miercuri, aprilie 30, 2025
ACTUALITATEUPDATE | CNCAV SUSPENDĂ și în România vaccinarea cu lotul ABV2856 ...

UPDATE | CNCAV SUSPENDĂ și în România vaccinarea cu lotul ABV2856 de la AstraZeneca

spot_img

ACTUALIZARE 22:50 Lotul ABV2856, retras de Italia, este oprit de la vaccinare și înlocuit cu doze din alt lot de la AstraZeneca și în România, până când Agenția Europeană a Medicamentului va finaliza ancheta cu aceste doze, a anunțat, joi seara, CNCAV. România nu a primit, însă, doze din lotul ABV5300.

Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea (CNCAV) a transmis, joi seara, că România nu a primit doze din lotul ABV 5300. Acesta a avut 1,6 milioane de doze de vaccin, distribuite în 17 țări din Uniunea Europeană (Lituania, Estonia, Luxemburg, Letonia, Irlanda, Danemarca, Bulgaria, Austria, Grecia, Suedia,Olanda, Polonia, Spania, Franța, Islanda). Acest lot a fost suspendat temporar în mai multe state, iar Agenția Europeană a Medicamentului a demarat o investigație.

În ceea ce privește lotul ABV 2856 pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării, CNCAV precizează că România a recepționat prima tranșă de vaccin AZ de 81.600 doze în data de 7 februarie.

„Începând cu data de 15.02 au fost utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova”, a transmis CNCAV.

Ca urmare a retragerii de la utilizare în Italia, joi seara, într-o ședință la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR, s-a decis „carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului” ca măsură de extremă precauție.

În același timp, se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca, din celelalte loturi existente în momentul de față în România;

„Cele 4257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare se înlocuiesc, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat”, transmite CNCAV.

„Menționăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre. Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia”, mai arată CNCAV.

Joi, ca urmare a analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate.

ȘTIREA INIȚIALĂ

În România sunt folosite vaccinuri din lotul ABV2856 Astra Zeneca interzis astăzi în Italia după moartea a două persoane, după cum arată dovada găsită de publicația „Adevărul”.

Conform sursei citate, este vorba despre persoane din județele Suceava și Iași. Un soldat în vârstă de 43 de ani din Italia a murit în urma unui stop cardiac, după ce în ziua precedentă a fost vaccinat cu lotul ABV2856 de la AstraZeneca, scrie presa italiană.

Stefano Paternò, un subofițer în vârstă de doar 43 de ani al Marinei, originar din Corleone, rezident în Augusta, a decedat joi dimineață în urma unui stop cardiac la domiciliul său, la o zi după ce a primit prima doză a vaccinului AstraZeneca.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Și în Catania un procuror a deschis dosar pentru omor cu privire la moartea suspectă a unui polițist în vârstă de 50 de ani, agent al echipei mobile din Catania, care a murit în urmă cu 12 zile după vaccinare. Polițistului i s-a administrat o doză din același lot AstraZeneca. Ancheta a fost deschisă pe baza informațiilor din presă, scrie Gândul.

Reamintim că atunci când a fost întrebat despre acest lot, dr. Valeriu Gheorghiță a declarat că nu a fost trimis și-n România.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Lotul asupra căruia s-a ridicat această suspiciune și care este în evaluare presupune aproximativ 1,6 milioane de doze, care au fost distribuite în circa 17 țări europene. Aș menționa că România nu a primit doze din acest lot”, a  spus Valeriu Gheorghiță, după cum informa R3media.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE