Austria pune o serie de condiții pentru primirea României și Bulgariei în Schengen, obligativitatea acceptării migranților fiind cea care îngrijorează cel mai mult și care ridică cele mai multe semne de întrebare.
În primul rând, nu este cunoscut exact numărul migranților, în special afgani și sirieni, pe care România trebuie să-i primească.
„În Austria au intrat 150.000 de migranți, cei mai mulți fiind afgani și sirieni. Probabil că îi vor trimite la noi. În condițiile avansate de ministrul de Interne austriac, România și Bulgaria ar trebui să îi primească pe cei care au solicitat azil în Austria. Deci, nu pe toți, ci doar pe cei care au cerut azil. Conform reglementării europene, țara pe teritoriul căreia se află refugiatul, este responsabilă cu tratarea cererii de azil. Nu știu câți ar trebui să primim noi. La începutul lui 2022, erau peste 100.000 de cereri de azil pe zi. Austria este în primele cinci țări care înregistrează o creștere substanțială a cererilor de azil”, a explicat, la Marius Tucă, Ștefan Popescu, analist politică externă.
În al doilea rând, spune Ștefan Popescu, nu se știe cine o să plătească pentru migranți sau dacă vor exista probleme de securitate.
„Am înțeles că România ar trebui să îi primească pe cei care au făcut deja o cerere de azil. Politica de acordare a azilului nu este uniformă în Uniunea Europeană. Este una dintre marile probleme. Sunt anumite criterii minime privind politica de azil, dar fiecare țară își stabilește, în mod suveran, propriile criterii. Pot face obiectul unei negocieri. Austria a venit la masă și mingea este pe terenul nostru. Nu știm cine plătește pentru ei sau dacă sunt probleme de securitate.”, a mai spus analistul Ștefan Popescu.
Discuția a avut loc în contextul în care ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner, a declarat, luni, că a prezentat Comisiei Europene „condiţii clare” pentru ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul „Air Schengen”. Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.
Sa ia Austria toti emigrantii!
Mama lor , la toti , de hoti !