vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEArhiepiscopia Iașilor numește marșul LGBT de la Iași drept „marș al semenilor...

Arhiepiscopia Iașilor numește marșul LGBT de la Iași drept „marș al semenilor noștri ce susțin păcatele contra firii” și ia act „cu durere” că a fost organizat tocmai în Duminica Familiei Creștine

Marșul LGBT ce va avea loc la Iași, pe 5 iunie, este „un nou marș al semenilor noștri ce susțin păcatele contra firii, dorite a fi acceptate drept normalitate și promovate în instituții de învățământ și, în general, în spațiul public”, informează un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Iașilor, trimis pe adresa redacției.

Mai mult, Arhiepiscopia ia act „cu durere” că activiștii LGBT au programat acest marș chiar în Duminica Părinţilor şi Copiilor din Biserica Ortodoxă Română.

„ Ziua de duminică, 5 iunie 2022, este una specială pentru familiile creștine. Prin hotărârea nr. 629 din 12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prima duminică de după data de 1 iunie (Ziua Internaţională a Copilului) este consacrată drept Duminica Părinţilor şi Copiilor. Așadar, o zi în care, mai mult decât în celelalte, se cuvine să reflectăm asupra frumuseții familiei binecuvântate de Dumnezeu cu prunci.
Se ia act cu adâncă durere că, tocmai în acest context, chiar în această zi se organizează în Iași un nou marș al semenilor noștri ce susțin păcatele contra firii, dorite a fi acceptate drept normalitate și promovate în instituții de învățământ și, în general, în spațiul public”, se arată în comunicat instituției conduse de ÎPS Teofan.

Biserica îi cheamă pe participanții la marșul LGBT la pocăință, pentru acest păcat.

„Nădăjduim, în duh de pocăință și de rugăciune, că aceștia vor avea puterea lăuntrică de a constata adevărul fundamental, anume că Dumnezeu a creat omul ca bărbat și femeie, cu toate responsabilitățile care decurg de aici.
Reamintim, pe această cale, că toți cei atinși de diferite patimi sau păcate, mai mici sau mai mari, suntem cuprinși în rugăciunile Bisericii, care nu este instanță de judecată, ci Spital duhovnicesc, unde putem veni cu frământări și căutări, dar mai ales cu dorința sinceră de a ne tămădui”, afirmă Arhiepiscopia Iașilor.

În final, Biserica îi îndeamnă pe credincioși la rugăciune și participarea la sfânta liturghie, pentru ca Dumnezeu „să ne izbăvească de multele încercări”.

„Reluăm, în acest context, și gândurile exprimate anul trecut, pe 1 octombrie 2021, de către ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care constată, cu multă îngrijorare, „că ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu pași rapizi spre pericolul disoluției. Responsabilitatea nu aparține doar celor cuprinși de această patimă. În viaţa multora dintre noi credința nu este cunoscută, trăită și mărturisită întru totul în adevăr, dragoste și jertfă, așa cum s-ar cuveni să fie. Dumnezeu nu Se află continuu în centrul vieții noastre. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți nu ne mai sunt singurul izvor de inspirație în viața pe care o trăim și în deciziile pe care le luăm. Duhul lumii ne înstrăinează tot mai mult de gândul lui Hristos Cel Răstignit. De aceea, se întâmplă ceea ce se întâmplă”.
Credincioșii sunt îndemnați ca duminică, 5 iunie, să participe la Sfânta Liturghie, să intensifice rugăciunea prin citirea Psaltirii și a Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de multele și diferitele încercări pe care le traversează acum nu doar țara noastră, ci lumea întreagă.
Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!”, se încheie comunicatul.

Activiștii LGBT de la Iași au și alte probleme: sunt acuzați că se folosesc de imaginea Universității „Alexandru Ioan Cuza” fără drept.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE