Amour pour Zemmour: cultura vieții se întoarce

Zemmour și candidatura lui la Prezidențiale lansată cu un discurs senzațional înseamnă o erupție clarificatoare. Un francez fidel Franței fundamentale iese la luptă tocmai pentru că profesioniștii binelui oficial francez sînt obositori, mincinoși și falși. Zemmour se bate în termenii cei mai profunzi ai realității naționale: în termenii culturii. Cine i-a urmărit discursul a remarcat imediat că Zemmour nu e un tehnic, un industrial, un economic, un financiar sau vreun expert de orice alt fel. Zemmour e un om de cultură de modă veche. Un om sîrguincios, aplicat care cunoaște Franța pînă în rărunchi. Din această poziție de competență muncită nu închipuită, Zemmour a înțeles pericolul fundamental: abolirea culturii franceze, eliminarea punctelor cardinale care țin o națiune în vigoare sau, prin dispariție, o scufundă și o pun la dispoziția celor mai sumbre experimente.

Dacă e să înțelegem ceva înainte de toate, atunci discursul lui Zemmour sar și cărțile, interviurile și emisiunile lui sînt o lecție despre importanța culturii. Nu cultura ca gimnastică livrescă sau ca depozit bibliografic ci acea cultură demult trecută în trecut care dă sens prezentului și poftă de viitor. Tuturor. Chiar și celor ce n-o cunosc profesional. Cu Zemmour, cultura scapă din prizonieratul intelectual și revine la definiția ei elementară: memoria activă. Căci, la ce bun cartea scrisă și gîndul ce străpunge secole dacă nu pentru a-i ajuta pe cei ce vin, prin înțelepciunea celor ce nu mai sînt?  În fond, numai ignoranții și fanaticii sînt în stare să creadă că o culturile se inventează. Culturile nu se inventează ci se moștenesc.

Zemmour e credibil, știe ce spune și cui spune, tocmai pentru că, spre deosebire de atîtea alte nații occidentale, Franța își adoră cultura. Implanturile  cancerigene ale extremismului anti-occidental american au pătruns și în Franța dar n-au spor și scenă. Snobismul, tradiția, gloria, calofilia, stilul și geniul francez, adunate într-un cult persistent și luminos, au făcut din spirit și din literatura lui nesfîrșit îngrijită o formă de rezistență pe care nici o ideologie n-o poate epura. Zemmour vorbește cu memoria culturii franceze și, prin asta, cu profunzimile ultime ale omului european.

Dacă Zemmour va reuși, cultura umană în traducerea ei franceză va fi salvată. Dacă Zemmour nu va reuși, cultura umană în traducerea ei franceză va fi sufocată iar asta va grăbi răfuiala. Nu mai e timp. Toate mizele se joacă acum. Un eșec Zemmour va fi urmat de apropierea dramatică a deznodămîntului.

Minciuna tutelară a noilor aristocrați ai iluziei ideologice nu poate înainta fără o ciocnire directă cu națiunile deposedate și culturile dezrădăcinate. Pare excesiv, chiar apocaliptic, dar asta îi așteaptă pe cei ce cred că pot demonta și decarta o cultură. Zemmour a spus ce trebuia spus pentru a sfîșia întunericul. Mai departe, vin ani de încleștare sub cenzură, șantaj și reeducare. Numai cultura ne poate salva.

Dar nu cultura retragerii sau nișa exotică a bibliofiliei. Nu apelul, deja căzut și narcisist, la privilegii și separație intelectuală. Această arie narcisistă a mai circulat și a dat, o vreme, impresia că poate redresa o lume, de fapt, total nepăsătoare. A fost un fel de a spera arogant și naiv că erudiția poate rușina o stăpînire fără scrupule și Dumnezeu. A fost eroarea celor ce cred în cultură ca alibi și dispensă.

Lecția lui Zemmour vorbește despre cu totul altceva. Despre puterea culturii articulate viguros, logic și ofensiv. Despre puterea de a rosti adevărul în cuvinte clare, sprijinite pe gînduri niciodată timorate de avalanșa propagandei. A spune ce ”nu se poate spune” și a gîndi cu toată puterea pe care ne-au lăsat-o, în etică, logică, gramatică și verb, cei ce au fost înaintea noastră – asta e cultura adevărată, cultura care nu există pentru a mobila interiorul indivizilor fini ci pentru a ține curat spațiul de viață al tuturor.

Odată cu Zemmour – și, în aceleași ape tari, crucișătorul punk Michel Houellebecq – cursul general al limbajului se schimbă pentru a reîntâlni onestitatea. Acolo unde interdicția ideologică progresistă cere muțenie sau minciună, se aude limpede: islamism protejat, escrocherie sub acuzație de rasism, tentativă de înlocuire a societăților, perversiuni PC pornite să distrugă bunul simț elementar, întronarea minorităților sub pretextul discriminării, farsa climato-încălzistă, exhibiționismul militant al devianților sexual parcați sub inițialele LGBT, eradicarea oricărei culturi și religii nesupuse dogmatismului, pulverizarea educației școlare, eliminarea noțiunii de merit cucerit prin competență, biologiei, matematicii și a științelor neconvenabile.

Toate aceste monstruozități, repetate sistematic și expansiv în milioane de decizii, teze și legi, construiesc, protejate de cenzură și abuz, o lume profund obscenă. O anti-civilizație pozînd în progres.

Zemmour e prima persoană care țintește o funcție politică supremă în Europa de Vest. fără să ascundă sau să atenueze eufemistic această oroare. A numi clar și fără rețineri răul care ne împresoară e primul pas spre regăsirea vieții de care am fost înstrăinați.

Zemmour l-a făcut. Curajul lui trebuie urmat și înmulțit cu stăruință, în cele mari și mici. Datorăm asta celor ce ne-au lăsat pe mînă civilizația europeană.

Articol apărut inițial pe Antimaterie și preluat cu acordul autorului