Sportiva Ana Maria Popescu a declarat, miercuri, la un eveniment organizat de Federația Română de Scrimă în cinstea echipei care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, că următorul său obiectiv este construirea unei săli mai mari pentru scrimă, potrivit news.ro.
„Sala aceasta este deja prea mică. Ne-am propus să construim o sală, este următorul meu obiectiv, ambițios. Și știu că o să-mi fie mai greu decât mi-a fost vreodată. Știu că dacă ne dorim, cu siguranță vom reuși.
Dacă va fi nevoie să ne suflecăm mânecile să dăm cu lavabilă sau să punem cărămidă peste cărămidă vom învăța să facem acest lucru. Eu voi rămâne aici cel puțin până la finalul sezonului.
Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Mai departe tot aici mă veți găsi, nu știu dacă cu sau fără costum de scrimă, dar până la finalul anului trebuie să ne pregătim pentru Campionatul European.
Este prematur să-mi trasez un obiectiv, dar nu mă voi duce să fac turism. Voi face din nou ceea ce ține de mine să ținem steagul sus. Dacă eu am reușit, cu siguranță oricine poate reuși.
Chiar astăzi, în urmă cu cinci ani de zile, eu și colegele mele urcam pe podium la JO de la Rio de Janeiro. Este o zi încărcată de emoție, parcă s-a întâmplat ieri. Între timp am trecut prin atâtea…
Pentru mine încercarea de a mă califica la Tokyo a început chiar de la Rio, în momentul în care știam că ale mele colege își doresc să se retragă din sportul de performanță. Eu am simțit atunci că mai am ceva de spus. Scrima mi-a oferit atât de multe și consideram, consider că aș fi fost nerecunoscătoare dacă mă retrăgeam când încă simțeam că mai pot să fac performanță. De aceea am ales să rămân.
În pandemie a fost foarte greu să mă trezesc în fiecare dimineață și să-mi găsesc motivația de a merge mai departe. Nu știam și nimeni un putea să-mi spună când munca mea va avea o finalitate.
La Tokyo, în Satul Olimpic, deși pentru mine era a cincea ediție, nu a semănat cu nimic. Totul era atât de rece, nefamiliar… Parcă și în Satul Olimpic ne feream unii de alții. A fost un sentiment straniu și apăsător. Eram testați zilnic, iar varianta lor de test nu este ceea ce ne-am dori să se întâmple, mi-a fost dor de testul PCR de care ne săturasem aici.
În momentul în care competiția a început mi-am adus aminte de cel mai bun sfat pe care l-am primit în întreaga mea carieră: mergi acolo și bucură-te de scrimă. Psihologul COSR mi-a spus acest lucru înainte de Rio. Și nu l-am înțeles, mi s-a părut că e un bagaj prea mic pe care mi-l dă atunci. Dar era tot ceea ce trebuia eu să fac. Și asta am făcut. M-am bucurat că am avut ocazia din nou să fiu acolo.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Putea să nu fie medalia de argint, putea să fie de aur. Putea să nu fie deloc. Mă bucur și sunt mândră de mine că am reușit, prin tot chinul prin care am trecut, să-mi demonstrez în primul rând mie și poate cel mai frumos compliment pe care l-am primit în toți acești ani a venit din partea a doi copii, care mi-au spus după medalia de argint de la Beijing că ei au venit în sala de scrimă pentru că au văzut-o pe Ana Maria Brânză la televizor, neștiind că eu sunt Ana Maria Brânză. Dacă am reușit să transmit acest mesaj prin munca mea mi-am atins scopul.”, a declarat Ana Maria Popescu.
În cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Ana Maria a obținut o medalie de argint, în finala jucată împotriva Y. Sun (China).
GO GIRL! De asa oameni avem nevoie in fruntea Tarii. REFORMAREA INSTITUTIILOR STATULUI SI INLATURAREA ANTI-ROMANILOR, INFRACTORILOR SI CRIMINALILOR DIN SISTEM ESTE PRIMUL PAS. SI PENTRU ASTA ESTE NEVOIE CA TOTI ROMANII SA IASA IN STRADA. SECURITATEA STATULUI TREBUIE REFORMATA CU PATRIOTI IUBITORI DE ROMANI SI DE ROMANIA! EI SUNT IN SLUJBA NOASTRA SI NU INVERS! TREZITI-VA!