În timpul Primului Război Mondial, armele au încetat pentru o zi, soldații britanici și cei germani sărbătorind împreună Crăciunul anului 1914.
În seara de 24 decembrie, comandamentul britanic a trimis un avertisment tuturor trupelor, asupra pericolului unui atac general al germanilor, care ar putea profita de relaxarea din Ajunul Crăciunului. Pericolul era evident, dar mesajul a ajuns la trupe în timpul nopții, când deja trupele fraternizau de ceva vreme. Anterior se dăduse ordin ca soldații să nu tragă decât dacă ar fi tras germanii prima dată.
În 24 seara, din tranșeele germane se auzeau soldații inamici cântând, cu ajutorul unei orchestre încropite ad-hoc. O voce puternică și foarte melodioasă de tenor s-a auzit clar până în tranșeele britanice, englezii aplaudând la final, până când tenorul german a dat un bis.
În alt sector al frontului, galezii s-au pus și ei pe cântat, după ce au ridicat din tranșee, pe două bețe, o pânză mare, pe care scriseseră „Merry Christmas”, și cineva desenase o caricatură deloc măgulitoare cu împăratul Wilhelm al II-lea. Germanii nu au tras în pânza respectivă, deoarece cântau și ei, în pauzele făcute de galezi.
Într-un raport oficial britanic, e descris „armistițiul soldaților” – la ora 20:00, germanii au început să pună lumânări și alte lumini pe tranșeele lor și să cânte. Totodată, le-au strigat britanicilor să iasă în zona dintre tranșee să stea de vorbă, fiindcă ei nu vor trage. Britanicii au ieșit, germanii la fel, cele două trupe s-au întâlnit în zona neutră și au început să povestească în mod cordial. În alte părți, germanii au pus cruci luminate pe parapete.
În alt sector, englezii le-au făcut cadou germanilor trei colinde, urmate de trei focuri de armă. Apoi au cântat germanii, și englezii s-au hotărât să nu mai tragă. Un german a strigat „Crăciun fericit, englezilor! În noaptea asta nu tragem!” Englezii au strigat același lucru înapoi. Englezii chiar au cerut anumite piese, pe care germanii le-au cântat.
Ofițerii au convenit ca soldații să adune morții care zăceau între tranșee, pentru ca aceștia să fie îngropați. În multe locuri, serviciul religios s-a făcut în comun, cu câte un capelan din fiecare tabără, în timp ce soldații erau aliniați de o parte și de alta, față în față. Totodată s-a căzut de acord ca armistițiul să dureze până a doua zi la miezul nopții.
Un ofițer scoțian scria în jurnalul de război oficial al unității sale că germanii au fost cei care au început armistițiul în sectorul lor, venind până la sârma ghimpată, cu intenția de a sta de vorbă cu scoțienii și de a face schimb de șepci de iarnă, decorații, insigne. Englezii le-au dat la schimb budincă de prune, foarte apreciată de germani.
S-au schimbat informații despre prizonierii căzuți în ambele tabere și despre răniții care se aflau în spitalele militare sau muriseră deja, ofițerii putând acum să anunțe comandamentul și familiile camarazilor decedați. Și ofițerii au făcut schimb de cadouri – eșarfe contra mănuși, drept mulțumire pentru informațiile obținute.
Germanii au adus între linii butoaie de bere, din care s-au servit toți cei prezenți, aliații primind și ziare germane, în care erau prezentate cu mult fast și optimism victoriile germane de pe Frontul de Est. Din mărturiile participanților, se observă clar că nu s-a discutat despre război sau politică, ci doar că toți doreau să ajungă acasă teferi și cât mai repede, și să se revadă ca buni prieteni după război.
Sursa: Historia.ro