În cursul operei „Tosca”, de pe scena Sejong Arts Center din Seul, soprana s-a simțit lezată de împrejurarea că colegul de scenă, tenorul Alfred Kim, a ținut un bis în cadrul ariei din actul 3 al piesei, împotriva convingerii ei că fluența operei ar fi fost alterată de susținerea bis-urilor.
În semn de protest, ea s-a urcat pe scenă și a făcut tot posibilul să-l oprească pe dirijor.
Urmarea a fost că Angela Gheorghiu a fost huiduită la scenă deschisă. În loc să simtă starea de spirit a publicului coreean, dornic să-și elogieze prin aplauze compatriotul, Angela Gheorghiu a simțit nevoia să se dea în stambă în numele orgoliului personal.
Ce ar fi costat-o dacă în actul doi ar fi acceptat un bis pentru aria interpretată de ea? Și ce ar fi pierdut dacă nu săvârșea impolitețea de a-l întrerupe pe dirijor? Și așa s-a iscat un incident a cărui consecință a fost spulberarea atmosferei din opera „Tosca”.
Oricât a încercat după aceea să dreagă busuiocul, publicul coreean a rămas cu o impresie deplorabilă față de solista româncă. Iată unde duce vanitatea unei artiste care nu-și mai cunoaște lungul nasului.
Mi-amintesc de un episod la fel de jalnic având-o tot pe ea protagonistă. În urmă cu 10 ani, în 2014, Ana Blandiana a organizat un concert aniversar la Ateneul Român cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la inaugurarea Memorialul Durerii de la Sighet.
Vrând ca jubileul să fie unul de rang înalt, Ana Blandiana a invitat-o pe Angela Gheorghiu să onoreze cu vocea ei memoria celor care au murit în fosta închisoare comunistă. Întrucât bugetul organizatorilor era restrâns până pe sponci, directorul Filarmonicii “George Enescu”, Andrei Dimitriu, a pus la îndemână toată logistica de trebuință, începând cu orchestra instituției. În acel climat de austeritate, ce credeți că a făcut Angela Gheorghiu: i-a cerut Anei Blandiana un onorariu de 20000 euro.
Cum poeta nu avea la îndemână o asemenea sumă, soprana și-a declinat prezența la acea reprezentație.
Evenimentul avea o încărcătura simbolică de netăgăduit, 20 de ani de la inaugurarea Memorialului Sighet, iar soprana noastră, în loc să se ridice la înălțimea momentului, și-a dovedit micimea spiritului mercantil.
Iată cum poți terfeli arta în numele banilor și iată cum orgoliul poate schimonosi caracterul unui artist.
Un articol in care Lavric critica așa zisa vanitate a uneia dintre putinele artiste românce recunoscute international este ilustrat, cu vanitate, și fără nicio legătură cu propria fotografie.
ana blandiana si anticomunismul?
da-da,da-da,da-da!
(comunistii au fost buni cu ‘mneaei:
sejur american cu sotzu?
– Experiența celor aproape 140 de zile trăite de Romulus Rusan și Ana Blandiana a fost concretizată livresc prin apariția cărții America ogarului cenusiu
partea a 2a ar merita doar daca ar fi scrisa fara cenzura,
sub influentza drogurilor dure gen scopolamina, “serul adevarului”,
banuielile noastre sint f. fanteziste)
Domnule Sorin Lavric, Memorialul Durerii e un serial tv. Muzeul din Sighet se numește Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.
foarte bine a facut
NU ESTE O PAIATZA!
(coreeni din sud au creieru sfredelit de k-pop, “pop coreean”,
boala mintala dupa cum e definita si pedepsita de Coreea de nord;
titlu ne-a ingrijorat
credeam ca doamna Angela s-a apucat de onlyfans
si alte platforme de curvasareala:
nu,
dumneaei e o diva!)
Iar Romania si Republica Moldova au soprane cu mult mai valoroase decat inchipuita Angela Gheorghiu, insa care din pacate nu au renumele pe care il are ea pe “piata internationala”.
Daca nu stiati, Angela Gheorghiu a vorbit urat despre mari artisti de geniu ai Romaniei, inclusiv de George Enescu. Ea este o tradatoare a Romaniei.
rușine, angelaaa…istoria te va uita subit! Dar te va ține minte ce mică ai fost