OPINIIAtenție: limbaj dăunător!

Atenție: limbaj dăunător!

Cum va putea rezista cea mai puternică democrație a lumii atunci când își reneagă actul întemeietor? Arhivele Naționale Americane își avertizează cetățenii asupra pericolelor citirii Declarației de Independență, a Constituției și a Declarației Drepturilor Omului. Pe site-ul arhivelor naționale NARA (National Archives and records Administration), unde sunt înregistrate milioane de descrieri și copii ale guvernului federal american, suntem avertizați (cum se poate vedea aici) că avem parte de un conținut care poate fi dăunător sau dificil de vizualizat. Această alertă nu este legată de vreun document specific, apare în partea de sus a paginii site-ului, atunci când utilizați catalogul online.

Avertismentul este analog cu bulina roșie care este pusă la emisiunile sau filmele care conțin sex și violență explicite, cu diferența că aici este vorba despre actele constitutive ale SUA. Cel mai bine pentru administratorii arhivelor ar fi să interzică accesul publicului. S-ar putea ca, mai târziu, dacă actualul trend cultural de stânga se menține, să le ascundă vederii sau sau să le ardă, ca pe niște relicve ale unui trecut rușinos, de care să se lepede fără regrete.  Cum însă sunt înregistrări de importanță fundamentală, încă au rețineri, sunt păstrate, încă pot fi citite și vizualizate. Dar, ca să nu rămână la locul lor, și să nu influențeze cumva negativ noile generații, atenționează cititorii că materialele prezentate pot reflecta opinii depășite, părtinitoare, jignitoare și violente. Ca să diminueze răul produs din lectura documentelor fondatoare ale SUA, conducerea arhivelor se angajează să colaboreze cu comunități și instituții, pentru a evalua și actualiza scrierile dăunătoare și pentru a stabili standarde și politici pentru a preveni limbajul dăunător viitor.

Conținutul dăunător, după cum este definit de conducerea NARA, se referă la opinii și atitudini rasiste, sexiste, misogine și xenofobe, poate fi discriminatoriu, să excludă opinii despre sexualitate, religie și multe altele. Mai departe, suntem avertizați că prin conținutul grafic putem vedea morți violente, proceduri medicale, criminalitate, războaie, acte teroriste, dezastre naturale, dar și excludere în politicile instituționale.

Prin urmare, Arhivele Naționale Americane pun totuși la dispoziția celor interesați conținut potențial dăunător pentru că aparține guvernului federal al SUA, dar nu îl lasă așa cum este, ci caută să-l aducă la zi cu sensibilitatea contemporană, astfel încât cei care vor să consulte materialele să nu fie oripilați de Declarația de Independență, Constituție și Declarația Drepturilor Omului, adică acele documente care au fundamentat crearea și dezvoltarea Americii, și au făcut din ea cea mai avansată democrație a lumii.

Limbajul folosit în acea vreme a devenit, conform sensibilității curente de stânga, învechit, plin de prejudecăți, jignitor, insensibil și dăunător. Părinții Fondatori ai Americii erau atât de înapoiați încât nu știau că nu există decât două sexe, că e opresiv să nu recunoști câteva zeci sau, pentru că numărul lor crește vertiginos, câteva sute de orientări sexuale, toate având egală îndreptățire și valoare. De aceea, arhiviștii treziți ideologic (woke) caută să completeze vechile documente cu termeni mai respectuoși, să evalueze procesele existente pentru practicile de excludere sau părtinire instituțională, care consideră că o cultură sau un grup este mai important decât altul (acțiunea de a ierarhiza, pe care gândirea o face aproape instinctiv, a devenit crimăgândire) iar ei își asumă un angajament instituțional pentru diversitate, echitate, incluziune și accesibilitate.

Toate acestea ne arată că cei care se consideră acum liberali și democrați nu se mai revendică de la liberalismul clasic, ba chiar ajung să-l considere, după standardele lor, ca opresiv, și caută să-l înlocuiască cu ceea ce este acum considerat mai incluziv și mai adaptat. Iar dacă ești un liberal în sensul clasic, dacă te revendici de la actele fondatoare, ai toate șansele să fii numit iliberal, retrograd, fascist și să fii șicanat pentru opinii neconforme cu noile forme de gândire.

Occidentul a creat o civilizație prea puternică pentru a putea fi cucerită din afară. Dar rezolvă problema dinăuntru: occidentalii înșiși își reneagă rădăcinile. Cum mai poți susține o civilizație, dacă cei dinăuntrul său consideră că actele fondatoare sunt prezentate cu avertismente care să ne spună că au un conținut dăunător, că sunt sexiste, misogine și rasiste? Ce încredere le mai dai tinerilor, cum pot ei să o apere și să o ducă mai departe?

În timp ce America își reneagă trecutul, rădăcinile care au transformat-o în cea mai puternică și democrată țară a lumii, care a salvat Europa de fascism și apoi de comunism, în China se reinstaurează cultul lui Mao, un monstru care a ucis sute de milioane de oameni. Ce șanse mai are Occidentul în asemenea condiții? Seamănă cu o civilizație epuizată, care caută modalități de autodistrugere, plictisită de ea însăși, grăbită să lase locul altor popoare, mai puternice, mai virile, mai încrezătoare în forțele proprii, care nu se blochează în acordarea de drepturi unor minorități inventate, având o propagandă mai bună, și care nu se rușinează de trecutul propriu. Și cine, în istorie, ar avea un trecut fără pată, mai ales dacă-l privim prin prisma sensibilității contemporane?  Lumea occidentală se distruge pe sine din interior, într-un mod în care n-ar fi putut vreodată s-o facă armatele străine. Prăbușirea ei n-ar putea fi împiedicată decât de vreo minune dumnezeiască, puțin probabilă căci Dumnezeu este alungat de peste tot. Până atunci, cu avertismentele de rigoare, încă putem avea acces la actele fondatoare.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

1 COMENTARIU

  1. americanii trebuie sa puna mana pe armele pe care le detin. Constitutia Perfecta a Lumii este pe cale de a fi distrusa…. cred ca suntem intr-o realitate distorsionata. in fiecare zi imi spun ca nu este REAL ceea ce se intampla. cred ca asta gandeau si evreii cand erau bagati in lagare in “scop sanitar” si “pentru binele lor”. cum am ajuns aici? CUM AM AJUNS SA UITAM ISTORIA? CHIAR NU AM INVATAT ISTORIA? CHIAR NU O CUNOASTEM DELOC? ATAT SUNTEM DE INDOBITOCITI?

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...