watch?v=PNPaZycIC9I

    Printre altele, ne spune despre importanța de a-i asculta (și) pe cei cu opinii/poziții (mult) diferite. Eu mă chinui (de cele mai multe ori) să citesc articolele de aici (de ce ? n-am găsit alți „ziariști” mai susceptibili de a fi onești, cei de-aici având „frică de Dumnezeu”). Dvs. citiți Stânga americană, să vedeți ce mai e prin lume ? (Fiindcă „frica de Dumnezeu” nu pare să fie suficientă.)

    Vă recomand unul vag de Stânga: lt-col (ret.) W.J. Astore.

    De ce nu explicați cititorilor (măcar) de ce s-a produs „Deșcolarizarea României (și nu numai a ei!)” ?

    Nici nu mai știu ce să vă spun … Mai sunt publicații ca ale dvs. ? Acolo sunt comentatorii, care ar fi putut comenta aici dacă n-ar comenta acolo ? Vă întreb din nou: nu vă îngrijorează absența comentariilor ? Vă repet: nu știu cum funcționează presa (liberă au ba) – din ce trăiesc „ziariștii” (în Democrație) ? Pentru ce scriu ei ?

    Din câte știu eu, Democrația numește un astfel de chestionar „atac”. Eu doar vă întreb, fără să cred măcar că puteți răspunde.

    Mulțumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate