Andrei Muraru, Ambasadorul României în SUA, susține că Robert F. Kennedy Jr. nu va veni în România deoarece ar exista o lege care nu i-ar permite unui demnitar nominalizat să ia parte la evenimente politice din alte țări.
Mai mult, Muraru – care este un apropiat al actualului președinte Iohannis și membru PNL – afirmă că „nu există un sprijin acordat candidatului la Președinție Călin Georgescu” la nivelul „politicienilor americani din ambele partide (republican și democrat), sau al personalităților politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spațiul public american”.
Nu este clar cine l-a informat pe Muraru, al cărui șef a susținut-o pe Kamala Harris, rivala lui Trump, pe cine susțin sau nu susțin aceștia în mod privat.
Evident, toată declarația a fost făcută pentru G4 Media, publicație apropiată a PNL. Mai mult, Muraru neagă un „sprijin al autorităților americane”, deși a fost vorba despre relația personală dintre Călin Georgescu și Robert F.Kennedy Jr, căruia i-a scris și prefața la carte, în limba română.
Reamintim că declarația oficială privind sosirea lui RFK Jr la București a fost făcută de postul Realitatea Plus, care a afirmat că este partener media al evenimentului.
„Referitor la speculațiile din presă privind o presupusă susținere americană pentru candidatul prezidențial Călin Georgescu, vă pot spune că, la nivelul autorităților americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican și democrat), sau al personalităților politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spațiul public american – un astfel de sprijin nu există.
Sunt câteva explicații pentru asta: în primul rând, este un principiu bine stabilit în mediul politic american de a respinge și refuza orice acțiune sau opinie care poate fi interpretată ca interferență în alegeri. În alegerile americane sau în alegerile din alte țări. Există legi în Statele Unite care interzic exact un astfel de comportament (cel mai important act normativ se numește ”Hatch Act” și interzice oficialilor cu funcții federale să se pronunțe pe subiecte de campanie politică internă sau externă).
În al doilea rând, nimeni din echipa actualei administrații democrate sau din echipa viitoarei administrații republicane, sau din Congres, nu s-ar asocia cu genul de viziune politică pe care o reprezintă și exprimă candidatul Georgescu. Oamenii politici și oficialii americani sunt foarte atenți la mesajele antisemite, de negare a Holocaustului și de glorificare a unor criminali de război fasciști din istorie, precum și la pozițiile care neagă rolul SUA în asigurarea securității României și care cer o aliniere la interesele Moscovei. În același timp, sunt foarte sensibili la percepția publicului intern și din țările partenere și prietene, care, cu siguranță, s-ar simți lezat de o posibilă încercare de implicare sau interferență în alegerile proprii.
n ultimele zile am vorbit cu mulți congresmeni, republicani și democrați, despre evoluțiile din Romania, precum și cu alți oficiali americani. Au fost surprinși și preocupați de ascensiunea acestui candidat cvasi-necunoscut, și de modul în care s-a putut realiza această mobilizare greu de explicat în termenii unei campanii transparente și reglementate. Oficialii americani au luat notă de concluziile CSAT cuprinse în comunicatul public din 28 noiembrie a.c. și urmăresc în continuare foarte preocupați aceste evoluții din România.
Pe scurt – nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu. Echipa Președintelui Trump a negat că vreun oficial american al viitoarei administrații ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu. Informația este falsă”, a spus Muraru, pentru G4 Media.
Totuși, când vine Kennedy la București ?
Dacă mai vine …
Domnul este ambasadorul lui Iohanis, nu al Romaniei…
Frații Muraru sunt activiștii comuniști din anii 50 care și-au trădat țara pentru a sluji regimul Pauker și URSS. Frații Muraru nu mai au conștiință națională, ei sunt doar lichelele perfecte care au caștigat funcții și onoruri scuipându-și neamul și periind sau slujind pe străini, pe americani și pe evrei. Oricum lumea și-a dat seama că slujesc alt interes decât cel national și ei vor rămâne cu banii și bogățiile pe care le vor mânca moliile, insă strămoșii lor din morminte și istoria ii vor judeca pentru slugărnicie jenantă.